"Răspunsul este mai simplu decât pare şi este unul din cele mai bine păstrate secrete ale epocii noastre: iubirea de sine. Personal am înţeles cu claritate acest lucru în timpul experienţei în apropierea morţii când am realizat că a fi eu însămi înseamnă a fi iubire."

Titlul complet al acestei cărţi este „Am murit şi m-am descoperit pe mine însămi. Călătoria mea de la cancer la vindecare profundă, trecând printr-o experienţă în apropierea morţii”
După o cuvântul înainte scris de Wayne Dyer, cartea este structurată în 3 părţi:
1.    Căutarea căii corecte ( 6 capitole) 
2.    Călătoria mea către moarte şi înapoi (8 capitole)
3.    Ce am înţeles în urma acestei experienţe (4 capitole) 
Experienţa din aproprierea morţii a avut loc pe 2 februarie 2006 în timp ce a fost 30 de ore în stare de comă ca urmare a cancerului limfatic pe care îl avea de 4 ani. 

Anita îşi începe cartea povestind copilăria ei. S-a născut la Singapore, părinţii ei erau indieni hinduşi tradiţionalişti, are un frate mai mare cu 5 ani şi la doi ani s-au mutat la Hong Kong, trăind simultan în trei culturi diferite: indiană (familia), chineză (bona) şi britanică (şcoala). 

La 7 ani e dată la o şcoală catolică aproape de casă unde află că dacă nu se duce la slujbă duminica, nu e botezată şi nu studiază Biblia după ce moare va ajunge în iad şi niciodată în rai (fiindcă ea e hindusă, se duce la templu şi crede în karma şi reîncarnare), ceea ce îi provoacă o frică teribilă şi coşmaruri, chiar dacă mama îi explică că „religia nu este decât o cale pentru descoperirea adevărului. Ea nu este totuna cu adevărul. Este doar o cale. Iar oameni diferiţi urmează căi diferite.” Aşa că la 8 ani este transferată la o şcoală publică britanică unde este şicanată pentru că are pielea închisă la culoare şi părul negru în timp ce majoritatea celorlalţi sunt blonzi cu ochi albaştri. Dar nu le mai spune părinţilor ca să nu le mai creeze probleme. Între timp studiază Vedele cu grupul de indieni unde este acceptată şi apreciată. Şi observă că de fapt Vedele nu spun nimic despre obedienţa femeii faţă de bărbat sau despre căsătoriile aranjate, aşa cum fusese învăţată de mică. 
După terminarea liceului părinţii nu sunt de acord ca ea să urmeze o facultate ci vor să se mărite cu un indian printr-o căsătorie aranjată, deşi însă ea vroia să studieze fotografia şi designul grafic şi să călătorească. Până la urmă îşi întâlneşte sufletul pereche, din întâmplare şi el tot indian, Danny.

La 6 ani de la căsătorie primeşte însă diagnosticul de cancer limfatic. 
După 4 ani de luptă, intră în comă şi este dusă de urgenţă la spital. Deşi medicii nu îi mai dau vreo şansă să treacă peste noapte, ea este perfect conştientă de tot ce se întâmplă în jurul ei în timp ce se simte înconjurată de o iubire necondiţionată foarte intensă. Chiar se întâlneşte cu tatăl ei care murise cu 10 ani înainte, comunicând cu el nu prin cuvinte, ci prin emoţii. Percepe simultan trecutul, prezentul şi viitorul. Înţelege care e scopul pentru care şi-a ales această viaţă. Înţelege că are datoria să îşi manifeste întotdeauna esenţa ei unică, sinele ei real şi să fie autentică.  Ceea ce duce la conştientizări de genul „Am înţeles că întreg Universul este viu şi înzestrat cu o conştiinţă, incluzând întreaga viaţă şi întreaga natură. / Trupul meu nu era decât o reflexie a stării mele de conştiinţă. / Iubirea şi sinele nostru real sunt unul şi acelaşi lucru.”
Dar şi la întrebări printre care „De ce nu am realizat niciodată că noi nu trebuie să ne criticăm şi să ne minimalizăm singuri?”

După ieşirea din comă începe să se vindece şi după 5 săptămâni este externată din spital. 
Pe site-ul "Near-Death Experience Research Foundation" găsiţi primul interviu pe care l-a dat despre experienţa ei în 2012: www.nderf.org 

În carte Anita vorbeşte şi despre convingeri, religii, criminali, rugăciuni, meditaţii, gândire pozitivă, respingerea gândurilor negative, reprimarea emoţiilor, legea atracţiei, permisivitate, explică iubirea necondiţionată folosind comparaţia cu lumina alba ce trece printr-o prismă, dar cel mai mult despre revelaţiile ei din timpul experienţei în apropierea morţii şi ce a învăţat ea în urma acestei experienţe:

„Din experienţa în apropierea morţii am descoperit că nu devin cu adevărat puternică decât atunci când mă detaşez, când îmi suspend în egală măsură convingerile pozitive şi negative, deschizându-mă în faţa tuturor posibilităţilor. Noi devenim atotputernici numai atunci când ne acordăm permisiunea de a fi ceea ce doreşte Universul să fim.

Cu această ocazie am realizat că i-am iertat pe toţi ceilalţi, dar nu şi pe mine însămi. Eu eram singura care mă judecam şi mă pedepseam căci nu mă iubeam suficient de mult. Am constatat atunci că sunt un copil minunat al Universului şi că merit să mă bucur de o iubire necondiţionată pentru simplul fapt că exist. Nu trebuie să fac absolut nimic pentru a binemerita această iubire, nici să mă rog, nici să implor, nici nimic altceva. Am înţeles că nu m-am iubit niciodată, că nu m-am preţuit pe mine însămi şi că nu am înţeles măreţia şi frumuseţea sufletului meu. 

La ora actuală îmi trăiesc viaţa pe un fundal al fericirii şi nu al fricii. Aceasta este singura diferenţă între cea care am fost înainte de experienţa în apropierea morţii şi cea care am devenit în urma acesteia. Înainte nu făceam decât să evit durerea şi să fac pe plac celorlalţi, tot ce fac acum se naşte din iubire.”

Dacă rezonează cu voi ceea ce aţi citit până acum, vă recomand din tot sufletul să citiţi şi cartea apărută la editura Adevăr Divin sau măcar să o urmariţi pe Anita pe youtube, o găsiţi chiar cu subtitrare in limba română:

După mine, ea şi experienţa ei au darul de a mai atenua oricui frica de moarte. Ceea ce ne-ar prinde foarte bine acum.

Cu drag,
Psihoterapeut Mihaela Zaharia