”Când bărbații simt rana care nu se poate vindeca, fie se scufundă în brațele unei femei cerându-i vindecarea pe care ea nu o poate oferi, fie se ascund în mândrie macho și în singurătate forțată.”

Văzusem cartea pe net, dar am stat pe gânduri dacă să o comand sau nu. În general am nevoie să răsfoiesc cărțile în librarii pentru a-mi face o idee dacă merită sau nu. Cu aceasta nu am apucat. Dar la un moment dat am citit o prezentare despre ea pe facebook care m-a convins. Și da, merită să îi fac o recenzie. 

Cartea are 5 capitole, în afară de Introducere:
1.    Moștenirea saturniană: juguri, roluri, așteptări
2.    Groaza de dragon: Femeia interioară și femeia exterioară
3.    Necesara rănire: Rituri de trecere
4.    Foamea de tată
5.    Vindecând sufletele bărbaților

Încă din prefață aflăm esențialul: ”Bărbatul este mereu pândit de complexul puterii câtă vreme frica de feminitate nu este conștientizată și integrată printr-un proces psihoterapeutic individual prin care să fie realizată eliberarea de sub complexul matern.”
Primul capitol ne prezintă cele 8 secrete pe care bărbații le poartă în interiorul lor. 

Foarte interesant mi s-a părut capitolul al doilea: 
Jung a sugerat că cea mai mare povară pentru copil este probabil viața netrăită a părintelui său. 
Dacă un bărbat nu-și poate recunoaște dependența, adică dependența de copilul interior, el fie se va zbate intr-o relație nesănătoasă cu o mamă-surogat, fie se va înfuria că partenera nu se ridică la înălțimea cerințelor sale. Majoritatea bărbaților s-ar rușina să recunoască faptul că își caută mama în partenera lor, însă dacă ei nu pot separa relația pe care au avut-o în copilărie cu mama lor de relația pe care o au în prezent cu femeia de lângă ei, vor retrăi un scenariu vechi și regresiv. 
Mulți bărbați sunt plini de furie față de femei și ajung adesea să pună acea furie în act. Furia lor este, în unele cazuri, produsul abuzului din copilărie și este destul de ușor de identificat etiologic, în termeni de cauză și efect. Însă de multe ori, furia vine din dezechilibrul dintre ”prea multă mamă” și ”prea puțin tată”. Furia lor este, desigur, o acumulare a mâniei, o emoție epifenomenală care apare atunci când spațiul psihic al copilului este invadat. 
Desigur, fără capacitatea de introspecție suntem condamnați să trăim într-o lume creată de proiecție și, deloc surprinzător, ne sunt reflectate fanteziile și cele mai groaznice frici. Iar și iar, ceea ce nu ne-am însușit în interior va fi proiectat în afară. 

Niciun bărbat nu poate fi el însuși până când nu se confruntă cu experiența mamei pe care a internalizat-o și pe care o poartă cu el în toate întâlnirile ulterioare. Doar prin curajul de a se confrunta cu acest abis potențial poate deveni independent și eliberat de furie. Dacă dă în continuare vina pe mamă sau pe femei, înseamnă că nu a crescut. Încă mai caută protecția mamei sau încă evită dominația acesteia. 
Până când bărbatul nu va deveni conștient de efectele complexului său matern, el va avea de suferit în tot felul de relații tulburi. Angoasa și furia sa vor fi internalizate în detrimentul lui sau vor fi proiectate în detrimentul celorlalți. Toate nevoile copilului interior rămân active în prezent, așa cum rămâne și frica față de puterea mamei de a-l copleși sau de a-l abandona. 
Strămoșii noștri au intuit acest fapt: Ceea ce nu este suferit, conștientizat și integrat se transmite la generația următoare. La care Jung adaugă: ”Iar față de natură, scuza de a nu fi știut nu e valabilă”.

În capitolul al treilea aflăm că bărbații au nevoie de ritualuri de trecere în care să experimenteze durerea / rănirea simbolică ca mesaj că nu se mai poate întoarce la copilărie. Însă în această epocă pentru bărbați trecerea spre maturitate este mult mai dificilă pentru că aceste ritualuri lipsesc cu desăvârșire. Așa cum lipsesc bătrânii înțelepți care pot fi mentori ce arată calea, acordă un ghidaj și răspund întrebărilor vitale ale tânărului bărbat. 
Omul rănit, cu copilul lui interior rănit, poate doar să-i rănească pe ceilalți, pentru că nu suportă să vorbească despre durerea lui. 

Foamea de tată, capitolul al patrulea vorbește despre lipsurile din partea tatălui care duc la această foame. 
Toți fii au nevoie de ceva de la tatăl lor. În special au nevoie să le spună că îi iubesc și că îi acceptă așa cum sunt. De asemenea, fii au nevoie să își vadă tații acționând în lume. Au nevoie de ei ca să le arate cum să se poarte în lume, cum să lucreze, cum să depășească adversitatea, cum să se poziționeze într-o relație corectă cu feminitatea exterioară și interioară. Au nevoie de activarea masculinității lor inerente atât prin modelare exterioară, cât și prin afirmare directă. 
... și acesta este cel de-al optulea secret pe care bărbații îl cunosc: dacă este ca bărbații să se vindece, ei trebuie să activeze în interiorul lor ceea ce nu au primit din altă parte. 

Cum să se vindece aflăm din ultimul capitol care începe cu o recapitulare a celor 8 secrete și continuă cu cei 7 pași spre vindecare. 
Acestea sunt principalele secrete ale bărbaților: ei simt că au eșuat în a fi bărbați, simt că sunt sfâșiați între frică și furie și simt că sunt dependenți emoțional, având resentimente față de obiectul dependenței lor. Din nou, singura cale de ieșire este aceea de a recunoaște în mod conștient aceste adevăruri insuportabile. ...
A rosti față de noi înșine adevărul sufletului nostru este cea dintâi sarcină.
A trăi acel adevăr este a doua sarcină.
Și a le spune celorlalți despre el este cea de-a treia sarcină.
O astfel de rostire a adevărului va fi testul suprem al vieții noastre. 

Nu-mi rămâne decât să vă urez succes în acest test, astfel încât să știți că ați trăit pe deplin această viață în trup de bărbați. 

psihoterapeut Mihaela Zaharia