32. Despre romanul ”Pacienta tăcută”, Alex Michaelides

”Emoțiile care nu sunt exprimate nu mor niciodată. Sunt îngropate de vii și revin mai târziu, în feluri mai urâte.” Sigmund Freud

Îmi spusesem că nu o să scriu pe blog recenzii despre romane pentru că scopul meu e să promovez doar cărți care ajută dezvoltarea personală sau procesul terapeutic. Însă unele romane au și acest efect, așa că ”Pacienta tăcută” deschide această nouă categorie. 

Oricum, în carte e vorba despre un psihoterapeut medico-legal, Theo Faber care ajunge să lucreze într-un spital psihiatric cu Alicia, internată pentru că și-a omorât soțul. Avea 33 de ani când l-a împușcat de cinici ori în față cu pușca lui de vânătoare. Ea era pictoriță, soțul ei, Gabriel era fotograf și erau căsătoriți de 7 ani. De atunci trecuseră 6 ani în care Alicia nu a scos niciun cuvânt. 

Cartea spune povestea din perspectiva lui Theo, îmbinată cu frânturi din jurnalul Aliciei și mărturisiri din viața lui personală. Unele pasaje sunt relevante pentru orice psihoterapeut, precum:

”M-am gândit la fosta mea terapeută. Ce-ar face ea? Spunea că suntem alcătuiți din diferite părți, unele bune, altele rele; și că o minte sănătoasă poate să tolereze această ambivalență și să jongleze simultan cu cele bune și cele rele. Boala mintală este întocmai lipsa acestui fel de integrare – ajungem să pierdem contactul cu părțile noastre inacceptabile. Dacă vroiam să o ajut pe Alicia, trebuia să localizăm părțile pe care le-a ascuns de sine însăși, dincolo de marginile conștiinței.”

”O psihiatră de frunte din domeniul abuzului sexual mi-a spus cândva că, în cei treizeci de ani în care lucrase foarte mult cu pedofili, nu întâlnise nici unul care să nu fi suferit el însuși abuzuri în copilărie. Asta nu înseamnă că toți copiii care suferă abuzuri vor ajunge ei înșiși să comită abuzuri; dar e imposibil ca un om care n-a suferit abuzuri să ajungă să comită abuzuri. Nimeni nu se naște rău. După cum spunea Winnicott: ”Un bebeluș nu-și poate urî mama fără ca mai întâi mama să urască bebelușul.” În pruncie suntem nevinovați, ca niște bureți, tăblițe pe care nu scrie nimic; avem doar nevoi elementare: să mâncăm, să defecăm, să iubim și să fim iubiți. Însă ceva nu merge cum trebuie, în funcție de împrejurările nașterii noastre și de casa în care creștem. Un copil chinuit, care suferă abuzuri, nu se poate răzbuna în realitate, pentru că e neputincios și fără apărare, însă poate – și trebuie – să viseze la răzbunare. Furia, la fel ca frica, are o natură reactivă.”

Dacă ești psihoterapeut, psiholog, psihiatru, dacă ești interesat de psihicul uman sau doar îți plac romanele psihologice, îți recomand această carte. Finalul este extraordinar și te va pune pe gânduri. 

Cartea a fost  #1 New York Times Bestseller și a doua cea mai bine vândută pe Amazon în 2019 la secțiunea Ficțiune. 

Eu am primit-o cadou de la o prietenă dragă, căreia îi mulțumesc!

Printre alte lecții, eu am rămas cu o idee destul de tristă: chiar dacă în copilărie nu am supraviețui dacă nu suntem iubiți măcar puțin, când suntem adulți putem supraviețui și dacă nu suntem iubiți. Da, unii oameni nu ne iubesc. Unii oameni nu ne iubesc așa cum am vrea noi. Unii oameni nu ne iubesc, chiar dacă noi îi iubim. Dar ... supraviețuim, dacă ne iubim pe noi înșine, măcar puțin. Poate soluția nu e să avem pretenția să fim iubiți. Poate soluția e doar să acceptăm că nu suntem iubiți în modul în care am vrea, de cine am vrea sau de cine ar trebui. Poate asta ne va face mai puțin nefericiți. Și îmi aduc aminte de un fragment din altă carte care spunea cam așa: ”Dacă aș fi singură pe lume și nu ar avea cine să mă iubească, atunci, atunci ... ar trebui să mă iubesc pe mine însămi.”

Cartea se găsește la Libris.ro, Emag,  Litera, Elefant, Cărturești, Diverta, etc. 

Cu drag,

psihoterapeut Mihaela Zaharia

Find us on Facebook

Articole pentru părinti
 Mihaela Zaharia
 28  122541  26.04.2021
Recenzii de carte
 Mihaela Zaharia
 140  39943  28.07.2024
De zi cu zi
 Mihaela Zaharia
 91  140257  02.03.2024
141. Despre cartea ”Procesul revoluționar de eliberare a traumei, stresului și tensiunii din corp. Exerciții somatice de autoîngrijire prin metoda TRE” , David Berceli
28.07.2024 13:14 | Mihaela Zaharia
140. Despre cartea "Enzima miracol", dr Hiromi Shinya
28.01.2024 13:51 | Mihaela Zaharia
139. Despre cartea ”Bani fericiti”, Ken Honda
01.01.2024 16:26 | Mihaela Zaharia
138. Despre cartea ”Codul greutății corporale”, dr. Jason Fung
17.06.2023 20:53 | Mihaela Zaharia
137. Despre cartea "Hrană pentru creier” - Lisa Mosconi
08.04.2023 18:47 | Mihaela Zaharia
136. Despre cartea ”Vindecarea fără efort”. Dr. Joseph Mercola
02.01.2023 15:07 | Mihaela Zaharia
135. Despre cartea ”Greutatea ideală”, Allen Carr
30.11.2022 22:39 | Mihaela Zaharia
134. Despre cartea “Ochi pentru vindecare”, Francine Shapiro, Margot Silk Forrest
04.11.2022 12:20 | Mihaela Zaharia
133. Despre cartea ”Supermintea”, Dave Asprey
24.10.2022 13:47 | Mihaela Zaharia
132. Despre cartea ”Alimente care ucid creierul” – dr. David Perlmutter
21.10.2022 15:13 | Mihaela Zaharia
131. Despre cartea ”Spațiul variantelor”, Vadim Zeland
09.10.2022 18:28 | Mihaela Zaharia
130. Despre cartea ”Terapia tatălui”, Doreen Virtue, Andrew Karpenko
18.09.2022 18:52 | Mihaela Zaharia
129. "Despre cartea Câștigă acum încredere în tine” – dr. Paul McKenna
25.05.2022 18:32 | Mihaela Zaharia
128. Despre cartea ”Totul despre femei. Ghid pentru bărbați”, dr. John Gottman, dr. Julie Schwartz Gottman
15.05.2022 20:21 | Mihaela Zaharia
127. Despre cartea ”Drumul vieții”, de Valerio Albisetti
10.05.2022 11:52 | Mihaela Zaharia
126. Despre cartea ”Bucuria afacerilor”, Simone Milasas
21.02.2022 11:29 | Mihaela Zaharia
125. Despre cartea ”4 ore Corpul” de Tim  Ferriss
18.02.2022 17:01 | Mihaela Zaharia
124. Despre cartea ”Ghid aplicativ de evaluare clinică a copiilor și adolescenților”, Elena Otilia Vladislav
22.01.2022 18:28 | Mihaela Zaharia
123. Despre cartea ”Cum să vorbim în public”, Dale Carnegie
24.11.2021 19:48 | Mihaela Zaharia
122. Despre cartea ”Povestea ta a început demult. Cum să vindeci traumele familiale moștenite”, Mark Wolynn
30.10.2021 11:45 | Mihaela Zaharia
121. Despre cartea ”Puterea cuvintelor ... care mă eliberează”, Jacques Martel
18.10.2021 14:35 | Mihaela Zaharia
120. Despre cartea “Totul pornește de la mâncare” de Dallas și Melissa Hartwig
17.10.2021 13:18 | Mihaela Zaharia
119. Despre ghidul ”Ieșirea din labirint”, dr. Robert Hemfelt, dr. Frank Minirth, dr. Paul Meier, dr. Deborah & Brian Newman
10.10.2021 16:23 | Mihaela Zaharia
118. Despre cartea ”Labirintul codependenței”, dr. Frank Minirth, dr. Robert Hemfelt, dr. Paul Meier
09.10.2021 14:43 | Mihaela Zaharia
117. Despre cartea ”Pachinko”, Min Jin Lee
03.09.2021 17:51 | Mihaela Zaharia
116. Despre cartea ”Răzbunarea iertării”, Eric-Emanuel Schmitt
05.06.2021 14:42 | Mihaela Zaharia
115. Despre cartea “A Therapist’s Guide to EMDR”, Laurel Parnell
23.05.2021 11:57 | Mihaela Zaharia
114. Despre cartea ”Magia ordinii la locul de muncă”, Marie Kondo și Scott Sonenshein
12.05.2021 15:50 | Mihaela Zaharia
113. Despre cartea ”Soluția zonelor albastre. Cum să mâncăm și să trăim asemeni celor mai sănătoși oameni de pe planetă”, Dan Buettner
09.05.2021 16:31 | Mihaela Zaharia
112. Despre cartea ”Efectul compus”, Darren Hardy
24.04.2021 13:28 | Mihaela Zaharia

Contactează-ne

Şedinţele de psihoterapie, coaching sau consiliere au loc la cabinetul din zona Grozaveşti sau on-line.

Sună acum

TELEFON

0725 999 777

Adresa

Str. Slt. Al. Borneanu nr. 2 et. 4 sector 6 Bucureşti
(langa staţia de metrou Grozăveşti)

Scrie email

EMAIL

parenting@mindmaster.ro

Social Media

Înscriere NEWSLETTER

Dacă vrei să fii la curent cu noutățile completează formularul de mai jos:

Îți exprimi acordul ca Datele personale furnizate în acest formular să poată fi procesate pentru a te contacta în mod regulat cu privire la informări conform celor descrise în Termenii și Condițiile și Politica de confidențialiate ale acestui portal. Renunțarea la notificări se poate face prin click pe linkul de dezabonare de la sfârșitul oricărui email, scriind la info@mindmaster.ro sau prin a ne scrie pe pagina de contact.

Sunt de acord și transmit datele.