”E ciudat cât de multă putere le dăm asupra noastră oamenilor pe care îi iubim.”

Mi-am dorit să citesc această carte din 2019 de când a apărut și i-am cumpărat-o în principal fiică-mii. Dar ea a început-o, a spus că seamănă prea mult cu ”Castelul de sticlă” de Jeannette Walls și n-a mai continuat-o. Eu am citit doar câteva pagini, dar apoi am lăsat-o la ea în bibliotecă cu gândul că o să revin. Și am revenit abia în ianuarie 2021. 

Însă așa cum mă așteptam, mi-a plăcut mult. 

Tara Westover este al șaptelea copil al unei familii de mormoni fundamentaliști din Idaho, SUA. Mai are 5 frați: Tony, Tyler, Richard, Luke, Shawn și o soră, Audrey (unele din nume fiind fictive). E născută în 1986, cel mai probabil pe 27 septembrie, așa cum spune certificatul ei de naștere, emis când avea 9 ani. A fost născută acasă – fiindcă tatăl ei nu credea în sistemul sanitar. Nașterea nu a fost declarată – fiindcă tatăl ei nu credea în nimic ce are legătură cu statul și guvernul. Nu a fost nicio zi la școală – fiindcă tatăl ei nu credea în sistemul de învățământ. A fost educată acasă de către mama ei doar cât să știe să citească – atât considera tatăl ei că trebuie să știe o fată. În schimb tatăl ei credea, printre altele, că apocalipsa va veni curând, iar el era pregătit cu un imens rezervor de benzină în curte și cu numeroase provizii și conserve făcute în casă. 

Cel mai grav e că era împotriva medicilor, medicamentelor și spitalelor și chiar și când membrii familiei lui au suferit accidente de mașină, au fost arși, au avut lovituri foarte serioase la cap sau când au fost tăiați adânc de bucăți de metal în timp ce lucrau la depozitul de deșeuri, nimeni nu avea voie să apeleze la vreun medic sau să meargă la spital. 

Doar mama ei avea voie să lucreze ca moașă și să facă unguente din plante și mai apoi, uleiuri cu care trata toate problemele medicale apărute în familie, aceasta fiind singura cale de vindecare aprobată de Dumnezeu. 

Ce m-a uimit pe mine e faptul că se considerau foarte credincioși, trăind după ”voia lui Dumnezeu”, dar nu aveau nici o problemă să își cumpere arme și ... mașină de făcut gloanțe!! (habar n-aveam că există așa ceva).

Tara lucra la depozitul de deșeuri auto din curte, împreună cu tatăl și cu frații ei, dar unii dintre frații mai mari au început să își dorească sa meargă la școală sau să plece de acasă, ceea ce, rând pe rând, au și făcut. După un timp a îndrăznit și Tara să își dorească așa ceva, chiar dacă tatăl ei era împotrivă. A învățat singură pe furiș, dar sprijinită de fratele ei, Tyler care era student la inginerie mecanică și astfel a reușit să între la universitate, absolvind-o în 2008. În copilărie, Tara avusese voie să cânte, așadar motivul inițial pentru care a vrut să intre la facultate a fost să dirijeze corul de la biserică. Dar apoi viața ei s-a schimbat, în final ajungând să studieze la Cambridge și Harvard și să își dea doctoratul în istorie în 2014. 

Însă cartea e impresionantă și din multe alte puncte de vedere care pot fi surprinse doar când e citită integral. 

Personal, m-a impresionat ambiția ei de a învăța pe cont propriu (mai ales matematică) și capacitatea ei de a asimila într-un timp foarte scurt foarte multă informație nouă (la universitate), de a recupera tot ce nu învățase în școală și de a se ridica deasupra oricăror expectanțe. 
Dar și mai mult m-a impresionat lupta ei interioară de a face diferența între ce fusese învățată că e adevărat în familie și ce observă și percepe a fi adevărat în afara familiei. De la lucruri simple cum ar fi spălatul pe mâini, până la lucruri mult mai complexe cum ar fi ce e și ce nu e un abuz. 
M-a impresionat efortul ei de a se desprinde emoțional de membrii familiei sale care i-au provocat multă suferință și care nu au înțeles-o niciodată. M-a impresionat efortul făcut pentru a-și apăra propria memorie de distorsiunea realității cerută de ceilalți. Tu ce ai alege, să știi că nu ești nebună și că propriile tale amintiri sunt adevărate sau să fii iubită de părinții tăi? 

Mie mi-a adus aminte că din când în când viața ne oferă tentația de a ne abandona pe noi înșine pentru a simți că aparținem cuiva, dar dacă ne învățăm lecția aflăm că cel mai înțelept și cel mai dureros sacrificiu e să ne alegem pe noi. 

Tara a putut să recupereze ce nu a învățat în școală. Dar nu a putut să recupereze nevoile afective neîndeplinite în relație cu proprii părinți și cu unii dintre frați. 
”Le-am spus (colegilor mei) că fusesem săracă, le-am spus că fusesem ignorantă, și, pe când le spuneam nu simțeam nici urmă de rușine. Doar atunci am înțeles de unde venea rușinea: nu era din cauză că nu studiasem într-un conservator de marmură sau că tatăl meu nu era diplomat. Nu era din cauză că tata își pierduse o parte din minți sau că mama îl urmase. Ci era din cauză că aveam un tată care mă împinsese spre colții sfredelitori ai Foarfecei, în loc să mă tragă de lângă ei. Era din cauza acelor momente când stăteam pe podea din cauză că știam că mama era în camera de alături și refuza să mă vadă sau să mă audă și alesese, în acele clipe, să nu-mi fie mamă.”

Sper că acum e mai fericită. 
Așadar, dacă cumva nu ești mulțumit de evoluția ta academică sau consideri că notele din școală ți-au scris un destin implacabil, citește această carte.
Dacă ești încă în școală, dar te plângi de profesori și ți-e greu să înveți fiindcă ”nu ți-au predat bine”, citește această carte. 
Dacă ești supărat pe părinții tăi, dacă îi critici pentru ce ți-au făcut sau nu ți-au dat, citește această carte. 
Dacă vrei să îți iei soarta în mâini, să te desprinzi de trecut, să ai încredere în tine, să renunți la convingerile false și limitative, să nu te mai învinuiești, să te creezi pe tine așa cum vrei, atunci merită să o cunoști pe tara. Vei avea doar de câștigat. Așa ca ceilalți cititori care au cumpărat cele 6 milioane de copii în 45 de limbi. 

În limba română a apărut în 2019 la editura Publica. 

O găsiți la Libris,  Cărturești, Emag, Elefant, Diverta,etc. 

Cu drag,

psihoterapeut Mihaela Zaharia