Cartea "Arta de a făuri oameni" - Virginia Satir, editura Trei

Pe lângă faptul că este o carte pe care ar trebui să o citească orice terapeut, “Arta de a făuri oameni” aduce beneficii însemnate mai ales părinţilor. Chiar dacă aţi făcut terapie personală, chiar dacă citiţi multă psihologie, chiar dacă mergeţi la cursuri de parenting, chiar dacă aveţi experienţa de a fi crescut 10 copii – “Arta de a făuri oameni” vă va dezvălui multe lucruri noi despre voi. 

Despre voi în primul rând, pentru că o mare parte din carte nu are în prim-plan copilul, ci cuplul de părinţi. De aşteptat de altfel, dacă ţinem cont că  Virginia Satir (1916-1988) este cel mai renumit psihoterapeut de familie.

Suprinzător însă pentru nişte părinţi care nu vor decât tot ce e mai bine pentru copilul lor – să  facă atâta introspecţie, să analizeze relaţiile de comunicare dintre ei și chiar să le schimbe – când scopul lor este “copilul”.

2308

Nu toate lucrurile descoperite vor fi chiar noi, unele pot fi lucruri vechi pe care însă nu le-aţi văzut de mult sau nu vă place să le vedeţi, dar le simţiti. Pentru că “toate familiie sunt în echilibru, întrebarea este, care este preţul plătit de fiecare membru al familiei pentru a menţine acest echilibru?”

Nici întrebările nu sunt toate noi, unele sunt vechi, dar nu vi le-aţi mai pus de mult. Cum ar fi “De ce v-aţi căsătorit?, De ce v-aţi căsătorit cu această persoană?"

"Sunt mari şanse ca, indiferent de răspunsul pe care îl daţi, motivele pentru care v-aţi căsători să fie de fapt o şansă de a adăuga ceva vieţii voastre. Amintiţi-vă ce speraţi să se îmunătăţească în viaţa voastră o dată cu căsătoria? Să amintesc aici câteva speranţe pe care le-am auzit de la diverse persoane de-a lungul timpului. 

Speranţele femeilor se concentrează adeseori în jurul dorinţei de a avea bărbaţi care să le iubească doar pe ele, care să le respecte şi să le preţuiască, să le vorbească în aşa fel încât să le facă să se simtă fericite că sunt femei, să fie alături de ele, să le ofere mângăiere şi satisfacţie sexuală, care să fie de partea lor în momente dificile. 

Bărbaţii au spus, în general, că doresc femei care să vină în întâmpinarea nevoilor lor, femei cărora să le placă faptul că sunt puternici şi au coprpuri masculine, femei care să îi vadă ca pe nişte lideri înţelepţi şi care să fie dispuse să îi ajute atunci când spun că au nevoie de ajutor. Bărbaţii au afirmat că doresc mâncare bună şi sex de calitate.”

Tot aşa, carte aduce în discuţie teme precum miturile care distrug iubirea într-o căsnicie, tiparele de comportament folosite pentru a fugi de respingere,  familiile speciale (părinţi singuri, părinţi divorţaţi şi recăsătoriţi, etc), rolurile pe care le are fiecare membru al unei familii, proiectul familie (cum vrem să fie copilul când va fi mare), reguli, cum să administrăm timpul şi activităţile într-o familie, dar şi cum să prevenim moartea prematură şi cum să le vorbim copiilor despre ea. Totul este însoţit de exerciţii practice şi multe jocuri de rol. 

Un capitol întreg este dedicat stimei de sine care are o importanţă capitală în tot ceea ce facem. Iar ca părinţi avem o responsabilitate copleşitoare în crearea stimei de sine a copilului căci “fiecare cuvânt, expresie a feţei, gest sau acţiune a părintelui îi transmite copilului un mesaj despre propria sa valoare. Sentimentul valorii personale se dezvoltă numai într-o atmosferă în care diferenţele individuale sunt apreciate, iubirea este arătată în mod deschis, greşelile sunt lecţii din care se poate învăţa, comunicarea este deschisă, regulile sunt flexibile, în care sunt modele de responsabilitate şi exemple de onestitate.” Dificil însă de realizat deoarece “mulţi dintre noi, părinţi fiind, suferim încă de simta de sine scăzută învăţată pe când eram şi noi copii. Cu toate acestea, partea frumoasă e că stima de sine poate fi remodelată la orice vârstă.”

Mi-a plăcut aducerea în discuţie a viselor pentru că “prea des, familia este locul unde visele mor”, aşa că părinţi şi copii  să ne întrebăm unii pe alţii: “Care este visul tău şi cum putem acţiona toţi în aşa fel încât visul tău să se împlinească?” 

Îndrăzniţi să să împărtăşiţi visele şi chiar să visaţi împreună. Vă asigur că merită. Aşa cum mertiă să citiţi această carte.

psiholog Mihaela Zaharia

Articole pentru părinti
 Mihaela Zaharia
 28  122233  26.04.2021
Recenzii de carte
 Mihaela Zaharia
 139  35164  28.01.2024
De zi cu zi
 Mihaela Zaharia
 91  139741  02.03.2024
140. Despre cartea "Enzima miracol", dr Hiromi Shinya
28.01.2024 13:51 | Mihaela Zaharia
139. Despre cartea ”Bani fericiti”, Ken Honda
01.01.2024 16:26 | Mihaela Zaharia
138. Despre cartea ”Codul greutății corporale”, dr. Jason Fung
17.06.2023 20:53 | Mihaela Zaharia
137. Despre cartea "Hrană pentru creier” - Lisa Mosconi
08.04.2023 18:47 | Mihaela Zaharia
136. Despre cartea ”Vindecarea fără efort”. Dr. Joseph Mercola
02.01.2023 15:07 | Mihaela Zaharia
135. Despre cartea ”Greutatea ideală”, Allen Carr
30.11.2022 22:39 | Mihaela Zaharia
134. Despre cartea “Ochi pentru vindecare”, Francine Shapiro, Margot Silk Forrest
04.11.2022 12:20 | Mihaela Zaharia
133. Despre cartea ”Supermintea”, Dave Asprey
24.10.2022 13:47 | Mihaela Zaharia
132. Despre cartea ”Alimente care ucid creierul” – dr. David Perlmutter
21.10.2022 15:13 | Mihaela Zaharia
131. Despre cartea ”Spațiul variantelor”, Vadim Zeland
09.10.2022 18:28 | Mihaela Zaharia
130. Despre cartea ”Terapia tatălui”, Doreen Virtue, Andrew Karpenko
18.09.2022 18:52 | Mihaela Zaharia
129. "Despre cartea Câștigă acum încredere în tine” – dr. Paul McKenna
25.05.2022 18:32 | Mihaela Zaharia
128. Despre cartea ”Totul despre femei. Ghid pentru bărbați”, dr. John Gottman, dr. Julie Schwartz Gottman
15.05.2022 20:21 | Mihaela Zaharia
127. Despre cartea ”Drumul vieții”, de Valerio Albisetti
10.05.2022 11:52 | Mihaela Zaharia
126. Despre cartea ”Bucuria afacerilor”, Simone Milasas
21.02.2022 11:29 | Mihaela Zaharia
125. Despre cartea ”4 ore Corpul” de Tim  Ferriss
18.02.2022 17:01 | Mihaela Zaharia
124. Despre cartea ”Ghid aplicativ de evaluare clinică a copiilor și adolescenților”, Elena Otilia Vladislav
22.01.2022 18:28 | Mihaela Zaharia
123. Despre cartea ”Cum să vorbim în public”, Dale Carnegie
24.11.2021 19:48 | Mihaela Zaharia
122. Despre cartea ”Povestea ta a început demult. Cum să vindeci traumele familiale moștenite”, Mark Wolynn
30.10.2021 11:45 | Mihaela Zaharia
121. Despre cartea ”Puterea cuvintelor ... care mă eliberează”, Jacques Martel
18.10.2021 14:35 | Mihaela Zaharia
120. Despre cartea “Totul pornește de la mâncare” de Dallas și Melissa Hartwig
17.10.2021 13:18 | Mihaela Zaharia
119. Despre ghidul ”Ieșirea din labirint”, dr. Robert Hemfelt, dr. Frank Minirth, dr. Paul Meier, dr. Deborah & Brian Newman
10.10.2021 16:23 | Mihaela Zaharia
118. Despre cartea ”Labirintul codependenței”, dr. Frank Minirth, dr. Robert Hemfelt, dr. Paul Meier
09.10.2021 14:43 | Mihaela Zaharia
117. Despre cartea ”Pachinko”, Min Jin Lee
03.09.2021 17:51 | Mihaela Zaharia
116. Despre cartea ”Răzbunarea iertării”, Eric-Emanuel Schmitt
05.06.2021 14:42 | Mihaela Zaharia
115. Despre cartea “A Therapist’s Guide to EMDR”, Laurel Parnell
23.05.2021 11:57 | Mihaela Zaharia
114. Despre cartea ”Magia ordinii la locul de muncă”, Marie Kondo și Scott Sonenshein
12.05.2021 15:50 | Mihaela Zaharia
113. Despre cartea ”Soluția zonelor albastre. Cum să mâncăm și să trăim asemeni celor mai sănătoși oameni de pe planetă”, Dan Buettner
09.05.2021 16:31 | Mihaela Zaharia
112. Despre cartea ”Efectul compus”, Darren Hardy
24.04.2021 13:28 | Mihaela Zaharia
111. Despre cartea ”Trezește uriașul din tine” / ”Descoperă forța din tine” – volumul II, Antony Robbins
23.04.2021 18:05 | Mihaela Zaharia