Stiti ce este şi cum arată o ancoră, nu?

În programarea neurolingvistică însă, conceptul de „ancoră” înseamnă ... altceva, ceva ce cunoaştem cu toţii, doar că nu folosim aceeaşi denumire. Vi s-a întâmplat să auziţi vreo melodie şi automat sa va aduceţi aminte de persoana cu care aţi dansat pe această melodie, chiar dacă era acum ... 10 ani? Sau să simtiţi un miros în prezent şi să retrăiţi automat un anumit moment din copilarie, poate când vă făcea bunica prăjituri? Ceea ce ne face sa retrăim anumite stări, fie că sunt imagini, sunete, cuvinte, mirosuri sau atingeri – sunt denumite „ancore”. Ceea ce face diferit NLP-ul este că le creează în mod conştient şi le foloseşte cu scop. În procesele de coaching, terapie sau training.

Ancorele se formează ori prin asocierea repetată a unui fenomen cu altul sau prin asocierea unică atunci când există o trăire emoţională intensă. Dacă te-a muşcat o dată un câine şi te-a durut, s-ar putea să tresari de fiecare dată când vezi un câine. Asta fiind o ancoră negativă, fiindcă îţi trezeşte amintiri neplăcute. Dacă atunci când ai câştigat un concurs important ai primit trandafiri galbeni de câte ori vezi trandafiri galbeni iţi veni aminti acele trăiri – o ancoră pozitivă.

Ancoră poate fi un cuvânt, o voce, o melodie, un zgomot (stimuli auditivi), o imagine (stimuli vizuali), o atingere, o imbratisare, o presiune (stimuli kinestezici), un mirosuri sau un gust.

Ancorele pot fi folosite în mod deliberat şi în educaţia copiilor. De exemplu, pentru mine e important ca ai mei copii să facă lucrurile ce trebuiesc făcute ... cu plăcere. Să le placă să se trezească dimineata, să le placă să înveţe ceva nou, să se spele pe dinţi, să stea cu centura în maşină, chiar să ...  meargă la medic. Pentru aceasta, de fiecare dată când a trebuit să mergem la medic le-am prezentat situatia realist, distractiv, benefic  şi am legat-o de activităţi frumoase pe care şi le doreau.  Da, injecţiile dor putin, dar ne fac să fim sănătoşi şi după aceea mergem la cofetărie, sau mergem la târgul pentru copii sau într-o vizită la un  prieten de vârsta lor. Nu „dacă nu plangi, mergem la cofetărie,  daca plângi, nu mergem la cofetărie.” Noi mergem oricum sa petrecem un timp frumos între noi după consultaţie, şi  e normal şi dacă plângi puţin şi dacă nu plângi deloc.  Astfel am ajuns în situaţia hilară în care evităm sa spunem că noi, adulţii mergem la medic fiindcă dacă ne aude, copilul cel mare începe să plangă că ... vrea şi el!

După un an în care trezitul de dimineaţă s-a desfasurat aproape un an după ritualul clasic „Hai că e dimineaţă, trebuie să mergi la grădi, vine îndată şoferul şi tu nu eşti îmbrăcată” am ajuns la o soluţie mult mai simplă. Radioul  cu ceas rămâne programat să pornească la ora fixă  ... cu Itsy Bitsy Radio cu 15 minute înainte de ora necesară de trezire. Astfel Itsy Bitsy a devenit ancora pentru trezire şi acum toata lumea are timp dimineaţa pentru intins în pat, iubit, mancat, incercat haine şi mai suntem şi punctuali la grădi!

Fie că suntem conştienţi de ele sau nu, ancorele există în viaţa noastră şi a copiilor noştri. Ceea ce putem face e să eliminăm pe cât posibil ancorele negative şi să le înlocuim cu ancore pozitive.

Ca să ştim mai bine ce să evităm e util să ne amintim de ancorele noastre negative pe care le avem păstrate din copilărie, deşi acum suntem părinţi. Poate avem ancore negative legate de un anumit fel de mâncare pe care nu îl suportăm poate fiindcă am fost obligaţi să îl mâncăm când am fost mici sau poate ne-a fost rău la un moment dat după ce l-am mâncat. Sau poate avem „ancore negative” legate de anumite materii din timpul şcolii fiindcă nu ne-a plăcut profesorul datorită atitudinii pe care o avea faţă de noi sau a felului în care ne-a făcut să ne simţim la ora lui.

Aşa că acum să fim atenţi cu ce asociem activităţile uzuale sau nu, ale copiilor noştri. Să încercăm să facem cât putem de multe să fie plăcute şi distractive. Inclusiv trezitul de dimineaţă, statul la masă sau spălatul pe faţă. Sigur, de multe ori chiar aceste lucruri simple cer din partea noastră un efort considerabil de imaginaţie şi multe încercări până aflăm ce se potriveşte şi putem repeta cu copilul nostru. De cele mai multe ori însă, umorul funcţionează întotdeauna.  Chiar în cazul nostru fiindcă dacă suntem  orientaţi spre găsirea părţii haioase din rutina de zi cu zi, nu mai putem fi stresaţi în acelaşi timp.

Ce mai funcţionează e să le aducem aminte copiilor noştri de anumite momente fericite pe care le-au trăit şi în care au avut o stare bună. „Mai ţii minte ce foame îţi era când am urcat astă vară pe munte? Cum mâncai atunci? Ei, poţi să mânănci şi acum aşa?”

Sau chiar să le arătaţi fotografiile sau să le puneţi filmele cu ei din perioade anterioare când  de exemplu cântau pe scenă şi nu aveau emoţii – dacă în prezent au nevoie de o stare de încredere în ei fiindcă au de dat o lucrare la şcoală. Revăzându-se pe ei în acele ipostaze, retrăiesc automat aceleaşi stări (asiguraţi-vă că sunt pozitive) care îi pot ajuta foarte mult să facă faţă cu succes activităţilor din prezent.

In concluzie puteţi face doua lucruri:

1.Folosiţi evenimentele pozitive trecute pentru a intensifica stări pozitive din prezent după raţionamentul  „Mai ţii minte cum erai atunci? Poţi să îmi arăţi acum cum te simţeai atunci? Ei, acum acţioneaza!(în prezent, având starea bună din trecut)”

2. Creaţi stări pozitive în prezent pe care să le legaţi mai ales de activităţi mai puţin plăcute pentru copilul vostru. Cântaţi cântecul preferat în timp ce el se spală pe dinţi sau faceţi ca personajul preferat din desene animate. Sau luaţi-l în braţe de fiecare dată după ce termină.

Ei, şi ca să aveţi şi voi o ancoră pozitivă în plus, vă ofer o mostră din perlele zilnice de ale fiicei mele: „Ce faci, mami? - Şterg nişte poze din calculator. - De ce le ştergi, au făcut baie?”