”Mâncarea era dragostea noastră; mâncatul era felul nostru de-a fi iubiți. Mâncare era disponibilă când părinții noștri nu erau. Mâncarea nu se ridica și pleca atunci când tații noștri o făceau. Mâncarea nu ne rănea. Mâncarea nu spunea „nu”. Mâncarea nu lovea. Mâncarea nu se îmbăta. Mâncarea era întotdeauna acolo.
Mâncarea era gustoasă. Mâncarea era caldă când nouă ne era frig și era rece când nouă ne era cald. Mâncarea a devenit lucrul cel mai apropiat de dragoste pe care îl știam. Dar ea este doar un înlocuitor al dragostei. Ea nu este și nici nu a fost vreodată dragoste. Mulți dintre noi am folosit mâncarea pentru a înlocui dragostea atâția ani, încât nu mai știm demult diferența dintre a ne orienta spre mâncare pentru dragoste și a ne orienta spre dragoste pentru dragoste.”

Geneen Roth (www.geneenroth.com) susține de 40 de ani workshopuri legate de tulburari de alimentație (mâncatul compulsiv, mâncare și intimitate, etc) în SUA, lucrând în fiecare an cu câteva mii de persoane. E autoarea a 10 cărți pe teme similare. Locuiește în California împreună cu soțul ei Matt și cu câinele lor. 

Cartea de față a apărut la editura Trei în colecția ”Psihologie practică” în 2013. În engleză a fost publicată inițial în 1991. 

Are 9 capitole:
1.    Când mâncarea ține loc de dragoste
2.    A avea sau a nu avea lucrurile sub control
3.    Alinarea dată de suferință
4.    Să vrei ce e interzis
5.    Sindromul ”greșelii fatale”
6.    Doliul după anii pierduți
7.    Să fii victimă, să fii puternic
8.    Să fii puternic în împrejurările primejdioase
9.    Când dragostea este dragoste

Cartea are formatul unei istorisiri personale a autoarei despre problemele ei cu alimentația de-a lungul timpului, traumele suferite în familia disfuncțională în timpul copilăriei și provocările ei actuale în relația de cuplu după ce în sfârșit, a găsit iubirea adevărată.  
. 
”Aceasta este o carte personală. Am crescut cu o mamă abuzivă fizic care era dependentă de droguri și alcool; tatăl meu lipsea deseori de acasă sau nu era disponibil emoțional.”

A început să țină regim când avea 11 ani. A tot ținut până la 28. După ce a scris primele două cărți, când a atins și a menținut greutatea ei normală, a realizat că ce voia nu era să fie slabă, ci să ajungă slabă. 

„În primii doi ani în care am fost cu Matt m-am pomenit luptându-mă cu același tipare de comportament pe care credeam că le rezolvasem cu ani în urmă legate de mâncare. Mai rău, m-am simțit din nou ca un copil, reacționând la fricile de mult uitate de a fi părăsită, de a nu fi iubită, de-a fi nebună. Luptând zi de zi pentru a mă aduce în momentul prezent și a-mi aminti că aveam 35 de ani, și nu cinci, și că era vorba de Matt, nu de mama sau de tatăl meu, am fost frapată de similitudinile între mâncare și dragoste. A mânca este o metaforă a felului în care trăim, și este deopotrivă o metaforă a felului în care iubim.”

”Regimul nu are efect pentru că mâncarea și greutatea sunt simptomele, nu problemele. Concentrarea pe greutate oferă o distragere comodă și întărită de cultură de la motivele pentru care atât de multă lume mănâncă atunci când nu le este foame. Ele au de-a face cu abandonarea, lipsa încrederii, lipsa dragostei, abuzul sexual, abuzul fizic, furia neexprimată, ranchiuna, faptul de a fi obiectul discriminării și protejarea față de riscul de a fi din nou rănit. Oamenii se păcălesc singuri cu mâncare fiindcă nu știu că merită mai mult. Oamenii se păcălesc singuri fiindcă au fost păcăliți. Ei devin niște adulți nefericiți, care se disprețuiesc, nu fiindcă au fost traumatizați, ci fiindcă au reprimat faptul că au fost.„

Problema legată de alimentație la care se referă cartea permanent este mâncatul compulsiv. 

Compulsia este disperare la nivel emoțional. Substanțele, oamenii sau activitățile față de care căpătăm o obsesie sunt cele despre care credem că ne pot scăpa de disperare. 
Compulsia e sentimentul că nu e nimeni acasă. Devenim compulsivi ca să punem pe cineva în casă. Tot ce ne-am dorit vreodată este dragostea. Nu am vrut să devenim compulsivi în nicio privință. Am făcut-o ca să supraviețuim. Motivul pentru care mulți oameni se apucă de mâncare e că atunci când era loc pentru dragoste, oamenii din jur nu erau iubitori. Scopul compulsiei e să ne apere de suferința asociată cu dragostea. 
Cândva nu aveam de ales, însă acum avem. 

Deși multe pasaje vorbesc despre suferințele și traumele din copilăria celor care au în prezent un comportament compulsiv față de mâncare, unui dintre fragmentele care m-a impresionat este acesta:
„Copiii trebuie să nege și să ignore ceea ce le provoacă suferință. Copiii trebuie să se cramponeze cu dragoste de cei care îi abuzează, deoarece dacă ar fi să aleagă între o persoană abuzivă și niciuna, ei de fapt nu au de ales. Diferența între cineva și nimeni este diferența între viață și moarte. Copiii trebuie să se conformeze mereu, să fie răbdători, disponibili, iertători și dispuși să suporte abuzuri cumplite fără să spună ”nu”. Copiii trebuie să clădească fantezii elaborate care transformă persoanele care îi abuzează în niște ființe care îi iubesc și îi adoră. Datorită abilităților lor de-a fantaza – și de a crede realmente că plăsmuirile lor sunt sau că vor fi cândva  adevărate – copiii își pot îndura suferința.”

Ce e de făcut? 
Primul pas în vindecare e să spui adevărul. Când spui adevărul îți recunoști pierderile. Când îți recunoști pierderile, suferi din cauza lor. Când suferi după ele, renunți să te mai definești în funcție de cât de rău și de mult ai fost abuzat. Începi să trăiești în prezent, în loc să trăiești reacționând la trecut. 
Nu putem privi înainte fără să privim înapoi. 
Ceea ce ne-a fost de folos când eram copii ne împiedică maturizarea ca adulți. 
Nu e vina noastră pentru ce ni s-a întâmplat când eram copii; dar suntem răspunzători de ceea ce facem cu suferința noastră ca adulți. 
Primul pas în schimbare în mâncatul compulsiv este să recunoști disperarea – să îți dai seama că alegerile pe care le faci în viața de zi cu zi implică viața sau moartea – și să optezi pentru viață. ... Dacă aleg viața, ce anume trebuie să vindec din mine?

Mai departe?

Puteți citi cartea - și vă recomand să o citiți de două ori - a doua oară cu pixul în mână pentru a vă nota tot ce trezește personal în voi.

Sau să vă uitați pe youtube la emisiuni cu Geneen Roth. Mie imi place mult interviul cu Oprah Winfrey de aici:

Cu drag,
psihoterapeut Mihaela Zaharia