Inteligenţa emoţională în educaţia copiilor

Inteligenţa emoţională în educaţia copiilor

Când ceilalţi ne critică sau ne acuză, dând vina pe noi pentru disconfortul lor, de multe ori ne simţim atacaţi. Şi chiar dacă nu am vrea să ne trateze aşa, de multe ori avem şi noi tendinţa de a-i acuza pe ceilalţi când ne simţim inconfortabil . Şi facem acest lucru chiar şi cu copiii noştri, deşi nu ne place şi nu credem că e cel mai bun mod de comunicare. Soluţia? Să ne adresăm celorlalţi vorbind în primul rând despre noi.


Mesajele de tip “Eu” au fost identificate acum 40 ani de către psihologul Thomas Gordon. În metoda E.S.P.E.R.E. sintagma care se referă la acelaşi lucru este “a vorbi la capătul tău de relaţie”. În comunicarea nonviolentă mesajele de tip “Eu...” reprezinta o constantă a  celor patru pasi din schema de comunicare:
- Eu observ  ...
- Eu simt ...
- Eu am nevoie de...
- Eu iţi solicit să ...


 Mesajele de tip Eu se folosesc atunci când dorim să schimbăm un comportament incacceptabil al copilului, dar vrem să facem acest lucru într-un mod neinvaziv. Putem să le folosim în locul mesajelor de tip “Tu...” care îl pot face pe copil să se simtă acuzat, vinovat, evaluat, nedereptăţit, respins - stări care nu duc la ceea ce intenţionăm să obţinem de fapt: un comportament responsabil, adecvat situaţiilor, pe care copilul este în stare să îl iniţieze singur şi de bună voie, chiar şi atunci când nu suntem de faţă.


Aşadar o acuzaţie precum: “Niciodată nu îţi pui hainele la loc” devine: “Mă simt inconfortabil când văd haine aruncate prîn casă fiindcă eu am nevoie de ordine. Ai putea te rog să le pui la locul lor?”


O etichetare ca “Eşti leneş!” devine: “Mie îmi place ca lucrurile să fie făcute într-un timp mai scurt.”


O predică precum: “Nu e frumos să loveşti alt copil, chiar dacă ţi-a luat jucăria. Ţie ţi-ar place să fii lovit?Nu cred” (care se referă doar la ce a fost inadecvat, dar nu conduce către soluţie) ajunge: “Eu cred că această situaţie se poate rezolva şi atfel. Tu ce crezi, poti propune altă soluţie?”


O critică precum “Ai întârziat!” se schimbă în: “Nu-mi place să aştept. Cum ai putea să ajungi la timp data următoare?”


Un ordin ca: “Pune-ţi jucăriile la loc înainte de culcare!” se transformă în: “Mă aştept să îţi pui jucăriile la locul lor înainte de a te culca.”


În principiu acest mod de a face o afirmaţie exprimă asumarea responsabilă a percepţiilor, gândurilor, sentimentelor şi nevoilor proprii. Iar fiecare comportament al copilului, fie că ne place sau nu, este o modalitate găsită de el de a-şi satisface o nevoie. Şi primul pas în a identifica alt tip de comportament care să satisfacă în acelaşi timp şi nevoile lui şi nevoile noastre, este să ne exprimăm noi aceste nevoi. Unul din efectele care se obţin imediat după începerea folosirii corecte a mesajelor de tip Eu este reacţia copiilor de genul “N-am ştiut că te simţi aşa ...când eu ... “.


Poate că unora le vom părea egoişti fiindcă vorbim prea des despre noi, însă în realitatea relaţională folosirea mesajelor de tip Eu este un semn al unui nivel ridicat de inteligenţă emoţională.


Bineînţeles, acest tip de mesaj nu înseamnă că nu ne interesează ce gândeşte, simte sau percepe celălalt, fie că este copil, fie că  nu. Putem foarte simplu şi e de preferabil, să îl întrebăm.


Şi nu înseamnă nici că automat vom obţine de la el răspunsul visat. Din contră chiar, această abordare presupune maturitatea de a accepta un răspuns care poate fi diferit de al nostru sau diferit de răspunsul pe care sperăm noi să îl primim.  Dar copilul abordat astfel se va simţi tratat corect, valorificat, important, va simţi că avem încredere în el să găsească singur alternative la comportamentul inadecvat şi acest lucru va duce la o stimă de sine şi încredere crescută în propriile abilităţi. Ceea ce ne dorim cu toţii, cred, la copiii noştri.

 

Author: Mihaela Zaharia
 
 
Rating
Rating: 4,00
0 0 0 1 0

1

2

3

4

5

Number of ratings: 1
 
Comments
Comments