”Un om fericit sau în bucurie, nu poate fi manipulat. Nu urmează turma, nu se supune, ci savurează clipa cu brațele ridicate spre Univers. Un om fericit e fericit că există și vede fiecare moment ca pe un cadou, ca pe o binecuvântare. Și ceilalți îl simt ca pe o binecuvântare și îl doresc în preajma lor.”

Pentru mine, această carte este o carte specială pentru că o cunosc personal pe Emma. O cunosc de dinainte de a scrie cartea, de dinainte de a fi psiholog. Adică de vreo 12 ani. Nu ne-am întâlnit prea des la început și nici acum de altfel, dar am păstrat legătura în timp. Cel mai mult am stat împreună când am fost mai demult cu familiile (fiecare cu câte doi copii) 7 zile la mare în Bulgaria. 

Pentru mine, cartea ei a însemnat să citesc 3 cărți în 3 zile: de fapt două cărți și un jurnal. Am citit-o cu creionul în mână și mi-am luat notițe să revin la ele când mi se face dor să o citesc și a 3-a oară :)  

O carte e jurnalul Emmei. Fără date și zile, ajungi să afli multe detalii despre ea: că prima facultate pe care a făcut-o a fost cea de construcții, că a lucrat 20 de ani ca jurnalist, că a doua facultate a fost psihologia, că are doi copii, dar și că nu știe să înoate sau că îi e frică de înălțime și altele. Pentru că și în carte e la fel de sinceră cum e cu prietenele ei. 

A doua carte e Cursul de miracole de care Emma e îndrăgostită și îl citează des. Eu nu am reușit încă să îl citesc. Am citit doar cărticica separată ”Introducere la cursul de miracole” și când am văzut că introducerea se referă la un curs de 600 de pagini format A4 care mai are și 365 de exerciții, doar l-am răsfoit, cu ideea că o să îl citesc când o să am timp. Și n-am avut, că mereu au fost alte cărți în față. 
Dar cu ocazia asta mi-a plăcut să aflu că ”întregul curs de miracole te invită să încetezi războiul cu tine însuți, arătând că un război cu tine însuți este un război contra lui Dumnezeu.” și să citesc citate precum:  ”Sentimentul separării de Dumnezeu este singura lipsă pe care trebuie de fapt să o corectezi.”

A treia carte e ... Porția de fericire. 
Care e ca un râu. Curge pur și simplu. Are 109 capitole (în aproape 300 de pagini) dar toate curg unul din altul. Poți să navighezi pe râu de la un capăt la altul sau poți să te sui de oriunde și să cobori oriunde – fiecare capitol poate fi citit și independent. Așa am citit-o și eu prima dată. 
Găsești în carte de toate, dar mai ales multă viață, psihologie și spiritualitate. Emma vorbește despre fericire, dar și despre bani, bucurie, despre a fi femeie, despre părinți, despre copii, despre vise, despre Dumnezeu, despre inconștient și multe altele. Vorbește despre NLP (programare neurolingvistică), dar și despre psihologi precum Jung, Maslow, Milton Erickson, Erich Fromm sau Freud. 

Unele chestii sunt comice ”Fie vorba între noi, eu cred că Freud era invidios că nu era el însuși ... femeie.” Și de ce n-ar fi? Se acceptă de la sine ipoteza ca o femeie să fie invidioasă (inconștient) pe penisul unui bărbat, dar niciodată că un bărbat ar putea fi invidios (inconștient) pe capacitatea femeii de a da viață și de a fi conectată permanent prin corpul ei la ritmurile naturii (inclusiv ale Lunii) ... însă dacă le pui în balanță, oare care pare mai rezonabilă? 😊

Oricum, Emma are un stil fermecător de a spune lucruri serioase într-un mod comic, precum: 
”Cum ar fi dacă furnica ar spune că e Nimeni pentru că, într-adevăr, în comparație cu Elefantul, ea e atât de neobservabilă? Cum ar fi dacă o furnică s-ar vedea neînsemnată? Probabil că s-ar hotărî să fumeze, să bea și să se drogheze! De nervi! Că s-a născut furnică!  Cum ar fi dacă firul de nisip s-ar crede un Nimeni? Probabil că s-ar ascunde în Pământ! De oftică! De ce nu fac asta? Pentru că sunt parte din Întreg! Pentru că își acceptă Divinul! Numai noi, oamenii, ne vedem neînsemnați, uneori.”

Sau de a face comparații de neuitat: 
”Să fii blând cu tine înseamnă să înțelegi că orice decizie ai luat în trecut, a fost cea mai bună decizie pe care o puteai lua în acel moment și nu are rost să te judeci pentru ce ai hotărât cândva, pentru că ar fi ca și când te-ai judeca pentru faptul că ai mers de la un an în picioare și nu de la trei luni.”

Sau de a apela la metafore: 
”Programarea mamei este melodia pe care copilul crește și pe care dansează mai târziu, adultul.”

Dar și de a schimba direcția într-un fel neașteptat: 
”Că să vezi lumina din fiecare om, trebuie să fii în contact cu propria lumină! Un hoț vede la un sfânt doar buzunarele.”

”Vestea bună e că, prin copii, ai șansa să vindeci la tine! Vestea mai puțin bună este că, prin copii, tu poți să vindeci nevoile tale, și nu pe ale copiilor tăi.”

Altele te fac de-a dreptul să râzi:
”Habar n-am dacă Gioconda surâdea sau la ce se gândea ea când stă ore în șir pe un scaun pentru a fi muza unui pictor. Poate amorțise, poate îi era foame, poate se gândea ce cumpără de la piață.”
 
Am râs și la ideea de a ne trimite singuri scrisori, amintindu-mi de Mr. Bean și de cât de bucuros era când își primea propriile felicitări de Crăciun: ”Adică emiți ce se întoarce la tine, tu fiind atât emițătorul, cât și receptorul. De multe ori credem că  tot ceea ce emitem se duce în eter sau la ceilalți, când de fapt, adresantul suntem tot noi. Ca și când ne expediem singuri scrisori, pe care (surpriză!) le găsim, după un timp, în cutia noastră poștală. 
Soluția? Atunci când îi zâmbești Universului și Universul îți zâmbește.”
Ceea ce mie mi-a adus aminte de secvența din filmul SF Abisul când tipa zâmbește monstrului de apă transparent din submarin și el îi zâmbește înapoi.

Asta poate și pentru că Emma adusese deja în discuție și câteva filme care au marcat-o precum Avatar, Matilda sau Omul care a cunoscut infinitul, un film inspirat din fapte reale care și mie mi-a plăcut foarte mult. 

Un paragraf care m-a întristat e cel despre alergare. Pentru că și eu știu oameni care aleargă întruna prin viață și nu au timp nici să respire, nici să se bucure, nici să trăiască, nici cu ceilalți, nici cu ei înșiși: 
”Alergam să ajung la timp la serviciu, la o conferință de presă, alergam să ajung la Parlament, alergam să ajung la facultate și din nou la o conferință de presă, alergam să ajung acasă, alergam să alerg cu copiii prin parc. Alergam la serviciu ca să am bani. Și aveam doar cât alergam. Alergam la mare, în vacanță, alergam dimineața la plajă ca să nu treacă soarele bun, alergam apoi la cazare să mâncăm și apoi să dormim și după-amiaza, alergam iar la plajă, iar a doua zi o nouă alergare! Când alergi așa ca disperatul, nu ai timp să trăiești! Nu te găsești, nu te regăsești, nu te simți, nu te iei în seamă. Când alergi pari serios. Pari important. Pentru că Trebuie să ajungi undeva! 
Și mai e un lucru care îmi vine în minte despre cei care aleargă prin viață. Au senzația că, dacă nu aleargă, vor rata ceva, s-ar putea să nu mai găsească lucrul spre care gonesc. Și că doar alergând, pot găsi ce caută. 
Dar de fapt, toți alergăm după o stare.”

Unele lucruri au fost de-a dreptul neașteptate. Cum ar fi ideea pe care credeam că doar eu o aveam că gândim diferit când suntem în zone diferite. Mi s-a întâmplat să mă surprind atunci când mergeam în altă țară pe perioade scurte (maxim 3 săptămâni) că încep să gândesc altfel. Iar când mă întorceam în țară, simțeam cum încep treptat să gândesc iar ca acasă. Imaginea din mintea mea era a unui cilindru care se umple iar cu apă și încet-încet, în vreo două zile, ajungeam să mă umplu de ”apa de acasă”. Am regăsit cu satisfacție la Emma aceeași opinie: ”Mutarea de pe un pământ pe altul îți schimbă ideile, credințele? După mine, da. Pentru că intri într-o altă zonă a inconștientului colectiv.” 

O altă informație care m-a surpins și m-a întristat în același timp a fost aceea dezvăluită de Emma de la bunica unui coleg de clasă de-al Soniei (fiica ei) și anume  că frunzele copacilor se întorc atunci când urmează să vină ploaia, astfel încât să permită scurgerea picăturilor de ploaie pe ele. Ce m-a întristat? Că astfel de informații, cum să ascultăm natura și să fim în contact cu ea, nu se mai transmit și generațiilor următoare. 

Prietenii noștri apropiați știu duelul rândunici-iphone din istoria familiei noastre. În primul an când am plecat într-o tabără de corturi pe o insulă în Dunăre, l-am întrebat pe soțul meu cum va fi vremea. Mi-a arătat pe iphone doar soare în următoarele 10 zile, atât cât stăteam noi. Firește că eu, ca orice mamă, am pus în bagaje și pelerine de ploaie, mai ales că mergeam cu copiii. După ce am trecut de Cernavodă, pe drumul de țară pe care mergeam cu mașina, văd rândunicile zburând în fața noastră foarte jos de pământ. Știam de la bunica mea că atunci când ele zboară așa, vine ploaia. Îi spun soțului meu și nu mă crede pentru că Iphone-ul lui e mai deștept decât rândunicile și știe mai bine. Mda, noroc că eram deja ajunși pe insulă și cu cortul instalat când a început ploaia. Rândunici – Iphone: 1-0 

În concluzie? Dacă ești femeie și ești interesată de dezvoltare personală, de psihologie sau ai început un demers terapeutic, cartea aceasta îți va plăcea foarte mult. Nu doar că te vei regăsi în ea ca femeie, dar vei vedea și un exemplu de parcurs terapeutic personal, vei avea parte de întrebări noi care îți vor declanșa insight-uri, de perspective fresh, de adevăruri profunde venite din intuiție și nu numai, și multă înțelepciune de viață: 
”Oamenii vin la terapie când vor să iubească, iar decizia de a veni la un psiholog este decizia lor de a învăța să se iubească. În tot ceea ce facem căutăm iubirea, căutăm să ne simțim iubiți și cred că aceasta este cea de-a doua nevoie a omului, după încredere în Dumnezeu. Într-un fel sau altul, omul încearcă să re-creeze aici pe Pământ, Raiul de unde vine.”

Emma mi-a spus că atunci când voi citi cartea a doua oară, de la un capăt la altul, așa cum am făcut acum, voi găsi ceva pentru mine. Am găsit multe pentru mine, de la întrebarea ”Ce emiți?” sau ”Cine sunt eu?” (răspunsul minunat îl găsiți în penultima pagină a cărții) până la a-mi spune că lucrurile frumoase se întâmplă special pentru mine și chiar să îi spun Soarelui în fiecare dimineață ”Îți mulțumesc că și azi ai răsărit pentru mine!”.

Dar, Emma, concluzia concluziilor în viața mea până acum sunt doar 3 cuvinte din cartea ta (capitolul Preotesele):
IUBIREA  E(RA)  RESPIRAȚIA.
Mulțumesc! 

Dacă vreți să îi faceți sufletului vostru un cadou, cartea o puteți comanda pe pagina de facebook 
Porția de Fericire cu psiholog și jurnalist Emma Toader. Emma vă va răspunde cu drag.  

Eu vă doresc să aveți parte zilnic de o porție de fericire cât mai mare!

psihoterapeut Mihaela Zaharia