“Lipsa empatiei este marca înregistrată a mamelor narcisiste.”

Acestă carte se adresează fiicelor de mame narcisiste. 
Stim toţi că termenul de „narcisism” provine din mitologia greacă, mai exact din legenda lui Narcis, cel îndrăgostit de sine însuşi atât de mult încât moare înecat în timp ce îşi admiră chipul în apa unui lac. 
Dacă te regăseşti în acest pasaj de la începutul cărţii, înseamă că această carte este pentru tine: “Copila care nu primeşte validare încă din fazele timpurii ale relaţiei sale cu mama va învăţa că este lipsită de însemnătate în lume şi că eforturile sale nu au rezultat. Se va strădui din răsputeri să închege o legătură veritabilă cu mama, dar va eşua şi va trăi cu convingerea că incapacitatea de a-şi mulţumi – cu mici excepţii – mama e o problem generată de ea. Astfel, fiica învaţă că este nedemnă de iubire. Modul în care înţelege ea legătura mamă-fiică este deformat: fiica simte că trebuie să “merite” o legătură mai apropiată cu mama sa, asigurându-se că aşteptările mamei sunt satisfăcute şi făcând permanent ceea ce se impune pentru a o mulţumi. Evident, acest lucru este departe de a te face să te simţi iubită. Fiicele mamelor narcisice simt în adâncul sufletului că imaginea lor asupra iubirii este distorsionată, însă nu ştiu cum ar trebui să arate imaginea reală.”

Narcisismul presupune o tulburare de spectru, ceea ce înseamnă că se manifestă pe o scală continuă, începând cu câteva trăsături narcisiste şi sfârşind prin tulburarea de personalitate pe deplin manifestată. 
Există 9 criterii de diagnostic ale unei persoane narcisice:
1.    Are un sentiment grandios de importanţă de sine (de exemplu îşi exagerează realizările şi talentele, aşteaptă să fie recunoscută ca superioară fără realizări corespunzătoare?
2.    Nutreşte fantasme de success nelimitat, de putere, strălucire, frumuseţe sau amor ideal?
3.    Crede că este “aparte” şi unică şi poate fi înţeleasă numai de (sau trebuie să se asocieze numai cu) alţi oameni (sau instituţii) speciali ori cu statut înalt?
4.    Necesită admiraţie excesivă? 
5.    Are un sentiment de îndreptăţire, adică pretenţii exagerate de tratament favorabil ori de supunere automata la dorinţele sale? 
6.    Este exploatatoare interpersonală, adică profită de alţii pentru a-şi atinge propriile scopuri?
7.    Este lipsită de empatie: este incapabilă să recunoască sau să se identifice cu sentimentele şi necesităţile altora? 
8.    Este adesea invidioasă pe alţii sau crede că alţii sunt invidioşi pe ea?
9.    Prezintă comportamente sau atitudini arogante, sfidătoare? 

O mama narcisistă va răspunde nevoilor copilului doar în măsura în care acest lucru serveşte şi intereselor ei. 
Pe site-ul autoarei, www.willieverbegoodenough.com găseşti în limba engleză chestionarul “Mama ta prezintă trăsături narcisice?” care există şi în carte. Cu cât ai bifat mai multe dintre trăsăturile narcisiste din chestionar, cu atât creşte probabilitatea ca mama ta să aibă trăsături narcisiste care să te fi marcat în copilărie şi la maturitate. 

Mai departe afli care sunt cele zece aspecte ale dinamicii mamă-fiică ascoiate cu narcisismul matern:
1.    Te regăseşti în situaţia în care încerci permanent să câştigi dragostea, atenţia şi aprobarea mamei tale şi cu toate acestea nu te simţi niciodată capabil(ă) să o mulţumeşti.
2.    Mama ta acordă importanţă modului în care lucrurile arată în ochii ei, mai degrabă decât felului în care te fac ele să te simţi. 
3.    Mama ta este geloasă sau invidioasă pe tine. 
4.    Mama ta nu îţi susţine manifestările sănătoase ale sinelui, mai ales atunci când acestea contravin nevoilor sale sau când le percepe ca pe o ameninţare. 
5.    În familia ta contează doar mama. 
6.    Mama ta este incapabilă de empatie. 
7.    Mama ta nu îşi poate gestiona propriile sentimente. 
8.    Mama ta este critică şi moralizatoare. 
9.    Mama ta te tratează ca pe o prietenă şi nu ca pe o fiică. 
10.  Nu ai parte de granite sau de intimitate în relaţie cu mama ta. 

În principal, există 3 stiluri de creştere a copiilor specifice  mamelor narcisiste:
1.    Stilul sufocant. Mama sufocantă încearcă să domine şi să controleze fiecare aspect al vieţii fiicei sale. Ia ea toate hotărârile, astfel încât fiica nu are spaţiu să se dezvolte şi să înflorească în mod individual, neavând o voce proprie. În acelaşi timp, mamele sufocante pot părea din afară nişte părinţi grozavi pentru că sunt foarte active şi implicate în viaţa fiicei ei şi fireşte, nici ele nu sunt conştiente de consecinţele negative ale comportamentului lor. 
2.    Stilul neglijent. Mama neglijentă este mama care nu au grijă suficientă de fiicele lor sau chiar le ignoră, nu le oferă călăuzire, sprijin emoţional sau empatie. „Deşi mi s-a întipărit în minte că „avem un acoperiş deasupra capului, haine de pus pe mine şi ceva de pus pe masă, aşadar care este problema?”, cum avea grijă să-mi repete mama, mă confruntam totuşi cu o suferinţă interioară semnificativă.” mărturiseşte chiar autoarea, ea însăşi fiică de mamă narcisistă.
3.    Combinaţia între stilul sufocant şi cel de neglijent. Unele mame narcisice pot comuta de pe modul sufocant pe cel neglijent şi înapoi sau se pot manifesta într-un mod cu o fiică şi în celalălt mod cu celalată fiică. 
În familiile în care mama este narcisică este blocat accesul emoţional al copiilor la părinţii lor. Aceştia devin practic invizibili – nu sunt auziţi, văzuţi sau îngrijiţi de către părinţi. Uneori mama ignoră cu desăvârşire dorinţele copilului, care ajunge să se simtă de parcă ar fi un obiect, nu o persoană.

Mamele narcisice se împart în 6 categorii:
1.    Mama psihosomatică "se foloseşte de boală, indispoziţie sau dureri ca să îi manipuleze pe ceilalţi, ca să se asigure că lucrurile se derulează aşa cum vrea ea şi ca să atragă atenţia asupra sa. Îi pasă în mică măsură de cei din jurul ei, inclusiv de copiii ei sau de nevoile lor. Dacă mama ta se încadrează în această categorie, singurul mod în care îi puteai reţine atenţia era să ai grijă de ea. Dacă nu răspundeai în acest mod sau dacă te răzvrăteai împotriva comportamentului ei, mama ta intra în rolul victimei, prefăcându-se că starea i s-a agravat sau că are o criză declanşată de boală, pentru a-ţi readuce atenţia acolo unde îşi doreşte ea şi a te face să te simţi vinovat(ă). Eu mă refer la acest mecanism sub denumirea de „metodă de control prin boală.” Este extrem de eficace. Dacă fiica/fiul nu răspunde în modul dorit, este pusă într-o lumină proastă şi se simte ca o ratată care nu ştie să se poarte bine cu mama ei. De multe ori, mama psihosomatică recurge la boală pentru a fugi de propriile ei sentimente sau pentru a evita să gestioneze situaţiile dificile din viaţa ei."
2.    Extravertita extravagantă. Este mama remarcabilă, strălucitoare, amuzantă şi mereu în centrul atenţiei. Pentru ea viaţa e un spectacol. Pentru tine, e o farsă. Ţie nu îţi oferă aceeaşi căldură pe care o oferă tuturor celorlalţi. Tu nu contezi pentru ea decât din perspectiva felului în care o faci să arate în ochii restului lumii, ea işi doreşte doar să te integrezi în lumea ei socială în timp ce tu eşti disperată să ajungă să te cunoască cu adevărat şi să îţi permită să fii tu însăţi. 
3.    Ambiţioasa orientată spre realizări. Pentru ea ceea ce realizezi în viaţă surclasează orice altceva. Iar reuşita depinde de ceea ce faci, nu de cine eşti. Este mândră de notele pe care le iei la şcoală, de premii, trofee, concursuri câştigate, de admiterea la facultate şi de absolvirea cu rezultate maxime. Asta nu înseamnă că te ajută pe parcurs pentru că acest lucru îi va răpi din timpul ei important. Însă îi va plăcea foarte mult să se laude cu rezultatele tale. Dar dacă nu ajungi la idealul ei se va simţi jignită şi va deveni furioasă. Asta determină la fiică o stimă de sine scăzută şi un stil de viaţă orientat numai spre realizări.
4.    Dependenta este mama cu probleme legate de abuzul de substanţe. Uneori când un dependent reuşeşte să se abţină, comportamentul narcisist dispare. Alteori nu. Oricum drogul va fi întotdeauna mai important decât proprii copii. Drogul o ajută să îşi camufleze sentimentele şi să se oprească din gândit. 
5.    Răutăcioasa ascunsă nu vrea ca lumea să ştie că se poartă abuziv cu copiii ei. De obicei are o identitate publică şi una privată, foarte diferite între ele şi ca urmare un comportament total inconsecvent. Este binevoitoare şi afectuoasă în public şi abuzivă şi crudă acasă. 
6.    Deficienta emoţional Se bazează pe fiica ei să o liniştească emoţional, să îi asculte problemele de adult şi să i le rezolve, în timp ce sentimentele fiicei sunt ignorate. 
"Deseori în cazurile în care mama este narcisică, ea s-ar putea să fie capabilă să asigure îngrijirea copilului de vârstă fragedă deoarece are un control deplin asupra sugarulu şi a copilului mic, putând să îl modeleze conform dorinţelor ei. Însă pe măsură ce copilul creşte şi începe să gândească singur, mama pierde controlul şi nu mai are autoritate nelimitată. Astfel se declanşează comportamentul înjositor, critic al mamei faţă de copil, în speranţa de a recăpăta controlul pierdut, ceea ce este înnebunitor pentru copil. Pe măsură ce copilul formulează solicitări naturale, rezonabile, dar pe care mama nu le poate îndeplini, mama devine ofensată, se simte ameninţată şi îşi proiectează imperfecţiunile asupra lui. Ea începe să se concentreze asupra eşecurilor lui, mai degrabă decât asupra lipsei ei de pricepere de a fi un părinte eficient. Atunci când copiii nu se pot baza pe părinţii lor pentru a le satisface necesităţile, ei nu îşi pot dezvolta sentimente de siguranţă, de încredere în sine sau în alţii. 
Stabilirea unor bariere sănătoase presupune afirmaţii directe şi o comunicare clară. În mod normal, familiile narcisice au un stil de comunicare distorsionat, ineficient, numit „triangulaţie”. În loc ca mama să i se adreseze direct fiicei/fiului, ea îşi va exprima gândurile şi sentimentele – de obicei negative sau critice – către un alt membru al familiei, în speranţa că acesta va transmite mesajul către fiică/fiu. Apoi mama va putea nega că a spus aşa ceva, când mesajul a ajuns deja la fiică/fiu. Triangulaţia în comunicare este pasiv-agresivă şi este o expresie a sentimentului „ţi-o plătesc cu vârf şi îndesat, dar nu în faţă.” 

În schimb fiicele/fii mamelor narcisiste ar avea nevoie să dezvolte bariere sănătoase între ei şi ceilalţi, precum şi să specifice ce anume îşi doresc de la o relaţie. Dar fiica unei mame narcisice nu va ajunge să facă asta, în special dacă aceste nevoi contravin dorinţelor mamei sale. În consecinţă, se va ajunge ca fiica să îşi refuleze sentimentele şi nevoile, să se nege pe ea însăşi şi să înveţe să devină falsă.
 
În general fiicele mamelor narcisiste dezvoltă două tipologii ce par extrem de diferite, dar de fapt, peisajele interioare sunt frapant de asemănătoare. Ambele au asimilat mesajul că sunt apreciate pentru ceea ce fac şi nu pentru ceea ce sunt şi ca urmare trebuie să găsească o soluţie pentru a reduce la tăcere aceste voci interioare. 
Unele fiice pot deveni supra-performante. Sunt cele care vor mereu să demonstreze că sunt vrednice. Par super-eroine, dar nici productivitatea, nici realizările lor nu reuşesc să le facă să se simtă implinite sau liniştite în adâncul inimii. Multe suferă de „sindromul impostorlului.” Aflate mereu în căutarea altor şi altor lucruri pe care le-ar putea face pentru a-şi doveni valoarea, suferă adesea de epuizare cronică şi nu sunt conştiente de felul în care această strădanie de a reuşi le inhibă capacitatea de a avea grijă de ele însele. Ele nu simt că sunt ok aşa cum sunt, ci din contră, că dacă s-ar opri, „s-ar face praf”. 
Unele pot deveni auto-sabotoare. Sunt cele care îşi revarsă mânia asupra propriei persoane şi îşi sabotează involuntar propriile eforturi. E ca şi cum i-ar spune mamei: „Vezi, îţi dovedesc că nu sunt cine vrei tu să fiu!” Printre trăsărutile acesteia se numără: renunţarea, anestezierea durerii prin diverse dependenţe, blocarea în stiluri de viaţă autodistructive, subperformanţa. 
Diferenţa care le face pe fiice să devină unele super-performante şi altele auto-sabotoare este că primele au avut pe cineva (mătuşă, bunică, etc) care le-a transmis mesaje pozitive contrabalansând mesajele negative transmise de mamă, pe când cele devenite auto-sabotoare nu au avut pe nimeni de acest gen. 

În continuare autoarea vorbeşte despre relaţiile fiicelor cu partenerii lor, cu ele însele (şi un plan de acţiune),dar şi cu proprii copii. Pe la mijloc există un capitol interesant „Eşecul sentimental. Încercând să câştigi în iubire ce n-ai izbutit în relaţie cu mama ta” care este în principal despre „compulsia la repetiţie”: tendinţa fiicei de a repeta acelaş tipar, repunând în scenă iar şi iar, relaţia cu mama sa, alegându-şi un partener care nu îi poate îndeplini nevoile emoţionale. Dintre toate emoţiile trăite, vinovăţia şi ruşinea sunt cele mai pregnat simţite într-o relaţie de cuplu. 

Partea a treia a cărţii se numeşte „Să punem punct moştenirii” şi are 5 capitole. Nu mai scriu despre ele că ar însemna să scriu chiar toată cartea. Deşi îmi pare rău fiindcă cartea nu se mai găseşte în librării. Sper ca cei de la editura Trei să o re-editeze. Aveţi în schimb la îndemână site-ul autoarei şi cartea în limba engleză pe site-urile internaţioale. Dar dacă o zăriţi în biblioteca vreunui prieten, nu ezitaţi să o imprumutaţi dacă vă regăsiţi în descrierea din acest articol. Vă poate schimba viaţa! Sigur, dacă faceţi şi psihoterapie după 😊

Pe autoarea cărţii, Karyl McBride, psiholog, psihoterapeut şi conslier cu o experienţă de aproape 30 de ani în lucrul cu trauma, violenţa domestică, copii abuzaţi sexual, terapie de familie, etc în SUA, o puteţi vedea şi aici:

Succes!
Psihoterapeut Mihaela Zaharia