Deşi “psihoterapie” nu e un cuvânt străin pentru aproape nici o persoană, pentru mulţi oameni este exact atât … un cuvânt. Puţini sunt cei care ştiu la ce se referă în mod concret.

Aşa că dacă situaţia prin care treci sau starea în care eşti acum te face să te gândeşti că ţi-ar prinde bine să lucrezi cu un psihoterapeut, atunci probabil te întrebi despre ce e vorba. Fireşte, nu e uşor să îi dezvălui unui străin gânduri şi emoţii pe care le ştii doar tu şi doar tu le trăieşti. Aşadar, poate îţi e util să afli cam despre ce se vorbeşte în şedinţele de psihoterapie şi rămâne mereu în acest cadru pentru că psihoterapeutul e obligat să păstreze confidențialitatea. 

În mare, la psihoterapie se vorbeşte despre ce ai pe suflet. Vorbeşti despre ce simţi tu că e important pentru tine la momentul respectiv – pentru că tu eşti expertul vieţii tale.

În primul rând se vorbeşte despre motivul care te-a adus acum la psihoterapie. Poate fi vorba despre o situaţie dificilă de viaţă (moartea cuiva drag, divorţ, pierdea job-ului, schimbări diverse, apariţia unei probleme de sănătate, relaţii conflictuale cu cei apropiaţi, etc.), o stare emoţională (depresie, anxietate, vină, etc) sau un simptom specific (coşmaruri, dureri de cap, ticuri, fobii, comportament obsesiv-compulsiv, etc.) 

Se abordează istoria personală, evenimentele importante din viaţa ta şi mai ales cele traumatizante.

Aduci în discuţie stări emoţionale, oricare ar fi ele. Fie ne-plăcute:  frică, furie, vinovăţie, ruşine, umilire, resentimente, tristeţe, fie plăcute: bucurie, împlinire, fericire, etc. Cele pe care le-ai trait de-a lungul timpului şi ţi le poţi aminti, dar şi cele care nu îţi sunt familiare, dar ţi-ar fi necesare şi le poţi crea: acceptare, iertare, pace, preţuire de sine. Vorbeşti şi despre ce te face, te-a făcut sau te-ar face să trăieşti cu adevărat, despre ce te motivează şi ce te pasionează. 

Îţi asculţi propriul dialog interior identificând  credinţe limitative de genul: “nu pot”, “nu merit”, “nu sunt în stare”, “nu îmi permit”, “nu sunt destul de …”, etc. Apoi, în cursul terapiei le iei la întrebări să vezi care mai rămân valabile şi care nu. De cele mai multe ori, la final, nu mai sunt valabile în cazul tău. 

Te referi la părinţi, bunici şi străbunici. Pentru că nu vii singur la terapie, vii şi cu familia de alianţă, dar mai ales cu toţi strămoşii tăi. Pentru că nu toate problemele tale de acum sunt doar ale tale, unele sunt preluate şi când descoperi cum, te poţi elibera de ele mai uşor.

Se vorbeşte despre persoanele importante din viaţa ta şi despre relaţia ta cu ele de-a lungul timpului. Şi despre cele care au contribuit la suferinţa ta, dar şi despre cele care te-au sprijinit şi au avut încredere în tine, te-au iubit mult sau necondiţionat. Se vorbeşte despre rude sau profesori, despre prieteni, despre cei mai buni prieteni, despre iubiri sau iubiri pierdute.

Se vorbeşte despre vise, despre visele visate noaptea şi despre visele-dorinţe care s-au îndeplinit sau nu. 

Se vorbeşte despre boli şi accidente şi despre momentele în care au apărut în viaţa ta. Conştientizezi ceea ce simte corpul tău. 

Dar se vorbeşte şi despre atacuri de panică, tulburări de somn sau de alimentaţie, alcoolism, agresivitate, probleme sexuale, infidelităţi, probleme financiare sau tentative şi gânduri de suicid – în măsura în care acestea fac parte sau au făcut din viaţa ta. 

Se spun lucruri pe care nu le-ai spus nimănui. Se spun lucruri pe care nu le-ai conştientizat până atunci. Se fac legături între evenimente pe care nu le-ai mai făcut niciodată. Se povestesc amintiri pe care le credeai uitate.

Şi nu doar se vorbeşte. De multe ori se tace. De multe ori se plânge. Uneori se urlă de furie. Uneori se tremură de frică. Emoţiile tale vor fi binevenite să iasă la suprafaţă şi nu vor fi niciodată judecate. Din contră, vor fi acceptate. Poate pentru prima dată în viaţă.