articol publicat in revisa Business Woman, 2009
interviu cu familia Pouzet Oprean

 

S-a scris mult despre familia Pouzet Oprean si cum s-ar putea sa nu se scrie? E vorba despre Liviu (39 ani), Marilena (38 ani), Vlad (7,5 ani), Matei ( 4,5 ani) şi Ilinca (10 luni) – la vârsta la care cei cinci români care s-au aventurat în a-şi schimba stilul de viaţă într-o călătorie în jurul lumii. Plecând din Paris, unde locuiau, au început călătoria în ianuarie 2007. De atunci până acum au parcurs America de Nord şi de Sud, ajungâng în Florida, texas, New Mexico, Utah, Arizona, California, Vacouver,  Alaska, Columbia, Montana, Mexic, Guatemala, El Salvador, Honduras, Nicaragua, Costa Rica, Panama, Columbia, Ecuador, Peru, Bolivia, Chile, Argentina. Urmează întoarcerea în Europa, apoi Asia şi Africa. Pe tot parcursul călătoriei au continuar să lucreze, Marilena ca ilustratoare grafică, Dan ca arhitect – internetul le-a permis să facă acest lucru cu succes, într-un program flexibil şi alături de copiii lor. Vlad, cel mai mare dintre băieţi face şcoala franceză la distanţă într-o manieră personalizată pentru care îi sunt suficiente două ore pe zi. Toate detaliile călătoriei lor se găsesc pe site-ul www.poraquiporalla.com.

Am descoperit cu încântare site-ul lor şi l-am citit ca şi cum aş fi urmărit un film pasionant. Am stat cu sufeltul la gură, mi s-a făcut pielea de găină, mi-au dat lacrimile sau am scos câte un Uau! în faţa experienţelor trăite de ei. Nu pot sa spun decat ca e impresionant, insa nu stiu ce mai mult: curajul lor de a calatori atata timp in lume, în plus cu trei copii, şi mici pe deasupra, imaginile impresionante, modalitatatea in care imbina utilul cu placutul, unitatea familiei? Relatările lor iti dau energie, curaj, speranta, te fac să visezi, sa te intorci la tine si la sufletul tau, sa privesti altfel natura si să-ţi promiţi că şi tu ai s-o respecti cat poti de mult,  te motivează să cauti solutii chiar cand nu exista,  te determină sa hotărăşti să te simţi liber oricâte reguli ai avea de respectat.

Ca om si ca parinte, învăţ mereu din situaţiile prin care trec sau de la oamenii pe care îi întâlnesc. Prin Marilena, Dan, Vlad, Matei şi Ilinca  am invatat sau am re-invatat inportante  lectii de viaţă.

Am învăţat că dacă vrei ceva din tot sufletul, se poate. Mulţi dintre noi, vrem să predăm copiilor noştri această lecţie. Vrem să aibă încredere în ei, vrem să aibă curaj şi iniţiativă, să ajungă să facă lucrurile minunate pe care le visează. Însă câţi dinte noi suntem un exemplu pentru ei în acest sens? Familia Pouzet sunt un exemplu viu pentru copiii lor. Au vrut să îşi schimbe stilul de viaţă şi au reuşit. Ceea ce unora li se pare imposibil, ei o realizează cu succes. Poate nu toţi dintre noi avem acelaşi vis -  de a călători în toată lumea cu copiii noşti, însă poate e momentul ca fiecare dintre noi să ne mai întrebăm încă o dată Ce îmi doresc să fac cel mai mult în viaţă şi nu am curaj încă? Cum aş putea să realizez acel lucru în ciuda obstacolelor evidente care există? Ce-aş vrea să vadă copiii mei la mine: cum trăiesc frustrat că ceea ce îmi doresc nu poate fi realizat sau cum caut soluţii pentru a-mi face visele realizabile? Oameni ca Richard Branson (creatorul companiilor Virgin din Marea Britanie – Virgin Airlines, de exemplu) sau Ben Carson ( singurul medic neurochirurg pediatru de culoare care la 33 de ani devenea cel mai tânăr director al spitalului John Hopkins – cel mai bun spital din SUA şi cel care a reuşit primele operaţii de separare a gemenilor siamezi uniţi prin cap) au fost însoţiţi de aceeaşi atitudine care le-a adus rezultatele remarcabile: mereu au căutat soluţii şi în plus au fost sprijiniţi enorm de famila lor.

Am învăţat încă o dată că lecţiile învăţate pot fi mult mai importante decât confortul personal. Să fii mereu pe drumuri cu 3 copiii într-o rulotă nu poate fi prea relaxant, însă beneficiile în materie de lecţii de viaţă sunt enorme. Poate atunci când ne vom programa următoarea vacanţă ne vom gândi şi cum ar fi dacă în loc să zburăm cu avionul la un hotel de 5 stele în regim ultra all inclusiv, am închiria o lună o căsuţă în Creta de exemplu şi am descoperi insula cu maşina pe cont propriu? Sau să mergem prin ţară cu cortul sau în drumeţii cu bicicleta sau ... orice vise aveţi fiecare.

Am învăţat că se poate să îmbini munca cu plăcerea şi cu timpul petrecut cu familia. Mulţi părinţi sunt frustraţi că petrec prea puţin timp cu familia şi cu copiii lor. Mulţi spun că nu au ce face: trebuie să meargă la servici, trebuie să stea uneori peste program, trebuie să aibă un loc de muncă sigur şi un salariu care să acopere toate cheluielile. Nu îşi permit luxul de a sta acasă cu copiii. Şi totuşi, unii au reuşit. Ce-ar fi să punem iar în balanţă ceea ce e mai important pentru noi în viaţa noastră? Ce-ar fi să punem sub semnul întrebării obligativitatea programului regulat, al lucrului de la birou, al muncii făcute departe de proprii copii? Când am citit prima dată cartea „4 hours week day” am fost oarecum sceptică, mai ales că autorul nu dă detalii despre cum a ajuns la o asemenea performanţă. Deşi  acum mi se pare mult mai uşor ceea ce a reuşit el să facă din simplul motiv că era singur. Ce-ar fi dacă am începe să ne schimbăm modul de gândire şi să renunţăm la şabloanele care circulă în epoca şi societatea noastră? De fapt, sunt sigură că din ce în ce mai mulţi oameni vor ajunge să gîndească mult mai flexibil propriul lor stil de viaţă până când şi companiile vor fi obligate să le respecte deciziile. Astfel încât prezenta lor la birou cu un program fix să fie înlocuită din ce în ce mai mult cu munca de calitatea realizată din orice colţ al lumii ... sau al propriei case măcar.

Am învăţat că şcoala poate fi făcută în libertate şi invăţatul poate să fie o experienţă de viaţă. Pentru mulţi părinţi şi mulţi profesori şcoala este legată indiscutabil de birou, caiete, manuale şi e cât se poate se serioasă, distracţia neavând ce căuta în această situaţie. Pentru mulţi succesul se măsoară în premii, olimpiade şi alte ierarhii artificiale între copii. Uite că se poate şi altfel şi cu efecte benefice. Lecţiile de geografie, istorie, biologie învăţate prin experienţă directă nu vor fi uitate niciodată de copiii familiei Pouzet, limbile străine vor deveni a doua natură prin comunicarea cu persoane de naţii diferite, curiozitatea, iniţiativa, responsabilitatea se vor clădi mult mai profund în caracterul copiilor şi astea ar fi doar câteva beneficii. Poate că restul părinţilor nu avem ocazia să apelăm la un astfel de învăţământ la distanţă, însă ce-ar fi dacă am încerca constant măcar să distrugem graniţa între învăţarea şcolară pur teoretică şi cea experienţială din viaţa de zi cu zi? Ce-ar fi să facem învăţarea distractivă şi să-i permitem copilului să înveţe şi în alt cadru decât în linişte la biroul din camera lui? Să învăţăm cu el în maşină, în bucătărie, la supermarket oriunde putem să îi demonstrăm cum funcţionează în realitatea ceea ce el doar citeşte în cărţi. Ce-ar fi să îl lăsăm să pună mâna pe animale, să se murdărească, să se caţere în copaci, să îmbine substanţe în bucătărie, să descopere plante, să facă experimente în baie, să se ducă în vizită la locul de muncă al prietenilor noştri, etc.
Familia Pouzet nu e singura familie cu copiii care face înconjurul lumii. Familia de belgieni Benoît si Bernadette cu fetitele lor Morgane si Sarah, familia Marais cu 3 copii care au făcut înconjurul lumii în 1999- 2003 şi din 2006 sunt plecaţi iar, Guy şi Christine din Franţa împreună cu cei trei copii ai lor şi câinele-lup, Shana, sau familia cu 5 copii sunt doar câteva exemple de familii care au aderat la acest stil de viaţă. Poate pentru noi, cei care locuim într-un singur loc sigur şi nu împreună cu copiii noştri 24 de ore din 24, ani la rând, exemplele lor ne fac mai toleranţi faţă de gălăgia, dezordinea sau solicitările copiilor noştri şi mai mulţumiţi faţă de starea noastră fizică şi psihică fără să ne mai plângem că avem nevoie de odihnă, de relaxare sau de timp liber doar pentru noi.

Am redescoperit încă o dată că bătrâneţea şi implicit condiţia noastră fizică ţin mult mai mult de atitudinea mentală, de gradul nostru de activitate sau de plafonare decât de anii pe care îi avem în realitate. Nu trebuie să fii tânăr ca să te aventurezi într-o astfel de călătorie, lucru demonstrat de cuplul de 60 de ani din Germania care fac înconjurul lumii de doi ani pe biciclete cu care familia Pouzet au avut ocazia să se întâlnească. Aşa că .. voi ce planuri de viaţă aveţi pentru când veţi fi bunici?

Am mai învăţat că pericolele pot fi înfruntate cu succes dacă îţi iei precauţiile necesare şi nu e nevoie să le interzici întotdeauna copiilor să experimenteze, însă poţi să le asiguri conditii de securitate şi să îi înveţi să ţină seama singuri de fenomenele naturale şi nu numai. Doar când acest lucru nu e posibil cu adevărat e cazul să nu te aventurezi mai departe, cum a fost abandonarea coborârii lor în Grand Canion.

Am mai invăţat că poţi să fii ecologist oriunde chiar dacă eşti singurul care face acest lucru şi nu e suficient. Dacă fiecare om de pe planetă ar face la fel, Pâmântul ar avea mult mai mult de trăit şi de oferit. Aşa că, poate nu avem tone de hârtie de strâns, dar poate copiii noştri ar câştiga enorm dacă ne-ar vedea că reciclăm puţina hârtie pe care o folosim sau dacă facem curat în parc, chiar dacă a doua zi totul pare la fel. Poţi să mânănci sănătos chiar călătorind în zone îndepărtate şi puţin populate, fără să ai la îndemână sau poate tocmai fiindcă nu ai la îndemână supermarketuri pline de mii de feluri de produse. Pentru noi, cei ce trăim în oraş poate ar trebui să fie mai uşor să apelăm la mâncare cât mai sănătoasă, având totuşi multe surse de unde să alegem.

Deşi a călători în jurul lumii e o idee sublimă pentru unii şi de nedorit pentru alţii, experienţa celor 5 nu poate să nu ne impresioneze astfel încât să putem extrage lecţii folositoare care ne imbogăţesc stilul de viaţă. Dan, Marilena, Vlad, Matei şi Ilinca, mulţumim pentru tot ce oferiţi!

 

articol publicat in revisa Business Woman, 2009