Vi s-a întâmplat să gândiţi, judecând uneori lucrurile la rece, ca un adult neutru, uneori vorbind ca şi părinţii voştri cu copiii proprii sau cu subalternii, iar alteori vî permiteţi să vă comportaţi ca şi cum aţi fi iar copil? V-aţi auzit spunând de exemplu: „Unde putem găsi informaţii exacte despre acest fapt?”, “Maria, trebuie să te speli pe mâini înainte de masă!”, “Azi am chef să joc un fotbal”?

Teoria numită Analiza Tranzacţională ne spune că acest lucru este firesc, întrucât avem în fiecare din noi trei stări ale eului: starea de Părinte, cea de Adult şi cea de Copil. Şi în fiecare moment din viaţa noastră, ne aflăm într-una din aceste stări.

Prima stare care se formează este cea de Copil. Din starea de Copil ne exprimăm dorinţele, emoţiile şi sentimentele. Această stare ne permite să fim creativi şi intuitivi. Cel mai des o trăiesc, într-adevăr, copiii. Ei sunt cei care spun foarte des că vor sau nu vor ceva ( “Vreau îngheţată!”, “Nu vreau în casă!”), ei sunt cei care devin foarte repede creativi când au de inventat jocuri sau povestiri ( “Hai să ne jucăm de-a indienii!”). Starea de Copil poate avea moduri diferite de exprimare: Copil Adaptat ( supus sau rebel) sau Copil Liber (spontan). Starea de Copil Adaptat este cea care determină o persoană să facă ceea ce i s-a cerut. Copilul Rebel e starea traită atunci când acea persoană face exact lucrul opus. Este mult activată în perioada celor “2 ani teribili” şi în timpul adolescenţei. Atunci când facem sau spunem imediat fără nici o limitare ceea ce gândim, suntem în starea de Copil Liber .

Şi oamenii maturi trăiesc această stare atunci când se bucură, când plâng, când creeaza ( pictează, cântă), când intuiesc ceva (şi nu stiu să explice de ce), când se joacă cu copiii sau cu animalele.

Atunci când suntem părinţi aceasta stare ne este utilă când vrem să ne jucăm cu copiii nostri, când ne lăsăm imaginaţia să zboare pentru a inventa ceva nou sau a găsi idei, când scriem poezii sau compuneri, când cântăm alături de ei, când râdem şi facem glume sau practicăm un sport împreună cu ei.

A doua stare ce apare este cea de Părinte, care se formează prin interiorizarea mesajelor pe care copilul mic le primeşte de la părinţi sau de la persoanele autoritare din jurul lui. Observăm la un moment dat cum copilul nostru imită în joaca lui ceea ce noi tocmai i-am spus ( “Pune jucăriile la loc!”, “Ai grijă să mănânci incet!”, “Ce fetiţă frumoasă eşti!”) sau ceea ce a auzit în altă parte, la bunici sau la gradiniţă ( “Stai cuminte!”, “Descalţă-te înainte de a intra in casă! ”)

Când suntem într-adevăr părinţi, această stare este foarte des solicitată. Deseori îi spunem copilului ce e bine să facă, ce nu e bine, cum ar trebui să se îmbrace, cât să mănânce, cum să vorbească. De asemenea, il ajutăm, il apreciem, il incurajăm şi avem grijă de el. Şi starea de Părinte este de două tipuri: Părinte Normativ şi Părinte Grijuliu.

Părintele Normativ este cel care impune, conduce, judecă, critică, devalorizează, agresează. Părintele Grijuliu este cel care ajută, încurajează, apreciază, felicită sau îşi asumă sarcini în locul altei persoane. Este util să folosim starea de Părinte Normativ atunci când avem nevoie să dăm ordine imediate sau foarte ferme, dar să nu abuzăm de ea astfel încât copilul nostru să ne identifice cu această stare. Când se spune despre un părinte dintr-o familie că este “cel autoritar” acest lucru înseamnă că părintele respectiv exprimă foarte des starea de Părinte Normativ.

Ultima dintre cele trei stări este cea de Adult. În starea de Adult gândim logic şi raţional, strângem informaţii neutre, facem comparaţii, analogii, sinteze, deducţii, explicăm lucruri. Este starea care foloseşte informaţiile din celelalte două stări ale eului, dar ea singură decide. De exemplu, din starea de Copil ne-ar plăcea să urcăm pe munte, din starea de Părinte ne avertizăm ca poate fi periculos fără antrenament şi echipament potrivit, iar din starea de Adult luăm decizia de a ne informa şi pregăti în avans pentru a reuşi să facem acest lucru. Aceasta este situaţia ideală. Dacă lăsăm doar starea de Copil la control, s-ar putea să ne trezim pe munte în situaţii periculoase fiindcă nu am fost suficient de pregătiţi, iar dacă lăsăm la control starea de Părinte, e posibil să nu mai mergem niciodată pe munte, pentru a evita cu totul situaţiile periculoase.

Pentru o cât mai buna adaptare psihică la viaţa noastră de zi cu zi, trebuie să accesam toate cele trei stări, dar în mod echilibrat. Cunoaştem cu toţii persoane care par nişte roboţi, ( la care predomină starea de Adult), persoane care îi tratează pe toţi ceilalti ca niste copii, care ştiu tot şi dau sfaturi sau ordine tuturor ( la ei predomină starea de Părinte Autoritar sau Grijuliu) şi persoane care sunt foarte spontane, creative, se ghidează după impulsurile de moment, dar au greutăţi în luarea angajamentelor pe termen lung şi în exercitarea rolurilor conform vârstei cronologice pe care o au.

Învăţându-ne copiii cum să conştientizeze aceste stări astfel încât să dea răspunsul cel mai potrivit în fiecare situaţie diferită în care se găsesc şi văzându-ne pe noi accesându-le în mod echilibrat şi adecvat, copiii noştri au şanse mult mai mari să se dezvolte armonios şi să se adapteze cu succes oricăror evenimente ulterioare.