Cum să-ţi înveţi copilul să ia decizii bune

Cum să-ţi înveţi copilul să ia decizii bune

„Deciziile noastre, si nu condiţiile de viaţă ne determină soarta”. (Anthony Robbins)


Luăm în fiecare zi hotărâri. Mai mici sau mai mari. Pentru noi sau pentru copiii noştri. Vrem să luăm întotdeauna cele mai bune hotărâri. Şi sperăm ca şi copiii noştri să ia cele mai bune hotărâri pentru ei mai ales când noi .. . nu suntem de faţă.  Însă ca orice abilitate şi aceasta are nevoie de exerciţiu pentru a fi aplicată cu succes în mod constant.  Astfel încât uneori cea mai bună decizie pe care putem să o luăm e să nu mai luăm noi decizii in locul copiilor noştri, ci să îi implicăm şi pe ei în acest proces. Şi să îi lăsăm să facă singuri alegeri, asumându-şi consecinţele acestora, începând desigur cu situaţii mărunte a căror consecinţe, chiar şi negative, să fie uşor de suportat.


Ştim cu toţii cât de mult le place copiilor să hotărască ei singuri. Uneori însă nouă nu ne pică bine asta. Uneori nu avem timp să îi lăsăm pe ei să decidă, uneori deciziile pe care ei le-ar lua nu sunt cele mai potrivite  şi începem să înăbuşim această tendinţă de a lor, horărând noi în locul lor, chiar şi atunci când nu ar fi necesar. Ceea ce de multe ori duce la o luptă de putere aproape zilnică pe modelul Copilul: „Eu aleg singur!” –  Părintele: „Ba nu, eu aleg pentru tine (că ştiu mai bine)!”


Însă dacă le dăm şansa să decidă ei siguri dintr-o paletă de lucruri aleasă de noi însă tensiunile se topesc şi fiecare parte e mulţumită. De exemplu, mult timp fetiţa mea vroia dimineaţa să îşi aleagă singură hainele pentru grădiniţă şi pierdeam o groază de timp cu faptul că nu era de acord cu ce alegeam eu. Şi chiar dacă se îmbrăca cu ce hotăram eu, la un moment dat se dezbrăca şi se îmbrăca tot cu ce vroia ea. Soluţia a fost să îi aleg eu câteva bluziţe din care ea să aleagă una, câteva fustiţe din care ea să aleagă una  şi uneori acest proces se întâmpla chiar seara, înainte de culcare pentru a doua zi dimineaţă, când totul decurgea firesc  şi la timp.


Mulţi părinţi nu au probleme cu alegerile copiilor atunci când le dau ei voie să aleagă, însă au probleme  atunci când copiii ar trebui să aleagă ceva anume (sau să fie de acord cu ce au ales părinţii lor),  însă ei vor cu totul altceva. Eu nu prea ştiu metode care să funcţioneze bine pe termen lung şi asupra situaţiei şi asupra relaţiei, decât să îţi convingi copilul să aleagă ... ce vrei tu. Dacă te foloseşti de puterea ta de „om mare” şi îl forţezi, obligi, ameninţi, loveşti, etc. posibil să rezolvi situaţia respectivă pe moment, dar pe termen lung, mai ales dacă un asemenea comportament devine constant, relaţia cu copilul va avea de suferit.  Şi atunci, ce-i de făcut? Atunci, cum mulţi ştim, ne punem CREATIVITATEA ŞI UMORUL la treabă ca să găsim o cale acceptată de ambele părţi. Nu vra să ia medicamentul siropel? Poate vrea să îl ia cu seringa, sau cu linguriţa, sau cu cana sau cu cana roşie, sau în picioare, sau cu miere sau cu cacao sau să îl ia înainte căţelul de pluş, etc...  Sau dacă îi spunem povestea din ţara siropelului sau cum a fost făcut siropelul sau cum lua tati când era mic siropelul sau cum lua Albă ca Zăpada siropelul sau ...  Ştiu, ştiu, un asemenea proces e obositor, frustrant şi consumator de timp şi nu avem mereu disponibilitatea asta şi mai ales, nu avem nici o garanţie că următorul siropel va fi acceptat în aceleaşi condiţii de succes, şi că nu va trebui să o luăm de la capăt. Ceea ce ne va aminti încă o dată vorba aceea  „Nimic nu te enervează mai mult pe lume decât proprii copii” –  cu care cei care au copii (peste doi ani!)  vor fi de acord, ceilalţi în cel mai bun caz ... se vor mira de aşa o vorbă.


Deci, cum ne putem ajuta copilul să ia decizii bune? Putem începe prin a-l implica în oricare din paşii deciziilor noastre.
1.    Când strângem informaţii putem să îl solicităm şi pe el să spună ceea ce ştie despre subiectul respectiv:  „La vară ne gândim să mergem la mare  în Croaţia sau în Spania, tu ce ştii despre aceste ţări? Ai prieteni care au fost acolo, ce ţi-au spus?”
2.    Când generăm idei putem să îl întrebăm pe ei ce ar face în locul nostru, de exemplu:  „Ce idei ai despre cum să pregătim petrecerea-surpriza pentru bunicul tău?”
3.    Când evaluăm  efectele pozitive şi negative ale potenţialelor noastre alegeri putem să le cerem părerea: „ Cum crezi că mi-ar fi dacă m-aş încălţa cu  pantofi  pe vremea asta? Dar dacă mi-aş lua ghetele?”
4.    Când alegem una dintre idei putem să le explicăm cum am ajuns la această concluzie. „Îmi iau ghetele chiar dacă merg cu maşina pentru că s-a anunţat că azi va ploua şi voi avea de mers şi pe jos.”


Pentru ca apoi, urmărind acelaşi proces, să îi ajutăm noi pe ei să ia decizii în privinţa situaţiilor care îi privesc, de exemplu achiziţionarea unui cadou pentru un prieten:
1.    Strângere de informaţii.  „Ce ştii tu că şi-ar dori Vlad de ziua lui? Cum îi place lui Vlad să îşi petreacă timpul? Câti bani ai disponibili? La ce magazine poţi să mergi?”
2.    Generare de idei. „Ce ai vrea tu să îi iei? Ce ai putea să îi cumperi?”
3.    Evaluarea efectelor.  „Ce ţi se pare mai potrivit din tot ce ai spus: o minge/o carte/ un hamster / un joc, etc? Cum ar reacţiona familia lui dacă  i-ai lua un hamster?”
4.    Alegerea unei opţiuni generate. „Deci, ce hotărăşti până la urmă?”


De exemplu când merg cu fiica mea (de 4 ani) pe stradă, o las pe ea să mă anunţe când crede că putem să traversăm şi eu doar aprob sau nu (explicându-i de ce nu),  pentru a o învăţa să hotărască singură când păşeşte pe stradă ca atunci când va fi mai mare şi va merge fără un adult, să fie şi mai mult în siguranţă.


Asemenea situaţii sunt doar primii paşi către abilitatea de a lua mai târziu decizii mult mai serioase şi de uneori de importanţă vitală. Îmi amintesc acum de istorisirea unei mame despre o discuţie cu băiatul ei, elev la liceu care îi povestea cum nişte băieţi i-au propus să vândă droguri. Băiatul nu părea să înţeleagă gravitatea situaţiei şi deşi mama abia se abţinea, a reuşit doar să îl asculte şi să îi pună întrebări de genul: „Şi tu ce crezi despre asta? Şi dacă ai vinde droguri, cum ar fi? Cine ar putea afla dacă tu ai face asta? Şi mai cine? Tu ce crezi că ţi-ar face poliţia dacă ar afla? Dacă ai sta la închisoare cum ar fi? Şi după aceea ai avea cazier ... nu ştii ce înseamnă cazier?  Şi dacă nu ai mai putea să te angajezi cum va fi  viaţa ta peste 10 ani?” astfel încât la final copilul a concluzionat SINGUR că nu va face aşa ceva. Pe când dacă mama l-ar fi certat / învinăvăţi / criticat, etc atunci probabil s-ar fi închis în el, s-ar fi simţit neînteles şi ... cine ştie ce decizii nepotrivite ar fi fost mai tentat să ia.  Sigur, e un caz extrem prin care nu ne dorim să trecem, dar dacă am fi puşi vreodată în situaţii simliare ar fi bine să ştim cum să reacţionăm astfel încât copiii noştri să se convingă singuri că sunt bune deciziile ... noastre, fără ca măcar să le afirmăm lor direct.

 

Author: Mihaela Zaharia
 
 
Rating
Rating: 5,00
0 0 0 0 2

1

2

3

4

5

Number of ratings: 2
 
Comments
Comments