Despre tulburarile de limbaj la copii - interviu cu Emilia Crismariu, logoped

Despre tulburarile de limbaj la copii - interviu cu Emilia Crismariu, logoped

Editor note: <p>&#160;</p>

articol publicat in revista Business Woman, 2010

Interviu cu Emilia Crîşmariu, logoped gradul II, master în logopedie pediatrică, Centrul Logopedic Interşcolar Judeţean Suceava


1.    Care sunt cele mai frecvente tulburări de limbaj ale copiilor pe care le-ai întâlnit?
În practica mea logopedică , cele mai frecvente probleme de limbaj ale copiilor pe care le-am întâlnit sunt cele din categoria tulburărilor de pronunţie, în special cele de  tip dislalic.  Dislalia este o tulburare de pronunţie care constă în  deformarea, omiterea, substituirea, înlocuirea şi inversarea sunetelor.  În cazurile grave de dislalie, astfel de fenomene se produc şi la nivelul silabelor şi chiar al cuvintelor. Exemple de silabe inversate: porcatoliu în loc de portocaliu, cerlanea pentru cerneala, camara în loc  etc.
     Limbajul, în perioada lui de formare, se caracterizează printr-o dislalie fiziologică şi una defectologică. Dislalia fiziologică se referă la dificultăţile de pronunţie care  apar la marea majoritate a copiilor, sunt fireşti, pasagere, au caracter temporar, nu se fixează şi nu se menţin  după vârsta de 4-5 ani. Aceste tulburări nu  intră în sfera patologicului.
Dislalia defectologică se referă la fixarea tulburării de vorbire şi se caracterizează prin pronunţarea defectuoasă a unuia sau mai multor sunete. Ea se manifestă prin omisiuni, substituiri, distorsiuni de sunete sau erori motrice permanente pentru un anumit sunet sau pentru un grup de sunete.
Diferenţierea dintre fiziologic (particularităţile de vorbire) şi defectologic (defectele de vorbire) se face ţinându-se seama de perseverarea tulburării de pronunţie şi de vârsta copilului. Tulburarea de articulaţie este tulburarea de pronunţie. Sunetele care apar primele în vorbirea copilului (exemple de sunete care apar primele b, p, m, n,  t, d, l, c, g ) nu sunt aşa de des afectate şi chiar când apar aceste tulburări ele se corectează mai uşor.  Tulburările de articulaţie cu caracter temporar formează grupa dislaliilor fiziologice. Această formă de dislalie înregistrează un proces de regresie, iar in jurul vârstei de patru ani o parte din manifestările ei dispar de la sine.
        Tulburările fiziologice de limbaj care se menţin peste vârsta de patru ani se caracterizează prin permanetizarea unui mod defectuos de vorbire. Ele formează grupa dislaliilor defectologice. Pentru lichidarea lor este nevoie de un tratament logopedic, pentru că ele nu dispar de la sine. Sunetele cel mai des afectate sunt cele care au o structură articulatorie mai complexă şi anume s, z, ţ ,ş ,j, ce, ci,ge,gi şi,mai ales, teribila şi buclucaşa consoană r  care a dat de furcă şi marelui nostru poet Lucian Blaga. Aceste sunete, neputând fi pronunţate, sunt omise, înlocuite sau pronunţate deformat, cum ar fi: caun în loc de scaun, sase în loc de şase,  tasă în loc de casă, ţerţei în loc de cercei, sirese în loc de cireşe,  iaţă sau laţă  în loc de raţă,  totoş în loc de cocoş etc. Aceste dificultăţi apar la marea majoritate a copiilor, sunt fireşti, pasagere, proprii acestei vârste, au o natură fiziologică şi dacă nu se menţin şi după vârsta de 4-5 ani,ele nu intră în sfera patologicului .
        O altă tuburare cu care m-am confruntat este bâlbâiala. Bâlbâiala reprezintă o tulburare a ritmului şi a fluenţei vorbirii, în care cursivitatea exprimării este grav afectată prin apariţia unor blocaje sau a unor spasme puternice, odată cu încercările de rostire a primelor silabe din propoziţii, sintagme sau chiar din cadrul unor cuvinte. Deși nu este atât de frecventă, are implicații emoţionale deosebite. Suferinţa nu se vede în oglindă, ci direct în sufletul copilului. La vârsta preşcolară,  odată cu dezvoltarea posibilităţilor de formulare propoziţională pot să apară repetiţii, întreruperi, mai ales când se folosesc propoziţii mai complexe.  Aceste disfluenţe pot conduce la fixarea bâlbâielii. La preşcolari deosebim bâlbâiala fiziologică care apare adesea datorită unui conflict între dorinţa copilului de a spune cât mai mult şi repede ce gândeşte şi posibilităţile limitate de exprimare, şi care nu intră în sfera patologicului, de bâlbâiala precoce  care este de natură patologică. Dacă la vârsta preşcolară bâlbâiala nu este sau este foarte puţin conşientizată şi nu atrage modificări de natură psihocomportamentală, la vârsta şcolară se pot produce modificări îngrijorătoare ale psihicului şi ale întregii activităţi, datorită unor tensiuni provocate de expunerea socială. Activitatea şcolară şi conşientizarea defectului, atitudinea de ridiculizare a celor din jur îl fac pe copil să trăiască momente de încordare maximă şi, totodată să se intensifice bâlbâiala.
         În ultimul timp s-au înmulţit cazurile de copii care prezintă întârziere în dezvoltarea limbajului. Copiii cu asemenea tulburări i  nu reuşesc să atingă nivelul de evoluţie a limbajului conform cu vârsta cronologică, existând un mare decalaj faţă de nivelul normal. În jurul vârstei de 3 ani deja se pot diagnostica astfel de copii  deoarece aceştia posedă un număr redus de cuvinte, pronunţate defectuos, nu pot formula propoziţii, la unii şi înţelegerea este dificilă. Întârzierile în dezvoltarea vorbirii pot fi provocate, uneori, de deficienţe la nivelul sistemului nervos sau ca urmare a bolilor grave din prima copilarie. Subliniez că cele mai multe întârzieri în dezvoltarea vorbirii sunt determinate de neglijenţe educative şi de un mediu nefavorabil care să stimuleze dorinţa copilului de a comunica şi relaţiona cu cei din jur.
         De asemenea, am constatat apariţia a  tot mai multor copii care evită să vorbească în anumite situaţii sau în prezenţa anumitor persoane. Aici vorbim despre mutismul electiv sau voluntar care apare mai frecvent la copiii hipersensibili şi se manifestă printr-o muţenie temporală, parţială sau totală. În astfel de situaţii, copiii respectivi refuză să comunice pe o anumită perioadă de timp, numai cu unele persoane, iar când este mai accentuat, refuzul se extinde faţă de toate persoanele. De cele mai multe ori, mutismul electiv este provocat de metode greşite de educatie, de eşecuri repetate, de stări de stres care traumatizează copilul, de atitudini care îl frustrează.

2.Există unii părinţi care sunt îngrijoraţi de achiziţiile verbale ale copiilor lor şi apelează imediat la logoped, de multe ori când copiii sunt foarte mici sau când nu e cazul de fapt.  Şi există părinţi care nu iau în seamă tulburărilr de vorbire ale copiilor lor, chiar dacă durează de mult timp iar copiii lor au vârste mari, ei pur şi simplu le ignoră sau le neagă spunând deseori  „şi cutare a început să vorbească la 5 ani şi uite ce deştept e acum”.  Care sunt semnele şi vârsta la care părinţii ar fi sfătuiţi să ceară părerea unui logoped?
            Cel mai tânăr client, adus la o evaluare de mama lui a fost un copil de 1 an şi nouă luni pentru că ,,nu vorbea corect”. M-am bucurat mult să descopăr un părinte atât de preocupat de evoluţia comportamentului verbal al copilului. În acelaşi timp am cunoscut  o mămică care a simţit încă de când copilul avea câteva luni că este ceva în neregulă  în modul lui de relaţionare şi, cu toate că a semnalat de multe ori  medicului pediatru acest aspect, acesta a considerat că nu este o problemă suficient de serioasă şi că îşi face probleme degeaba. Din păcate, în acest caz medicul s-a înşelat, ulterior copilul respectiv fiind diagnosticat cu tulburare de spectru autist.
       Antenele fine ale instinctului de părinte sesisează imediat orice semn că ceva nu este în regulă cu copilul. Ceea ce duce însă la amânarea consultării unui specialist este intervenţia mecanismelor de apărare (negarea, în special). Explicaţii ,,liniştitoare”  gen...”Mi se pare mie...” sau „Va creşte mare şi  problema va dispărea...” nu fac decât să se piardă timp preţios şi să fie clar în detrimentul copilului şi a evoluţiei lui ulterioare.
Dacă observaţi la copilul mic (0-2 ani ) absenţa răspunsului la sunete, contact vizual redus, absenţa zâmbetului, interes redus faţă de persoanele care-l îngrijesc, lipsa gânguritului la sfârşitul primului an, lipsa pointing-ului (nu arată cu degetul) după vârsta de 12 luni, eşecul în insuşirea mersului la 15 luni, apoi la (2-3 ani) folosirea limitată a gesturilor şi a cuvintelor pentru a-şi comunica nevoile, interes scăzut pentru alţi copii, joc fără scop, foarte des repetat, vorbirea repetitivă ca un papagal, absenţa controlului sfincterian este bine să consultaţi un medic neuropsihiatru infantil sau alţi specialişti. Dacă în perioada 3-5 ani copilul prezintă dezinteres faţă de interacţiunile sociale, are o vorbire neinteligibilă, manifestă dificultăţi în păstrarea echilibrului , se joacă foarte puţin etc, sunt de asemenea semnale de alarmă care reclamă intervenţia specialiştilor.   
           O atenţie deosebită  trebuie acordată  copiilor cu nedezvoltarea totală a limbajului, celor cu întârziere în dezvoltarea vorbirii cauzată de deficienţe neuro-endocrine, pareze ale muşchilor articulatorii, deficienţe auditive, maltformaţii ale aparatului fonoarticulator, instabilităţii psihomotorii accentuate etc. În aceste situaţii speciale, intervenţia logopedului chiar de la această vârstă, este absolut necesară.
          Alte semnale de alarmă  în ceea ce priveste comportamentul verbal  care sugerează prezența unei tulburări de limbaj sunt următoarele:  un copil care la vârsta de 4 ani nu pronunţă corect sunetele şi nu vorbeşte în propoziţii este considerat a avea dificultăţi de vorbire, copilul care vorbeşte prea repede sau prea rar sau repetă anumite sunete, silabe, cuvinte prezintă tulburări de ritm şi fluenţă ale vorbirii, copilul care nu utilizează corect şi eficient fluxul expirator în vorbire, copilul care nu citește corect, fluent și conștient, copilul care omite, inversează, substituie, adaugă litereși silabe atunci când scrie sau citește, copilul cu o voce scăzută, inexpresivă etc.  - intră în atenția specialistului logoped.


3.Cunosc  personal oameni de succes în domeniul comunicării şi psihologiei din străinătate care atunci când au fost mici au fost dislexici.  Nivelul lor de inteligenţă a fost mereu ridicat însă la şcoală au avut dificultăţi să înveţe să citească, preferând alte mijloace de a învăţa: să observe ce fac alţii şi să facă şi ei la fel, să privească la televizor, să asculte ce vorbesc oamenii sau emisiuni de radio, etc.  Ulterior au reuşit şi să citească şi au avut contribuţii foarte importante în domeniul în care lucrează, dar cu mult efort la început.
Se întâmplă des ca tulburările de vorbire ale copilului să îi afecteze succesul şcolar, respectiv scrisul şi cititul atunci când începe şcoala? Ce îi sfătuieşti pe părinţi să facă în cazul în care se întâmplă acest lucru?


      Mă bucur că mi-ai adresat această întrebare. Este o diferenţă foarte mare între percepţia celor cu dislexie în străinătate şi ceea ce se întâmplă la noi. Am înţeles că Studiourile PIXAR angajează doar persoane cu dislexie tocmai pentru că au o percepţie atipică a relațiilor spațiale. Deci persoanele cu dislexie sunt valorizate pentru calităţile speciale pe care le au. Ce se întâmplă la noi...Să vă dau un exemplu.
                  Am cunoscut un copil care avea tulburări de scris- citit şi care era stigmatizat  de oamenii care trebuiau să-i susţină cel mai mult şi anume familia şi, mai ales  doamna învăţătoare. Neînţelegînd problema reală a copilului respectiv , acesta era ameninţat cu repetenţia şi umilit în faţa clasei pentru că nu ştia să scrie şi să citească fiind considerat pur şi simplu leneş. Acest copil însă desena pur şi simplu minunat şi câştiga multe concursuri de desen, acesta fiind principalul motiv pentru care doamna nu-l  lăsa repetent...  Din fericire lucrurile au evoluat, informaţiile despre această tulburare  au pătruns  în mediul şcolar şi au determinat o schimbare  de atitudine atât din partea  familiei cât şi a dascălilor. Diagnosticarea dislexiei –disgrafiei se face în clasa a-II-a , după ce copilul a parcurs toate literele şi s-a familiarizat cu deprinderea scris-cititului. Dacă se observă dificultăţi în însuşirea scris-cititului, trebuie investigate într-o primă etapă eventualele probleme de vedere sau de auz ale copilului. Dacă nu sunt astfel de probleme şi dificultăţile de scris –citit se menţin atunci părinţii trebuie să ia legătura cu un logoped.

4.Care ar fi nişte reguli generale pe care părinţii ar fi indicat să le urmeze atunci când vor să îi înveţe pe copiii lor să vorbească? De exemplu, unii părinţi vor să îi înveţe pe copiii lor cuvinte noi, dar aleg cuvinte grele pentru nivelul, vârsta şi capacitatea copiilor şi apoi se plâng sau devin îngrijoraţi când aceştia nu reuşesc să le rostească.

            Interacţiunea timpurie cu părinţii e momentul în care se plantează sămânţa comunicării.           Procesul de invăţare a limbii incepe înainte ca bebeluşul să se nască. La 24 de săptămâni urechea interna s-a dezvoltat şi poate auzi  bătăile inimii mamei, zgomotele de fundal din uter, vocile părinţilor şi în special a mamei. Încă din uter, fătul este deja pregătit să înveţe limba.             Din primele zile, copilul emite nişte sunete, sunete biologice, fără o anumită semnificaţie, care sunt de fapt produsul unor reactii organice la stimuli neplăcuţi. Abia după prima lună aceste manifestări fonetice capătă un caracter intenţional, căpătând o anumită semnificaţie. După prima lună de viaţă copilul începe să-şi ,, antreneze” organele sale fonoarticulatorii şi începe să emită sunete care sunt confuze din punct de vedere fonetic. Treptat însă, o serie de mişcări elementare, folosite în supt, masticaţie, deglutiţie sunt modificate, copilul începe să emită sunete de tipul consoanelor, iar prin schimbări de rezonanţă ale vocii începe să pronunţe vocalele. Pe lângă băiţa zilnică trebuie să  asigurăm bebeluşului ceea ce specialiştii numesc  ,,baia de limbă chiar dacă aceasta se face iniţial utilizând acea ,,mămească sau tătească” universală . Când scoate sunete diferite, dacă îi vom răspunde în acelaşi fel, se va bucura şi va continua să producă sunete ca şi cum s-ar juca cu o jucărie nouă. La 6 săptămâni bebeluşul îşi îndreaptă capul în direcţia din care provin sunetele, şi are capacitatea remarcabilă de a distinge sunetele vorbirii de alte tipuri de zgomote. În legătură cu această capacitate extraordinară s-a demonstrat că bebeluşul, chiar în primele 24 ore de la naştere, poate distinge cuvintele cu sens (substantive, verbe) faţă de cele fără sens (prepoziţii).
                După trei luni, sunetele sunt uneori confuze, dar capătă tot mai mult o semnificaţie, exprimând o stare de confort sau de disconfort. Pe la 5-6 luni, copiii încep să repete sunetele provocate de alţii, unesc aceste sunete în silabe ce se repetă, repetă aceeaşi silabă de 2-3 ori (ma-ma-ma), constituind lalaţiunea. Dacă există o atmosferă lingvistică favorabilă, progresele în achiziţia şi înţelegerea limbajului sunt foarte rapide. Prin imitaţie copilul încearcă să emită tot mai mult emisiunile verbale ale adultului. Dacă I se vorbeşte, vocalizează ca răspuns încercând să întreţină comunicarea. Răspunde prin gesturi la întrebări simple sau la alte gesturi, imită intonaţia altora, încetează activitatea când I se spune,,Nu”.
         Primele cuvinte cu sens apar abia spre sfârşitul primului an de viaţă. Acum folosesc mult mimica, gestul şi vocea  ca urmare a decalajului care există între înţelegere şi posibilităţile de pronunţie. Centrii creierului care controlează mişcările fizice se dezvoltă mai repede decât centrii vorbirii. Cel mai important gest care reprezintă un salt mental pentru bebeluş îl reprezintă arătatul cu degetul(pointing-ul). Acest gest este tipic uman. Copilul înţelege acest gest doar după ce începe să meargă de-a buşilea şi vrea să atragă atenţia asupra unui lucru.
             Între 18 luni şi 2 ani  se petrece un eveniment deosebit şi misterios în acelaşi timp: are loc un mare salt mental şi bebeluşul stăpâneşte deodată lumea cuvintelor. Este  ceea  ce specialiştii numesc ,,explozia de limbaj “. La 22 de luni, la mijlocul exploziei de limbaj, un copil învaţă un cuvânt nou la fiecare 90 de minute; la doi ani ştiu 300 de cuvinte şi înţeleg cam 1000.       Atitudinea părinţilor faţă de copil, modul în care aceţtia se ocupî de dezvoltarea limbajului influențează decisiv evoluția comportamentului verbal. Limbajul simplu şi cât mai clar al adulţilor contribuie în cea mai mare măsură la înlăturarea particularităților trecătoare ale pronunţării  determinate de vârstă .

5.Când fetiţa mea avea un an şi ceva a trebuit să o lăsăm o noapte şi o zi acasă la fosta ei bonă cât timp noi am fost plecaţi din ţară. Cum bona ei nu o mai văzuse de mult timp am lăsat-o cu „dicţionarul” scris pe o foaie: „dita” înseamnă papuci, „pononi” înseamnă pantaloni, „ceai” înseamnă lapte (de la „ceai de la Muu”), etc. Şi acum îmi e dor de cuvintele de atunci şi o perioadă nu am intervenit să le corectăm că ne erau dragi. Ştiu că mulţi părinţi se distrează de aceste prime stâlciri de cuvinte, dar unii ajung  să le menţină prea mult. Cât e firesc să le păstrezi şi când e cazul să intervii să le corectezi? 

       Ca logoped mă confrunt  deseori  cu o atitudine simpatică a unor părinți și în special bunici care mă roagă să nu-i corectez pe copii, respectiv  nepoți  pentru că sunt adorabili prin felul  în care vorbesc. Imitarea modului de vorbire infantil şi încurajarea pronunţării deformate a cuvintelor spre amuzamentul celor din jur sunt conduite frecvente pe care încerc să le descurajez. În loc să i se ofere un model verbal corect, copilul este derutat şi ,,încurajat”  în acelaşi timp să adopte un comportament verbal care-l face ulterior să devină ţinta ironiilor celor din jur.
        După ce au loc serbările de Crăciun mai ales, unii părinți vin destul de alarmați la logoped constatând că vorbirea nostimă a puiului lor nu a înțeles-o nimeni , nici măcar Moș Crăciun. Având în vedere acest gen de situații îi las pe părinți să decidă singuri asupra acestui aspect.

6.Cum poate un părinte să păstreze o stimă de sine a copilului ridicată atunci când el are într-adevăr  tulburări de limbaj şi face parte dintr-un colectiv (grădinţă, şcoală) unde se poate compara foarte uşor cu alţii care vorbesc corect?

     Voi da un exemplu la care mă gândesc cu drag ori de câte ori vorbesc despre imaginea de sine a copiilor. Am avut la terapie o fetiţă foarte drăguţă care avea pistrui. Fiind ironizată de colegi pentru asta, ea le răspundea mândră:  ,,Mama mi-a spus că pistruii mei sunt stele pe care soarele le-a aşezat pe obrăjorii mei pentru a fi mai frumoasă”.
      Sau aş putea să ajut părinţii care au copii cu tulburări de spectru autist cu o definiţie dată de o fetiţă de 6 ani care m-a uluit prin profunzimea gândirii ei. În grupa ei venise de ceva timp un copil autist care era integrat cu ajutorul unui psiholog. Am întrebat-o ce părere are despre colegul ei nou. Mi-a dat următorul răspuns absolut uluitor ,,Este un băiat bun,...dar nu are mintea lucrată!”
        Am dat aceste exemple pentru a vă ajuta să priviţi dinspre copii spre adulţi. Ascultaţi-i activ, acordaţi-le atenţia de care au atâta nevoie şi sădiţi-le sentimentul de siguranţă şi încredere în posibilităţile lor de corectare. În acest fel vor contracara efectele sociale uneori devastatoare pe care tulburările de limbaj le pot provoca.

7.Ştiu că există pe piaţă cărţi de logopedie şi terapie a limbajului pentru specialişti. Există şi cărţi pentru părinţi (sau articole, site-uri, filmuleţe) în care părinţii să înveţe cum să stimuleze dezvoltarea vorbirii copilului lor prin metode adecvate vârstei şi care sunt tulburările care pot apărea astfel încât să fie atenţi la primele semne?
Sunt multe DVD-URI , site-uri utile  şi cărţi care se adresează părinţilor. Iată câteva dintre ele: 
Seria de dvd-uri Baby Human – Genii în scutece 
Dvd-ul Superbebe vorbeşte
www.desprecopii.com: Vorbirea, un joc în 2: Introducere în metoda Hanen
http://www.logopedics.info/
www.terapialimbajului.info/
www.autism.ro
De asemenea pe www.youtube.com există filmuleţe ce pot fi găsite după cuvinte specifice: dyslexia, dislalia, dysarthria, fonema s, r, t, etc, speech therapy, în engleză, dar şi în italiană, spaniolă sau germană.


 

Author: Mihaela Zaharia
 
 
Rating
Rating: Not rated yet

1

2

3

4

5

Number of ratings: 0
 
Comments
Comments