Când am văzut cartea de 560 de pagini mi-am spus, ok, se pare că voi avea ocazia să îmi exersez citirea rapidă. Da … de unde! După primele 30 de pagini mi-am dat seama că numai rapid n-am s-o citesc.

Si nu datorită forumularilor psihanalitice care i-ar face pe cei care n-au citit multă psihologie să reia frazele, ci pentru că m-am oprit la aproape fiecare pagină să … subliniez ceva interesant. A-pro-pos de vorba aceea, “cărţile bune nu sunt acelea pe care le citeşti, ci acelea care te citesc pe tine”, deşi nu sunt psihanalist şi nici nu voi fi, tot ce e subliniat cu roşu sunt explicaţiile psihanalitice a ceea ce cunoșteam datorită experienţei atât ca mamică, cât şi ca trainer pentru părinţi.

O mare parte din carte se referă la prima perioadă din viaţa unui copil şi a relaţiei cu mama lui. Sau invers. “Uniunea simbolică cu copilul îşi evidenţiază în principal patru tipuri de legături: îmbrăţişarea, hrănirea, privirea şi vorbirea.”

Temele principale le vedeți în curpinsul cărții (Angoasa primară, Angoasa de abandon, Teama de necunoscut, Teama de moarte, Angoasa de pierdere a integrității corporale), și ca să respect prezentarea prin întrebări de pe a doua copertă, am să continui dezvăluind la ce alte întrebări mai răspunde autoarea (citând și câteva răspunsuri, așa ca să vă fac curioși să vreți să aflați mai mult):

* De ce îşi aruncă copilul jucăria pe jos? “Copilul îşi aruncă jucăria acolo unde el însuşi ar vrea să fie. Este o modalitate de înstăpânire a spaţiului podelei încă inaccesibil.”

* De ce copilul nu trebuie “dresat” să renunţe la scutece înainte de a fi pregătit? “În privinţa controlului sfincterian, nu este important rezultatul, ci calea. Copilul poate renunţa la scutec din dorinţa sa de manifestare a independenţei. El poate face acelaşi lucru, lăsându-şi sfincterele în grija competenţilor părinţi pentru a le dresa. Dresajul sfincterelor este posibil fiziologic încă de la 6 luni, dar nu este semnul unei achiziţii, ci al unei pierderi.” … Hm, interesant cum vor explica asta părinții … bunicelor!

* De ce e bine să îi spui copilului că pleci, chiar dacă asta va declanşa mai multe plânsete decât să pleci pe furiş?

* De ce unii copii refuză laptele cumpărat sau chiar toate produsele lactate după ce este înțărcat?

* De ce copiii alăptați la sân refuză suzeta, de cele mai multe ori?

* De ce nu e bine  să forțezi copilul să mănânce? Da deloc! Știu de ce pe propria piele. Sau propriul stomac, cum vreți.

* De ce e bine să-ți recunoști limitările și problemele personale și nu să le ascunzi și să le ții secret față de copil? … pentru că le preia copilul?

* De ce copiii mici sunt interesați să exploreze … gura mamei?

* Ce înseamnă “nevroza de destin”?

* De ce la o anumită vârstă copiilor le e frică să adoarmă și ce au nevoie pentru a o face?

* De ce achizițiile băiețeilor sunt mai târzii decât ale fetițelor?

* De ce și mama și copilul au nevoie de alte contacte sociale?

* Ce rol are tatăl?

* Importanța de a numi ceea ce simt copiii.

* Cum de capacitatea de rezistență la frustrare nu se formează prin … frustrare? 

* De ce jocul e atât de important? “Unde nu e joc, spaţiul psihic rămas liber este înlocuit de angoasă.” şi tipuri de joc.

* Despre spaime, surprize, cadouri, anticipare și învățare.

* De ce înlocuirea experienței cu explicația nu aduce lămurire și păstrează confuzia?

* Despre teama de moarte, sentimentul de vinovăție și stăpânirea propriului corp.

De ce să citiți această carte? Pentru că veți fi mai liniștiți. Adică mai puțin îngrijorați. Adică mai siguri pe voi. Adică mai fericiți. Și așa veți comunica mai bine. Cu propriul copil. Care va deveni și el mai liniștit. Adică mai sigur pe ele. Adică mai fericit. Și nu asta vrem cu toții?

Cartea o găsiți la editura TREI.