2. Despre cartea "Antrenamentul Zeitei Luptătoare", HeatherAsh Amara

„ A fi o zeiţă luptătoare înseamnă a te îndrăgosti de întreaga ta fiinţă.”

Autoarea acestei cărţi, HeatherAsh Amara a fost timp de 20 de ani ucenica lui Don Miguel Ruiz, devenind la rândul ei profesoară şi ghid spiritual.
Aşadar, nu e de mirare că vom regăsi în paginile cărţii ei principii ale înţelepciunii toltece propăvăduită de Don Miguel Ruiz în minunatele lui cărţi (Cele patru legăminte, Arta de a iubi, etc.) 
Antrenamentul Zeiţei Luptătoare constă în 10 lecţii. Aceste lecţii au făcut parte iniţial dintr-un program pentru femei denumit „Cele 13 luni” care s-a desfăşurat pe parcursul unui an de zile în California iar apoi a fost transformat într-un program online la nivel mondial. Detalii găsiţi pe site-ul https://heatherashamara.com/
„Ţi s-a întâmplat vreodată ca întreaga ta lume să se răstoarne cu susul în jos într-o singură clipă?”  îşi întreba cititorii HeatherAsh în prima ei carte, "Calea toltecă a transformării". 
Răspunsul l-a primit ea însăşi imediat după lansare, când soţul/partenerul ei de afaceri a părăsit-o. Atunci a conştientizat ce îi lipsea cel mai mult din relaţia de 20 de ani care tocmai se terminase: starea de linişte, pace şi iubire. Ulterior şi-a pus o altă întrebare: Cum poţi crea singură această stare pentru tine însăţi? 
Aşa a apărut ... antrenamentul Zeiţei Luptătoare. 
Ce a fost cel mai important pentru mine din fiecare lecţie şi la ce alte întrebări răspunde fiecare capitol o să scriu mai jos. 

Lecţia 1: Ia-ţi un angajament de a fi tu însăţi în proporţie de 100%
Primul pas este recuperarea puterii personale. „Oamenii puternici sunt cei care au cea mai puternică conexiune cu resursele lor interioare.”

*Deci, in ce situaţii îţi cedezi puterea personală? 

Lecţia 2: Aliniază-te cu viaţa
În ultimă instanţă, alegerea pe care trebuie să o facem este între frică şi iubire. 
Gândirea liniară este doar un instrument ce poate fi folosit în interiorul ciclurilor naturale ale vieţii, dar viaţa în sine nu este liniară. 
*Cum poţi să accepţi ceea ce nu îţi doreşti? 

Lecţia 3: Purifică-ţi vasul 
„Orice om poartă în minte seminţele autosabotării sub forma a două voci negative: una este cea a judecătorului, iar cealaltă a victimei.” 
*Cum să faci o purificare fizică, mentală, emoţională şi energetică?

Lecţia 4: Împământează-te şi eliberează-te de trecut
„Nu te ancora în realitatea efemeră (schimbătoare), ci în cea permanentă, precum iubirea de sine sau conexiunea ta cu Divinul.” 
*Rescrie-ţi povestea vieţii. Eliberează-te de tiparele negative moştenite din familie.

Lecţia 5: Dinamizează-ţi sexualitatea şi creativitatea
Energia ta sexuală nu este altceva decât energia ta creatoare. Deci, nu fă niciodată ceva ce nu îţi doreşti să faci, dar ... poţi să dansezi goală în oglindă în fiecare zi! 😊
*Cum să alegi experimentele sexuale? Cum să te vindeci de un abuz?

Lecţia 6: Asumă-ţi puterea şi dinamizează-ţi voinţa
"Dinamizarea voinţei se petrece atunci când îţi este foarte clar ce anume îţi doreşti pentru tine însăţi, iar apoi acţionezi ţinând cont de această cunoaştere.”
*Ce este o inacţiune? 

Lecţia 7: Deschide-ţi inima!
Rescrie afirmaţiile judecătoarei şi ale victimei. Iubeşte-ţi judecătoarea internă şi victima lăuntrică. 
*Ce este practica metta (a bunătăţii şi iubirii)?  ... care mi-a explicat în sfârşit de ce nu e bine pentru tine să păstrezi sentimente negative pentru altcineva. 

Lecţia 8: Afirmă-ţi adevărul interior
"O Zeiţă Luptătoare spune întotdeauna „nu” cu iubire, şi nu „da” din teamă."
*Ce este un mesaj contaminat? 
*Importanţa enormă a clarificării nevoilor personale. 

Lecţia 9: Manifestă-ţi înţelepciunea
„Nu am cunoscut niciodată vreo femeie care să nu fi experimentat puterea intuiţiei într-o formă sau alta.” 
*Cum poţi să diferenţiezi care mesaje vin de la intuiţia ta şi care vin de la mintea ta?

Lecţia 10: Alege-ţi calea
Pe calea Zeiţei Luptătoare ai întotdeauna de ales. 
*Care e e mitul tău major şi care e mitul tău minor?

Dacă eşti femeie, tânără sau bătrână, îndrăgostită sau nu, într-un cuplu sau singură, angajată sau free-lancer, tristă sau fericită, îţi recomand această carte. Îţi va lumina drumul spre tine însăţi, te va face să te preţuieşti mai mult, te va motiva să te iubeşti, îţi va descătuşa puterea interioară, îţi va (re)aduce bucuria de a te fi născut femeie, îţi va da curaj să îţi împărtăşeşti darurile în lume. 
Pentru că ... aşa cum spune HeatherAsh Amara în încheiere: „chiar dacă nu te cunosc personal, ştiu că meriţi să fii iubită. Ştiu că eşti un dar pentru umanitate.” 
Şi această carte e un dar pentru tine.

A aparut la editura Adevar Divin şi o găseşti pe site-ul editurii sau pe libraria eusunt, emag, libris, libraria Bucuresti, etc. 

Cu drag, 
psihoterapeut Mihaela Zaharia

Find us on facebook
 

Articole pentru părinti
 Mihaela Zaharia
 28  122540  26.04.2021
Recenzii de carte
 Mihaela Zaharia
 140  39926  28.07.2024
De zi cu zi
 Mihaela Zaharia
 91  140251  02.03.2024
141. Despre cartea ”Procesul revoluționar de eliberare a traumei, stresului și tensiunii din corp. Exerciții somatice de autoîngrijire prin metoda TRE” , David Berceli
28.07.2024 13:14 | Mihaela Zaharia
140. Despre cartea "Enzima miracol", dr Hiromi Shinya
28.01.2024 13:51 | Mihaela Zaharia
139. Despre cartea ”Bani fericiti”, Ken Honda
01.01.2024 16:26 | Mihaela Zaharia
138. Despre cartea ”Codul greutății corporale”, dr. Jason Fung
17.06.2023 20:53 | Mihaela Zaharia
137. Despre cartea "Hrană pentru creier” - Lisa Mosconi
08.04.2023 18:47 | Mihaela Zaharia
136. Despre cartea ”Vindecarea fără efort”. Dr. Joseph Mercola
02.01.2023 15:07 | Mihaela Zaharia
135. Despre cartea ”Greutatea ideală”, Allen Carr
30.11.2022 22:39 | Mihaela Zaharia
134. Despre cartea “Ochi pentru vindecare”, Francine Shapiro, Margot Silk Forrest
04.11.2022 12:20 | Mihaela Zaharia
133. Despre cartea ”Supermintea”, Dave Asprey
24.10.2022 13:47 | Mihaela Zaharia
132. Despre cartea ”Alimente care ucid creierul” – dr. David Perlmutter
21.10.2022 15:13 | Mihaela Zaharia
131. Despre cartea ”Spațiul variantelor”, Vadim Zeland
09.10.2022 18:28 | Mihaela Zaharia
130. Despre cartea ”Terapia tatălui”, Doreen Virtue, Andrew Karpenko
18.09.2022 18:52 | Mihaela Zaharia
129. "Despre cartea Câștigă acum încredere în tine” – dr. Paul McKenna
25.05.2022 18:32 | Mihaela Zaharia
128. Despre cartea ”Totul despre femei. Ghid pentru bărbați”, dr. John Gottman, dr. Julie Schwartz Gottman
15.05.2022 20:21 | Mihaela Zaharia
127. Despre cartea ”Drumul vieții”, de Valerio Albisetti
10.05.2022 11:52 | Mihaela Zaharia
126. Despre cartea ”Bucuria afacerilor”, Simone Milasas
21.02.2022 11:29 | Mihaela Zaharia
125. Despre cartea ”4 ore Corpul” de Tim  Ferriss
18.02.2022 17:01 | Mihaela Zaharia
124. Despre cartea ”Ghid aplicativ de evaluare clinică a copiilor și adolescenților”, Elena Otilia Vladislav
22.01.2022 18:28 | Mihaela Zaharia
123. Despre cartea ”Cum să vorbim în public”, Dale Carnegie
24.11.2021 19:48 | Mihaela Zaharia
122. Despre cartea ”Povestea ta a început demult. Cum să vindeci traumele familiale moștenite”, Mark Wolynn
30.10.2021 11:45 | Mihaela Zaharia
121. Despre cartea ”Puterea cuvintelor ... care mă eliberează”, Jacques Martel
18.10.2021 14:35 | Mihaela Zaharia
120. Despre cartea “Totul pornește de la mâncare” de Dallas și Melissa Hartwig
17.10.2021 13:18 | Mihaela Zaharia
119. Despre ghidul ”Ieșirea din labirint”, dr. Robert Hemfelt, dr. Frank Minirth, dr. Paul Meier, dr. Deborah & Brian Newman
10.10.2021 16:23 | Mihaela Zaharia
118. Despre cartea ”Labirintul codependenței”, dr. Frank Minirth, dr. Robert Hemfelt, dr. Paul Meier
09.10.2021 14:43 | Mihaela Zaharia
117. Despre cartea ”Pachinko”, Min Jin Lee
03.09.2021 17:51 | Mihaela Zaharia
116. Despre cartea ”Răzbunarea iertării”, Eric-Emanuel Schmitt
05.06.2021 14:42 | Mihaela Zaharia
115. Despre cartea “A Therapist’s Guide to EMDR”, Laurel Parnell
23.05.2021 11:57 | Mihaela Zaharia
114. Despre cartea ”Magia ordinii la locul de muncă”, Marie Kondo și Scott Sonenshein
12.05.2021 15:50 | Mihaela Zaharia
113. Despre cartea ”Soluția zonelor albastre. Cum să mâncăm și să trăim asemeni celor mai sănătoși oameni de pe planetă”, Dan Buettner
09.05.2021 16:31 | Mihaela Zaharia
112. Despre cartea ”Efectul compus”, Darren Hardy
24.04.2021 13:28 | Mihaela Zaharia

Contactează-ne

Şedinţele de psihoterapie, coaching sau consiliere au loc la cabinetul din zona Grozaveşti sau on-line.

Sună acum

TELEFON

0725 999 777

Adresa

Str. Slt. Al. Borneanu nr. 2 et. 4 sector 6 Bucureşti
(langa staţia de metrou Grozăveşti)

Scrie email

EMAIL

parenting@mindmaster.ro

Social Media

Înscriere NEWSLETTER

Dacă vrei să fii la curent cu noutățile completează formularul de mai jos:

Îți exprimi acordul ca Datele personale furnizate în acest formular să poată fi procesate pentru a te contacta în mod regulat cu privire la informări conform celor descrise în Termenii și Condițiile și Politica de confidențialiate ale acestui portal. Renunțarea la notificări se poate face prin click pe linkul de dezabonare de la sfârșitul oricărui email, scriind la info@mindmaster.ro sau prin a ne scrie pe pagina de contact.

Sunt de acord și transmit datele.