Copiii și pictura Share Written By Mihaela Zaharia Tags 2011-11-13 A venit iar frigul așa că acasă am început iar să … pictăm! Ce pictăm? Ce găsim: geamuri, oglinzi, borcane, haine, materiale, căni, pietre și bineînțeles hârtie și tablouri din pânză. Am început anul trecut cu pictatul pe sticlă despre care am scris si pe blog. Am continuat cu pictarea … hainelor în jurul petelor făcute la orele de pictură de la grădiniță, cu culori acrilice care nu se mai duceau la spălat (în special galbenul, nu știu de ce). Așa că am cumpărat culori speciale pentru haine în diferite forme: borcănașe de pictat cu pensula, tuburi cu vărf ascuțit și carioci (cu efect de volum sau fără, mate sau cu sclipici) și chiar carioci speciale. Toate le-am luat de la Galeriile Hanul cu Tei dintre Piața Unversității și Piața Uniirii. Dar după ce am dat viață petelor: am continuat să pictăm haine ne-pătate. Ioana de exemplu și-a schimbat singură un tricou roz: într-un tricou roz cu sirenă: Lui Robert i-am desenat eu pe blugi: sau i-am impregnat formele de la suncatchers: fiindcă erau destul de transparente și puteam vedea liniile dedesubt, iar apoi le-am umplut cu culoare și au ieșit cam așa: La spălat au rezistat foarte bine. Doar cele în relief s-au pleoștit puțin sau s-au crăpat pe ici pe colo și asta după multe spălări. După haine, a venit rândul borcanelor, făcând printre altele, flori pe câmp: și pești în acvariu (după aceeași tehnică și cu aceleași modele ca la picturile pentru geam,doar cu alte tipuri de culori): Ce facem cu ele? Multe le-am dat cadou rudelor, în cele rămase am început să îmi pun condimentele din bucătărie. Firește că am pictat și căni, fiecare cum a vrut: Și ouă de lemn (hi, hi, de Paște la bunici le-am pus în cuibar și le-au găsit după ce am plecat când s-au dus să ia ouăle de la găini!): și bineînțeles, au desenat și pe hârtie: inclusiv cu tuș: Până la urmă am cumpărat și niște bucăți mari de material (am uitat cum se cheamă, dar l-am luat de la Obor la 12 ron / metru) și au pictat și pe ele: și ei, dar și … Maya care a făcut floricele cu lăbuțele, doar două, dar au ieșit frumoase … spre disperarea câinelui și distracția copiilor: Dar bineînțeles că tot pictând și pictând tubulețele și borcănașele noastre de guașe, tempera, culori de apă și ce mai avem sunt pe cale de dispariție, așa că am pus ochii pe bidoanele de 500 de ml speciale pentru copii de aici: http://www.colorit.ro/products/culori-tempera-reeves-redimix-W4591273.html care probabil vor ajunge … câțiva ani. Nu știu să spun ce altceva mai urmează. Poate pictatul icoanelor pe sticlă … mai încolo. Sau adunarea unor bolovani mai mari (pietrele pictate – cu ojă! - nu le-am fotografiat). Vom vedea. În orice caz, dacă aveți un copil caruia ii place să deseneze, aveți ce face în casă, când e frig afară și nu numai … Succes!