Rezolvarea de probleme cu copiii

Rezolvarea de probleme cu copiii

Copiii sunt creativi. Mulţi suntem de acord cu asta. Mai puţini însă folosim acest lucru în mod deliberat în relaţie cu copiii noştri. Am preluat, unii mai mult, alţii mai puţin, în mod conştient sau mai puţin conştient atitudinea generală a părinţilor noştri (şi a părinţilor părinţilor noştri) cum că, doar noi adulţii vorbim (fiindcă suntem “mai mari” şi ştim mai bine) iar copiii trebuie doar să asculte.


De ce nu am asculta şi noi ceea ce ne spun copiii, de ce nu i-am întreba şi pe ei atunci când căutăm soluţii la vreo problemă care îi priveşte?
Ţineţi minte povestea cu tirul blocat într-un tunel în Franţa pe care nimeni nu ştia cum să îl scoată de acolo? Nimeni, în afară de un copil care le-a propus să dezumfle roţile.


Dar copiii nu au idei doar în astfel de momente de criză izolate, ci au idei mai ales în problemele care îi afectează personal şi îşi doresc foarte mult ca aceste idei să fie luate în seamă de adulţi. Atunci când îi cerem unui copil să facă un anumit lucru, el nu are decât două variante: să se supună şi să facă acel lucru sau să se opună şi să nu-l facă. Însă nu simte că el a contribuit cu ceva la decizia care îl priveşte. De aceea, din ce în ce mai mulţi psihologi sugerează că metoda prin care putem avea succes într-o proporţie mult mai mare în educaţia copiilor noştri este cea care îi implică şi pe copii în generarea soluţiilor posibile şi rezolvarea problemelor.


Adele Faber şi Elaine Mazlish, autoarele cursului pentru parinti “Cum să vorbeşti eficient copiilor” ne propun un model de rezolvare a problemelor în 5 paşi:
-  1. Ascultăm ceea ce are de spus copilul în legătură cu situaţia şi îi arătăm că îl înţelegem.
- 2. Îi vorbim copilului despre ceea ce simţim noi în legătură cu acel lucru.
- 3. Invităm copilul la o sesiune de generare de idei împreună cu noi.
- 4. Scriem toate ideile (ale lui şi ale noastre), fără să le evaluăm.
- 5. Hotărâm împreună care idei rămân valabile şi o alegem pe cea pe care o vom pune în aplicare.
 
Un subiect propus pentru jocul de rol în care să se aplice aceasta metodă în timpul cursului, este cel în care un copil îşi anunţă părinţii că vrea să renunţe la lecţiile de pian. Întâmplător, una din participantele la curs trăise aceeaşi experienţă când avea 10 ani şi a povestit întregului grup cum s-a derulat:
- - Mamă, nu mai vreau să fac lecţii de pian!
- - Cum poţi să spui aşa ceva? Tu ai vrut să faci lecţii de pian!
- - Da, dar nu mai vreau fiindcă nu îmi place să merg atâta drum până la profesoară acasă de două ori pe săptâmână şi să exersez numai eu singură cu ea, iar prietenii mei în timpul asta să se joace împreună. Vreau să stau şi eu cu prietenii mei.
- - Adică atâta timp am dat o groaza de bani pe lecţiile tale ca acum să spui că tu vrei să stai cu prietenii tăi?
-  - . . .
- - Bine, n-ai decât să nu te mai duci! Dar să nu te prind că te răzgândeşti fiindcă n-am să-ţi mai dau niciodată bani pentru lecţii de pian!
- - Eu nu mă mai duc!
 
Fetiţei de fapt îi plăceau lecţiile de pian şi chiar s-a răzgândit în timpul liceului şi a vrut să le reînceapă cu aceeaşi profesoară. Dar profesoara n-a mai primit-o la ore după o pauză atât de lungă, iar acum, adult fiind regretă că nu mai ştie să cânte la pian. Dacă mama ar fi ştiut să exploreze motivele reale care o nemulţumeau pe fetită şi să ajungă împreună la o soluţie, acum,  chiar şi după 15 ani, toată lumea ar fi fost mulţumită.


Soluţia? 5 minute în plus şi un dialog de genul celui de mai jos:


- - Mamă, nu mai vreau să fac lecţii de pian!
- - Înseamnă că ceva în legătură cu aceste lecţii te nemulţumeşte. Ce anume?
- - Nu îmi place că merg prea mult pe jos până la profesoară acasă şi nu îmi place să stau singură cu ea şi mi se pare că merg prea des, de două ori pe săptămână. Iar prietenii mei se joacă între ei şi mă cheamă şi pe mine cu ei, dar eu nu am timp să stau cu ei că sunt la ore sau pe drum.
- - Aha, înţeleg acum ce te nemulţumeşte. Eu ştiu că tu ai vrut să începi aceste lecţii fiindcă îţi place să cânţi la pian şi mi-e teamă că dacă renunţi acum, ai să regreţi mai tarziu. Crezi că am putea găsi o soluţie astfel încât tu să continui lecţiile, dar să fii mulţumită?
- - Da, cred că da.
- - Ok, hai să vedem ce idei avem să rezolvăm această problema! Ce propui?
- - Să fac lecţii o dată la două săptămâni.
- - Eu notez toate ideile şi apoi vedem care se potriveşte cel mai bine. Altceva?
- - Să mă duci tu la ore.  Şi să fac ore împreună cu alt copil.
- - Ok. Eu aş mai spune să faci ore o dată pe săptămână, dar să fie cu 30 de minute mai lungi, ca să nu mai pierzi timp pe drum. Şi poţi să schimbi ora de lecţii astfel încât să te pot lua eu cu maşina de la profesoară când mă întorc de la servici. Mai ai şi alte idei?
- - Nu.
- - Bun, atunci le evaluăm pe cele pe care le avem. Să faci lecţii o dată la două săptămâni ... de la două ori pe săptămână, mi se pare cam rar şi cred că ai să pierzi ritmul.
- - Ok, atunci le fac o dată pe săptămână, dar am să vorbesc cu profesoara să schimbe ora ca să mă poţi lua cu maşina.
- - Şi le faci mai lungi cu 30 de minute?
- - Da, le pot face chiar cu o oră mai lungi dacă exersez impreună cu o prietenă. Fiindcă aşa nu m-aş mai plictisi.
- - Ok, atunci vorbim cu profesoara să găsească o elevă care îşi doreşte să facă orele cu tine şi să schimbe ora de începere.
- - Ce bine! Acum vreau să fac lecţii în continuare! Or să îmi placă şi mai mult!


Când veţi aplica această metodă cu copiii voştri, vor fi uimiţi la început, apoi vor fi încântaţi, iar voi veţi fi plăcut surprinşi de bogăţia lor de idei şi ... de dorinţa lor de cooperare!

 

Author: Mihaela Zaharia
 
 
Rating
Rating: 4,00
0 0 0 1 0

1

2

3

4

5

Number of ratings: 1
 
Comments
Comments