Cartea "Arta de a făuri oameni" - Virginia Satir, editura Trei Share Written By Mihaela Zaharia Tags 2011-02-09 Pe lângă faptul că este o carte pe care ar trebui să o citească orice terapeut, “Arta de a făuri oameni” aduce beneficii însemnate mai ales părinţilor. Chiar dacă aţi făcut terapie personală, chiar dacă citiţi multă psihologie, chiar dacă mergeţi la cursuri de parenting, chiar dacă aveţi experienţa de a fi crescut 10 copii – “Arta de a făuri oameni” vă va dezvălui multe lucruri noi despre voi. Despre voi în primul rând, pentru că o mare parte din carte nu are în prim-plan copilul, ci cuplul de părinţi. De aşteptat de altfel, dacă ţinem cont că Virginia Satir (1916-1988) este cel mai renumit psihoterapeut de familie. Suprinzător însă pentru nişte părinţi care nu vor decât tot ce e mai bine pentru copilul lor – să facă atâta introspecţie, să analizeze relaţiile de comunicare dintre ei și chiar să le schimbe – când scopul lor este “copilul”. Nu toate lucrurile descoperite vor fi chiar noi, unele pot fi lucruri vechi pe care însă nu le-aţi văzut de mult sau nu vă place să le vedeţi, dar le simţiti. Pentru că “toate familiie sunt în echilibru, întrebarea este, care este preţul plătit de fiecare membru al familiei pentru a menţine acest echilibru?” Nici întrebările nu sunt toate noi, unele sunt vechi, dar nu vi le-aţi mai pus de mult. Cum ar fi “De ce v-aţi căsătorit?, De ce v-aţi căsătorit cu această persoană?" "Sunt mari şanse ca, indiferent de răspunsul pe care îl daţi, motivele pentru care v-aţi căsători să fie de fapt o şansă de a adăuga ceva vieţii voastre. Amintiţi-vă ce speraţi să se îmunătăţească în viaţa voastră o dată cu căsătoria? Să amintesc aici câteva speranţe pe care le-am auzit de la diverse persoane de-a lungul timpului. Speranţele femeilor se concentrează adeseori în jurul dorinţei de a avea bărbaţi care să le iubească doar pe ele, care să le respecte şi să le preţuiască, să le vorbească în aşa fel încât să le facă să se simtă fericite că sunt femei, să fie alături de ele, să le ofere mângăiere şi satisfacţie sexuală, care să fie de partea lor în momente dificile. Bărbaţii au spus, în general, că doresc femei care să vină în întâmpinarea nevoilor lor, femei cărora să le placă faptul că sunt puternici şi au coprpuri masculine, femei care să îi vadă ca pe nişte lideri înţelepţi şi care să fie dispuse să îi ajute atunci când spun că au nevoie de ajutor. Bărbaţii au afirmat că doresc mâncare bună şi sex de calitate.” Tot aşa, carte aduce în discuţie teme precum miturile care distrug iubirea într-o căsnicie, tiparele de comportament folosite pentru a fugi de respingere, familiile speciale (părinţi singuri, părinţi divorţaţi şi recăsătoriţi, etc), rolurile pe care le are fiecare membru al unei familii, proiectul familie (cum vrem să fie copilul când va fi mare), reguli, cum să administrăm timpul şi activităţile într-o familie, dar şi cum să prevenim moartea prematură şi cum să le vorbim copiilor despre ea. Totul este însoţit de exerciţii practice şi multe jocuri de rol. Un capitol întreg este dedicat stimei de sine care are o importanţă capitală în tot ceea ce facem. Iar ca părinţi avem o responsabilitate copleşitoare în crearea stimei de sine a copilului căci “fiecare cuvânt, expresie a feţei, gest sau acţiune a părintelui îi transmite copilului un mesaj despre propria sa valoare. Sentimentul valorii personale se dezvoltă numai într-o atmosferă în care diferenţele individuale sunt apreciate, iubirea este arătată în mod deschis, greşelile sunt lecţii din care se poate învăţa, comunicarea este deschisă, regulile sunt flexibile, în care sunt modele de responsabilitate şi exemple de onestitate.” Dificil însă de realizat deoarece “mulţi dintre noi, părinţi fiind, suferim încă de simta de sine scăzută învăţată pe când eram şi noi copii. Cu toate acestea, partea frumoasă e că stima de sine poate fi remodelată la orice vârstă.” Mi-a plăcut aducerea în discuţie a viselor pentru că “prea des, familia este locul unde visele mor”, aşa că părinţi şi copii să ne întrebăm unii pe alţii: “Care este visul tău şi cum putem acţiona toţi în aşa fel încât visul tău să se împlinească?” Îndrăzniţi să să împărtăşiţi visele şi chiar să visaţi împreună. Vă asigur că merită. Aşa cum mertiă să citiţi această carte. psiholog Mihaela Zaharia