”Niciodată nu subestimați puterea cuvintelor voastre asupra vieții unui copil”!

După ce a venit fiică-mea pe lume, fiindcă era prea mică, ne-am petrecut prima ei lună în spital. Nu aveam voie să dorm cu ea în patul de adult din rezervă, dar ea nu voia deloc să doarmă în pătuțul ei: urla în secunda doi când o puneam adormită în el. Așa că am dormit cu ea. Dar nu oricum, ea întinsă pe latul patului și eu îndoită în jurul ei. Tiparul a continuat și după, ea mereu a vrut să facă doar ce vrea ea, cum vrea ea, când vrea ea. Iar eu nu știam ce să fac. La facultatea de psihologie înveți stadiile dezvoltării copilului, metode de evaluare, criterii de diagnostic, etc, dar nu te învață nimeni cum să crești un copil. Cărți citisem, dar nu erau practice. Așa că am început să întreb străinii pe care îi cunoașteam dacă la ei în țară există cursuri pentru părinți. La noi atunci nu existau. La un curs TOT din Varșovia în 2005 (când Ioana avea 1 an), mi-am întrebat colegele. Iar una dintre ele mi-a spus că da, a participat la un curs ținut de două americance și a doua zi mi-a adus suportul de curs. În poloneză, firește. Dar avea multe desene și am reținut numele autoarelor. Le-am căutat pe internet și am aflat că aveau o carte tradusă și în limba română: Comunicarea eficientă cu copiii. O văzusem în librării, dar nu o cumpărasem că eram sătulă de cărți, eu voiam ceva practic. După ce m-am întors în țară, am cumpărat-o. Mi-a plăcut atât de mult și mi-a fost atât de utilă încât mi-am cumpărat și cursul pe care l-am și ținut câțiva ani părinților din București. Adele Faber și Elaine Mazlish au acum mai multe cărți în limba română, seamănă între ele și oricare o veți citi, veți avea foarte, foarte mult de câștigat. Și voi și copiii voștri.

Sunt cele mai practice cărți de parenting pe care le-am cunoscut vreodată!
1.    Comunicarea eficientă cu copiii, acasă și la școală, editura Curtea Veche
3.    Un părinte mai bun, editura Curtea Veche
4.    Cum să vorbim copiilor dacă vrem să ne asculte și cum să-i ascultăm pentru ca ei să ne vorbească, editura Teora
5.    Cum să-i asculți pe adolescenți și cum să te faci ascultat, editura Curtea Veche
6.    Rivalitatea dintre frați, editura Teora
7.    Cum să le vorbim copiilor astfel încât să ne asculte. Ghid de supraviețuire pentru părinții cu copii între 2 și 7 ani, editura Curtea Veche (cea mai recentă, scrisă de fiica lui Adele Faber, Joanna Faber împreună cu Julie King) 

Cartea de față are 7 capitole:
1.    Cum să-i ajutăm pe copii să se descurce cu propriile sentimente
2.    Atragerea cooperării
3.    Alternative la pedeapsă
4.    Încurajarea autonomiei
5.    Lauda
6.    Eliberarea copiilor de ”rolurile” ce le-au fost atribuite
7.    O vedere de ansamblu
Urmate de o postfață scrisă după 20 de ani de la prima apariție (1980).

Adele Faber și Elaine Mazlish au fost studentele psihologului dr. Haim Ginott (despre a cărui carte, Între părinte și copil am scris recenzia nr. 72) 

Ce au făcut ele diferit și inedit e că au însoțit informațiile de desene în care au exemplificat situațiile de comunicare tradițională între părinți și copii și cele noi, folosind metodele prezente în carte. De exemplu:

Pentru că despre acceptarea sentimentelor, lucrul pe care eu îl consider cel mai important în parenting, am scris deja în recenzia cărții Între părinte și copil, acum vreau să scriu mai mult despre ce găsiți în capitolul 2, Atragerea cooperării – un subiect fierbinte pentru mulți părinți.
Cum putem face acest lucru?

Putem să descriem ce vedem: ”Văd hainele pe podea și farfurii pe birou!” în loc să spunem: ”Ce cameră dezordonată poți să ai? Ție îți place cum arată? Când ai de gând să faci curat? etc” 

Sau descriem problema: ”S-a vărsat laptele. Ne trebuie o cârpă.”

Sau să spunem cu un singur cuvânt: ”Lumina!” în loc de: ”De câte ori ți-am spus să stingi lumina la baie după ce termini?”

Sau să oferim informații: ”Castronul pisicii nu mai are apă.” În loc de: ”Pisica asta o să moară de sete dacă ai tu grijă de ea!”

Sau vorbim despre sentimentele noastre: ”Mă îngrijorez când îmi spui că vii la o oră și nu vii. Am nevoie să mă anunți când întârzii.” În loc de: ”La ora asta se vine? La cât ai spus că vii? Nu mai ai voie să ieși cu prietenii două săptămâni, poate așa o să te înveți minte să nu mai întârzii”!

Putem chiar să scriem bilețele din partea noastră sau din partea ... unui obiect, după cât suntem de creativi: Bună! Eu sunt pantoful tău albastru stâng și îți scriu să își spun că mie îmi place să stau mereu aproape de fratele meu, pantoful albastru drept și împreună cu ceilalți frați ai noștri din raft. Mulțumesc că ai grijă de noi să fim mereu împreună.

V-ați prins, orice îi spunem copilului îi transmite că îl respectăm ca ființă umană unică și îi respectăm demnitatea. Da, punem limite, da, avem reguli, dar nu dăm ordine, nu amenințăm, nu condiționăm, nu ne impunem autoritatea cu forța, nu criticăm. De ce? Pentru că ulterior, copiii scot la iveală aceste cuvinte și le folosesc ca pe o armă împotriva lor înșiși. Și ... suntem autentici. Nu spunem ”te rog frumos, fă asta ACUM!” urlând la ei. Nu le spunem că îi ascultăm, când nu o facem, ci amânăm discuția pentru când ne calmăm sau suntem mai odihniți, de exemplu. 

”Oamenii ne-au întrebat: ”Dacă folosesc cum trebuie aceste tehnici, copiii mei vor reacționa mereu?” Răspunsul nostru este: Sperăm că nu. Copiii nu sunt roboți. În plus, scopul nostru nu este să expunem o serie de tehnici de manipulare a comportamentului astfel încât copiii să reacționeze mereu. Scopul nostru este să stimulăm ceea ce este bun în copiii noștri – inteligența lor, inițiativa lor, simțul responsabilității, simțul umorului, capacitatea lor de a fi sensibili la nevoile celorlalți. 
Dorim să punem capăt vorbelor care rănesc spiritul și să căutăm un limbaj care să cultive respectul de sine. 
Vrem să creăm un climat emoțional care să-i încurajeze pe copii să coopereze, pentru că le pasă de ei înșiși și de noi. 
Vrem să demonstrăm acel tip de comunicare respectuoasă care dorim să fie folosită de către copiii noștri în raport cu noi – acum, în timpul adolescenței și, în cele din urmă, ca prietenii noștri adulți.”

Dacă vă doriți și voi așa ceva, atunci trebuie să citiți una din carțile din lista de mai sus. Eu nu aș fi avut o relație așa bună cu copiii mei de 16 și 14 ani acum, dacă nu aș fi făcut-o. 

Cu drag,
Psihoterapeut Mihaela Zaharia