Despre maternologie - interviu cu dna. Laurence Demaire, presedinta Asociației Franco-Română BéBé Bienvenu

Despre maternologie - interviu cu dna. Laurence Demaire, presedinta Asociației Franco-Română BéBé Bienvenu

Editor note: <p>&#160;</p>

articol publicat in revista Business Woman, 2010

interviu cu dna. Laurence Demaire, presedinta Asociației Franco-Română BéBéBienvenu


1.    În primul rând, câteva cuvinte despre dumneavoastră înainte de a veni în România.

Văduvă din 1977, adică de la vârsta de 49 de ani, nu am lucrat decât după moartea soţului meu. A fost un moment bulversant, în care mi-am spus: ”Şi dacă trăieşti până 100 de ani, ce o să faci?” M-am format apoi în consiliere conjugală şi familială, în psihosociologie şi ca animatoare socio-culturală. Nu am lucrat decât 10 ani, în calitate de consilieră conjugală şi familială, atunci când copiii mei s-au căsătorit. Am 10 nepoţi şi 15 strănepoţi care îmi fac inima să tresară de bucurie.
Lucrul în preajma femeilor care avortau reprezintă unul din motivele pentru care am venit în Romania. Sunt în favoarea libertăţii femeii şi în acelaşi timp împotriva avortului, pentru că avortul este o suferinţă, sau mai bine spus suferinţe. Într-o zi, am demisionat. Sperând ca prin scris să găsesc un răspuns, (cartea „De unde vii, Victoria?”) la întrebarea care s-a născut după ce am ascultat 15 000 de femei: „De ce avortează femeile într-un mod atât de constant (31 de avorturi la 100 de naşterii vii, de mai bine de 60 de ani în Franţa), care se va transforma în: „De ce le este aşa de greu femeilor să devină mame?”

2.    Cum ati ajuns în România si ce v-a determinat să rămâneti?

La început, în 1999, am văzut o fotografie teribila, trimisă de un ONG francez, a unui fel de lagăr al morţii pentru copiii cu un grad mare de handicap ... m-am simţit de îndată în armonie cu această fotografie!!!
Mi-au trebuit 3 ani ca să mă hotărasc să plec.
Din 1999 pâna în 2003, am făcut călătorii de câte 2 săptămâni, de 3 sau 4 ori pe an, pentru a oferi formare în psiho-sociologie personalului din Centrele de Plasament. Rezultatele individuale au devenit, pentru unii, un fel de terapie, însă asta nu a schimbat cu nimic felul în care personalul se ocupa de acei copii. Trebuie să precizez că asistentele aveau foarte mulţi copii în grijă, cu puţine mijloace. Poate se gândeau ca acei copiii erau „copiii Diavolului”, aşa cum mi-a spus odată cineva. Evident, nu am obtinut niciun rezultat în acea instituţie, care, de fapt, nu cerea nimic. 
Toate acestea se întâmplau în Timişoara, unde am locuit o bună parte din timp la nişte prieteni foarte buni şi primitori.
Apoi am plecat din Timișoara şi am venit la Bucuresti, după un sejur de 3 săptamani consecutive, în preajma copiiilor, 4 ore pe zi. Doream sa mă asigur, de altfel m-a şi pasionat enorm acest lucru, că bebeluşii au nevoie de grija mamei, de afecţiunea, atenţia şi prezenţa ei constante (de maternologie ! de fapt). În aceste 3 săptamani, i-am vazut cu ochii mei pe acei micuţi cu o privire goală, care se retrăgeau, care dormeau prea mult,  care îşi întorceau capul pentru a nu-şi privi îngrijitoarea în ochi, copii care nu plangeau, etc ... viitori copii handicapati!
Trebuia să vin la București şi să bat cu pumnul în masa unui ministru și să-i spun: „Nu este posibil acest lucru, sunteţi o ţară europeană, la fel de cultivată ca şi celelalte şi produceţi copii handicapaţi pe bandă rulantă!” Am ajuns, am inchiriat un mic apartament, însă nu am ajuns la niciun ministru !
Nu m-a convins nimic sa rămân, însă în acelaşi timp - nu stiu cum să-mi explic acest lucru mie însămi - îmi era imposibil să nu revin! Astăzi, pot spun că românii sunt, în mod evident, la fel ca francezii în multe aspecte, şi cu toate acestea, numărul mare de avorturi, de abandon la naştere, iar acum abandonul „acasă” pentru a lucra în străinate, devin o problematică specifică României, în ceea ce priveşte relaţia mamă-copil. Dar ce fel de problematică? Încerc să găsesc un răspuns.

3.    Ce este maternologia?

În câteva cuvinte! Incomplet însă.
Este o ştiinţă medicală franceză, elaborată în cadrul unui serviciu numit la început psihiatric, redenumit apoi maternologic, de-a lungul a 21 de ani, din 1987, pe baza studiilor clinice, terapeutice şi stiinţifice, în preajma femeilor în mare dificultate relaţională cu bebelușii lor. 90% dintre ele ies din clinică cu zâmbetul pe buze, iar după 2, 3 sau 4 luni cu un bebeluș în plină formă.  Cu condiţia să fi fost îngrijite înaninte ca bebeluşul să împlinească 7 luni. Creierul bebeluşului îşi pierde din plasticitate către luna a nouă de viata, iar răul se închistează, ducând la handicap. Un adevarat sabotaj al copilului.
Domnul Jean-Marie Delassus, responsabilul sectorului pedopsihiatric de la Versailles,
şeful Serviciului de Maternologie de la Saint-Cyr-l’Ecole, este fondatorul acestei
ştiinţe. La început, a considerat că rădăcina majorităţii copiilor handicapaţi, cu excepţia eredităţii sau accidentelor, se afla în relaţia mamă-copil. A verificat în detaliu aceasta informaţie.
Aş spune, mai întâi de toate, că această ştiinţă reflectă grandoarea fiinţei umane.
În loc sa efectuez studii pe nou-nascuţi, Dl  Delassus a încercat să descifreze trăirile fetusului, pentru a-şi da seama în ce stare se afla la naştere, si care sunt nevoile esențiale care decurg.
Atunci când se naşte bebelusul, simţurile acestuia funcţionează deja de cel puţin patru luni. În funcție de specificul fiecăruia, toate simțurile trimit același mesaj: constanță, homogeneitate, perfecșiune: o viață fără lipsuri ... paradisul. Aceste informaţii sunt stocate în aparatul ocular, care se dezvoltă, deşi nu are nimic de văzut în pântece. Fiecare simț trimite propriul mesaj, în felul lui: constanță, omogeneitate, perfecțiune ... Ceea ce va da primei priviri o profunzime, viziunea unei vieți interioare, înainte de naștere. Privire care va atinge părinții în adâncul inimii.
Nou-născutul ajunge pe pământ cu amintirea unei vieţi în care a fost extrem de alintat. Iar mama va găsi cu greu iertare pentru ca nu i-a redat această perfecţiune.
Numai mama este cea care poate, prin miros, prin bătăile inimii, prin voce ... să-i redea bebelușului toate lucrurile pe care acesta le cunoaște, reamintindu-i de trăirile în pântece.  Aceasta însă, cu condiţia ca bebeluşul să fie pus pe pieptul mamei imediat dupa naştere, cel puţin timp de două ore, pentru ca diferenţa totală pe care o întalnește în lumea noastra să fie acceptabilă. De asemenea, pentru a-şi accepta propriul corp în care nu se mai recunoaşte, din cauza greutăţii. După ce a stat strâns în uterul care l-a purtat timp de nouă luni, bebeluşul simte, mai întâi de toate, cum explodează toate în el.
Atunci când bebelușul este luat de la mamă pentru a i se acorda primele ingrijiri, se sparge continuitatea relației cu lumea nouă, greu putând fi apoi recuperată. Cel mult va fi o copie palidă a vieții anterioare. Viitoarea relație, așa cum a prevăzut-o natura, este roasă la rădăcină. Copilul se simte în nesiguranță, înconjurat de atâtea zgomote, etc ...
 
Evident, şi mama a făcut obiectul studiilor pe parcursul acestor 21 de ani de studii.
În cele nouă luni de sarcină, mama a „visat” la bebelușul ei.  Incetul cu incetul, a coborăt, fără să o știe, în propria naștere; ceea ce îi permite să simtă nevoile bebelușului ei. Evident, dacă propria naștere sau primii ani de viață s-au petrecut cu greu .... se va găsi în dificultate în fața bebelușului. Și multe altele ...

4.    Cum anume se practică maternologia în Franța?

În cele mai multe maternităţi, bebeluşul şi mama sunt primiţi în condiţiile descrise mai sus.  În unele maternităţi, nu se spală copilul decăt după două zile. Şi aceasta pentru că natura a produs acest vernix, această „cremă” care înconjoară complet bebeluşul. De ce să fie spălat?  Îi este frig şi pierde din greutate.
În cazul dificultăţilor materne, există primul serviciu de maternologie din Franţa, cel al D-lui Delassus şi al echipei sale; însă unele maternităţi nu vor să renunţe la vechile obiceiuri... ! Progresul este lent.
Asociaţia Franceză de Maternologie a cerut Adunării Naţionale (în sedinţa din februarie 2005) să aprobe crearea unui astfel de serviciu în fiecare departament al Franţei, pentru că  10 % dintre femei se găsesc în dificultate cu bebeluşii lor!
În aceste servicii, se acordă îngrijire, la solicitarea mamelor sau a serviciilor sociale de tip Protecţia Maternă şi Infantilă, prin telefon şi/sau prin observaţie la domiciliu. 

5.    Cui se adresează workshopurile de maternologie, specialiștilor sau mamelor în devenire?

Nu există atelier de maternologie. E vorba de atelierele de psihologie pe care le-am animat anul trecut, la solicitarea Asociaţie pentru Promovarea Psihoterapiei.
Nu există decât formările anuale de la Versailles, de către Asociaţia Franceză de Maternologie care constau în stagii repartizate în patru saptamani. Cursurile se adresează numai specialiștilor în perinatalitate, fără a le conferi dreptul de a fi la rândul lor formatori.
Evident, şi tinerele mame pot cere informaţii despre maternologie, de exemplu, pot citi site-ul nostru : www.maternologia.ro – însă fiinţa umană este influenţabilă, este capabilă să povestească lucruri care pot genera; noi dorim să protejăm inconştientul femeilor însărcinate. Aşa cum am spus mai sus, în timpul sarcinii, ele visează zi şi noapte la bebeluşul lor, intrând, încetul cu încetul, în contact cu inconştientul lui, şi aceasta pentru totdeauna. Din inconştient în inconştient! Este intâlnirea dintre cei doi care nu trebuie să fie în niciun fel perturbată.
In mintea unei viitoare mame, există patru bebeluşi:
- copilul imaginat, preconştient, imaginat esenţial de către mamă şi de către cuplu;
- copilul la care visează în inconştient, care duce cu gândul la reveriile infantile de a avea un copil.
- copilul mitic, purtător al amprentei culturale din trecutul mamei şi al sistemului ei de imagini.
- copilul narcisist, cel pe care Freud l-a numit : „ His Majesty the baby”. 
Când se va vedea pusă faţă în faţă cu adevaratul ei copil, abia nascut, gol, roşu, umflat, surprins, este de preferat să nu i se furnizeze imagini suplimentare pentru că o naştere, îndeosebi prima, provoacă o reorganizare psihică profundă a mamei.
Imaginația femeilor însărcinate trebuie protejată ... ca și libertatea lor, de asemenea.

6.    Ce face Asociatia BebeBienvenue în România?


Dupa mulți ani de demersuri fără rezultat în maternităţi – mai întâi am organizat un colocviu în octombrie 2006, condus de UNICEF, la care au participat cu mare interes 120 de profesionişti, urmat de trimiterea către fiecare participant a trei mail-uri pentru a propune o continuare a demersului în maternităţi: niciun răspuns !
Ne-am direcţionat apoi atenţia către părinți şi am creat site-ul în martie 2007. Apoi în februarie 2008 am creat asociaţia.

În prezent, formăm 5 medici în cadrul Asociaţiei Franceze de Maternologie de la Versailles. Plus viitoarea noastră preşedintă. Speram ca la sfârșitul celor patru săptămâni de curs, conceptele maternologiei vor schimba modul de abordare și de lucru al acestor medici.

Şi, evident, cautăm asiduu sponsori.
Persoanele care vor să doneze 2% din impozit vor fi binevenite.


7.    Stiu că aveti două cărti traduse în limba română: „De unde vii, Victoria?” Şi „Victoria, sora mea de suflet si ne necaz”. Despre ce este vorba în fiecare din ele?


Ambele cărti au ca subiect mărturii despre avorturi. Prima carte este despre avorturile din Franţa. A doua carte, despre cele din România: mărturii terifiante ale femeilor care au avortat pe timpul lui Ceauşescu, trăind spaima interzicerii avortului.
Vă pot spune opinia mea despre motivele pentru care avortează femeile în Franţa. Statisticile efectuate timp de mai bine de 60 de ani arată că numărul avorturilor s-a păstrat constant în tot acest timp. Adică, avem încă un procent de 31 - 32 de avorturi, la 100 de nasteri vii.
Este vorba despre un conflict dintre inconştient (fetiţa din noi care doreşte un copil pentru a putea deveni mama pe care ea a avut-o) şi conştientul care spune: „Nu este posibil!”. Ideea mi-a venit văzând constanţa acestor cifre. Dacă această întrebare ar fi fost pusă domnului Delassus, răspunsul ar fi : ”Şi de ce nu?”
Avortul lasă întotdeauna urme, însă femeile sunt marcate în mod diferit, în funcţie de ideea pe care şi-o fac cu privire la ceea ce poartă în ele. Şi mai ales în funcţie de sensul pe care l-au dat acestui gest. 
Mă înverşunez împotriva frazelor de genul: „avortul folosit ca metoda de contracepţie”.
Toate femeile pe care le-am ascultat în Franţa, şi anume 15 000, aveau propriul mod de contracepţie însă a existat o „singura dată când a dat greş!” - pilula poate fi foarte uşor uitată, steriletul nu protejează suficient, mai ales dacă dorinţa de a avea copii rămâne agăţată în inconştient – plus toate celelalte metode numeroase: calcule, întrerupere, creme cu spermicid, prezervative care pot duce la eşuarea „metodelor”,  dereglarea menstruaţiei, etc ...
Şi apoi mai e vorba şi de frecvenţa relaţiilor sexuale. Câte femei singure nu au o viaţă sexuală redusă, chiar şi cele căsătorite după un anumit timp. Iar apoi viata sexuală în România nu este prea activă! Si atunci de ce să cheltuim bani, să ne complicăm viaţa?
În România, este aproape imposibil să cunoaştem numărul avorturilor pentru că nu fac obiectul unei declaraţii obligatorii, aşa cum se întâmplă în Franţa. Şi atunci, pe ce ne bazăm atunci când spunem o enormitate atât de crudă despre femei: alegerea avortului ca mijloc de contraceptie!
 
8.    Cum vedeţi viitorul maternologiei?


Va rezista, pentru că ţine de umanitate!
Într-un timp lung sau scurt, va caştiga întregul Pământ, iar umanitatea îşi va găsi pacea.
Maternologia este ecologizarea fundamentală!
Se va transmite din aproape în aproape, ca dovadă necesară a naturii divine a omului în legătură cu Universul.

* Mai multe detalii despre maternologie gasiti pe site-ul www.maternologia.ro.
 

Author: Mihaela Zaharia
 
 
Rating
Rating: Not rated yet

1

2

3

4

5

Number of ratings: 0
 
Comments
Comments