”A iubi înseamnă a reuni toate părțile noastre componente, a crea o armonie lăuntrică. Înseamă că orice lucru pe care îl simțim înăuntrul nostru are o rațiune de a fi. Ascultarea atentă a propriilor emoții, a propriilor senzații, a propriilor sentimente duce la cunoașterea autentică de sine. Este un drum. Este adevăratul motiv pentru care ne-am născut, pentru care am venit pe pământ.”

Cartea ”Drumul vieții. Cum să recunoaștem și să valorificăm aspectele pozitive” a apărut în România la editura Pauline în 2006 și în 1999 la Milano.
Valerio Albisetti a fost psihoterapeut psihanalist catolic și este fondatorul Psihoterapiei Personaliste. În prezent locuiește în Peru unde predă psihologie la Universitatea din Huacho și este director al Institutului Internațional de Literatură, Cinematografie și Televiziune și al Institutului Internațional pentru Formarea Persoanei. Este autor a numeroase cărți, în limba română fiind tiparite vreo 16 titluri. 

Întrucât Valerio Albisetti susține că viața nu este nici liniară, nici circulară, ci e  alcătuită din spirale (idee pe care o împărtășesc și eu), această carte este organizată în 7 spirale:
Prima spirală: Căutarea 
A doua spirală: Un nou mod de viață
A treia spirală: Să mergem mai departe
A patra spirală: Latura noastră spirituală
A cincea spirală: Viața ca o călătorie
A șasea spirală: Să unești, nu să dezbini
A șaptea spirală: Să ne lăsăm iubiți

În toată cartea este vorba despre o călătorie – acea călătorie interioară pe calea căutării sensului în viață și al lui Dumnezeu. 

”Adevărata căutare a motivului profund pentru care ne aflăm pe acest pământ începe, în general, atunci când simțim că suntem pe punctul de a muri sub aspect psihologic. Când suntem obosiți de viața pe care o ducem. Când simțim că suntem pe punctul de a pierde lucrurile pentru care am luptat atât. Când îi pierdem pe cei dragi. Când ne părăsesc cei pe care îi iubim sau i-am iubit. Când ne dăm seama că am pierdut totul. Când înțelegem că viața pe care o ducem este lipsită de sens.
Fie că este vorba despre o părăsire, un refuz, o deziluzie, un insucces – trebuie să cădem. 
Drumul nostru va continua sau se va opri după felul în care vom trăi căderea. Dacă ne identificăm cu aceasta, ne vom opri; dacă, dimpotrivă, vom trăi ca prilej de a înțelege că suntem parte din ceva mai mare decât noi, atunci vom merge mai departe pe drum.”

Despre acest drum este vorba în aceasta carte. Un drum care pentru autor a a început după ce a fost operat pe creier pentru extirparea unei tumori. Care a început după ce a împlinit 40 de ani, așa cum începe pentru mulți dintre noi, fiindcă este un drum care trece prin experiență. 
Acest drum care duce de la nivel fizic la cel psihologic și apoi la cel spiritual nu este automat, ci presupune responsabilitate personală, deci trebuie să fie dorit și ales. Pentru aceasta, trebuie să stăm față în față cu noi înșine, să știm să privim înăuntrul nostru și să discernem. 
Ceea ce nu e ușor. Pentru că:
”Majoritatea oamenilor nu trăiește cu adevărat, în mod autentic, pozitiv, personal. Ființele umane au tendința de a fugi de ele însele. Preferă să fugă pentru a nu-și pierde stima de sine. Se tem să se vadă așa cum sunt. Cred că ar muri sau că ar fi ucise dacă adevărata lor natură iese la iveală. Personalitatea lor autentică.  Mai mult, toate acestea se petrec la nivelul inconștientului. Fiindcă ucigașul, cel de care trebuie să se ferească este propriul lor Eu. Aflat înăuntrul lor. Ei nu privesc înăuntrul lor, așadar fug de ei înșiși ca să poată trăi. Sau, cel puțin, așa cred. Însă în realitate, supraviețuiesc. Nu trăiesc.”
”Personalitatea conștientă are întotdeauna capacitatea de a se confrunta cu ea însăși. Ea nu acționează conform mecanismelor de proiecție, ci își asumă responsabilitatea propriilor emoții. ... Pentru a ne reînsuși responsabilitatea propriilor emoții este necesar să ne recunoaștem dimensiunile perverse și să le acceptăm pentru a le depăși. Iubindu-le. 
Înainte de a învăța să nu se separăm de ceilalți, trebuie să învățăm să nu ne separăm de o parte din noi înșine. A nu recunoaște, a nu vedea, a nu asculta, a proiecta, a separa sunt mecanisme ușor de pus în practică deoarece, o dată înplus, ne comportăm ca niște copii, ca imaturi, ca lipsiți de conștiință, ca iresponsabili. 
O dată în plus, voim să facem pe plac figurii parentale și nu suntem capabili să iubim acele părți din noi care, așa cum credeam în copilărie, ne-au făcut să pierdem dragostea părinților ... În fond, ne comportăm pe parcursul întregii vieți după felul în care am interiorizat condiția noastră infantilă. Trăim într-un cerc vicios.
Interiorizate, aceste situații nevrotice infantile devin, cu timpul, blocaje, complexe, temeri, tensiuni care ne limitează existența, care nu permit fluxul liber al iubirii, al căldurii, care se opun deschiderii către toate celelalte aspecte ale personalității, ale existenței, ale experienței noastre pe acest pământ. 
În timp, aceste componente pe care le refuzăm se răzvrătesc. Și se transformă în balauri, în demoni. 
Îmbătrânind, sunt tot mai convins să ceea ce percepem ca amenințător, înăuntrul și în afara noastră, este de fapt, un aspect care se vrea cunoscut de noi. 
Care se vrea iubit de noi. ”

Cam așa începe cartea. Și continuă la fel de frumos. Pentru mine a fost o surpriză extraordinară să o descopăr. Am aflat de autor de pe facebook, mai exact dintr-un grup despre cărți în care o femeie solicita cărți care să o ajute în depresia postnatală, iar acest autor a fost o recomandare. Nu auzisem niciodată de el până atunci. Am văzut pe net că librăria Sophia are cărțile lui (e în zona Unirii, vis-a-vis de Mitropolie) , așa că a doua zi eram acolo. După ce am răsfoit una, două, trei, până la urmă le-am luat pe toate 8 câte am găsit: Devino ceea ce ești (un parcurs de psihospiritualitate creștină), Cum să trecem prin suferință și să devenim mai puternici, Să mă schimb? E (im)posibil (, Să trăim bine împreună (despre dinamica vieții în doi). Să râdem cu inima (o metodă simplă pentru a trăi mai senin), Iubire (cum să rămânem împreună pentru întreaga viață)
 Aceasta e doar prima pe care am terminat-o, dar abia aștept să le încep și pe celelalte. 

E o carte de format mic, are 172 de pagini, se citește relativ ușor, deși poți sta mult pe gânduri la fiecare pasaj. Eu am obiceiul să subliniez cu creionul când citesc fiindcă atunci când revin de obicei citesc doar sublinierile. Însă această carte are atât de multe sublinieri încât merită să fie citită încă o dată cap coadă. De fapt, aceasta a fost prima mea reacție: Am descoperit niște cărți pe care le-aș lua cu mine pe o insulă pustie fiindcă le-aș citi iar și iar și iar și de fiecare dată aș mai afla ceva nou. Mai ales despre mine.
 
Dintre pasajele subliniate de mine, care cred că ar interesa orice psiholog sau orice persoană pornită pe acest drum:
”La baza reacțiilor negative se află întotdeauna o parte din noi pe care nu vrem s-o recunoaștem ca fiind a noastră.”
”Spiritul nu este opusul dimensiunii fizice, însă se situează la un alt nivel.”
”De un prim ajutor în viață este să înțelegem că ne putem detașa de gândurile, emoțiile, senzațiile pe care le încercăm. Trebuie să creăm o distanță dacă vrem să intrăm în dialog.” 
”Doar cel ce se simte nesigur caută puterea.”
”Dacă nu suntem în stare să rămânem singuri cu noi înșine, conferim putere unei alte persoane.”
”Adevăratul călător nu caută numai pentru sine, ci pentru întreaga omenire.”

Cel mai mult mi-a plăcut ultimul capitol, ”Să ne lăsăm iubiți” ... ”pentru că fiecare din noi, pentru că s-a născut, a fost și este iubit, a fost și este dorit. Fiecare din noi, fără excepție, a fost și continuă să fie iubit. 
În chip deplin, total.
Dintotdeauna.
De către DUMNEZEU.
Mai înainte ca părinții noștri trupești să ne fi iubit sau respins.”

Nu-i așa??? 
Cartea o găsiți la Librăria Sophia și librăria Pauline, ambele în zona Unirii din București sau online. 
Sper să vă doriți să o aveți. Sper să vă vorbească despre voi. 
 

Cu drag,
Psihoterapeut Mihaela Zaharia