"Relaţia mea cu mama în ultimii 8 ani a fost un paradox."

Am această carte de câţiva ani în limba engleză, dar nu am reuşit să o termin. Aşa că atunci când am văzut că a apărut în română, mi-am comandat-o imediat şi într-adevăr, în română am citit-o până la capăt. 

Mi-am dorit foarte mult să o am întrucât e singura carte pe care o ştiu scrisă de o mamă şi o fiică ... adolescentă, Eliza având doar 19 ani când a scris partea ei de carte. Deci e o carte 2în1. Prima parte e scrisă de mamă, Sil, psihoterapeut şi coordonator de workshop-uri pentru mame şi fiice în SUA, a doua parte e scrisă de fiica ei adolescentă, care la rândul ei susţine workshop-uri cu fete adolescente. Împreună au site-ul https://motheringanddaughtering.com/ 

Citind-o în limba română mi-am adus aminte că mi-a fost greu să o termin în engleză fiindcă mi s-a părut o introducere lungă care nu se mai termina. Cred că personal mă aşteptam să fie mai practică, dar partea cea mai practică a cărţii e ultimul capitol, scris de amândouă împreună.

Totuşi, prima carte are multe aspecte pentru care sunt recunoscătoare. De exemplu, pentru accentul care a fost pus pe moştenirea maternă şi pe importanţa intuiţiei. Pentru că sunt aspecte pe care ştiu că multe mame le-au uitat şi nu le iau în considerare atunci când îşi educă fiicele. Din păcate. 

Pentru unele întrebări adresate mamelor care sunt de-a dreptul răscolitoare cum ar fi aceasta: „Mama ta a fost capabilă să te oglindească (să te „vadă” cu adevărat) şi să te cuprindă (să te „îmbrăţişeze” cu adevărat) pentru ca tu să poţi creşte şi să te dezvolţi optim?” întrucât întreaga carte susţine importanţa imensă a procesului de oglindire. Sau: „De la cine îşi va lua fiica noastră reperele cât timp încearcă să îşi găsească o identitate matură: de la anturaj sau de la noi?”

Firul roşu care susţine toată cartea e convingerea autoarei că fiicele adolescente au nevoie de mamele lor şi îşi doresc de fapt o relaţie autentică cu ele. Că nu e sănătos să acceptăm pasiv opiniile pesimiste care spun că e normal ca o fiică adolescentă să îşi respingă mama (se face o diferenţă între „respingere” şi „opunere”) iar noi să nu facem nimic. Din contră, a fi o mamă bună, precum şi a fi o fiică bună presupune acţiune! 

Mi-a plăcut aducerea în discuţie a două personalităţi remarcabile în domeniu, printre altele desigur, dr. Gordon Neufeld  şi Marion Woodman, dar şi termeni interesanţi precum „contravoinţă”, „şablonare” sau „slow parenting” şi întâmplător sau nu, răspunsul la una din întrebările de care tocmai vorbisem în ultima mea şedinţă de psihoterapie individuală: Care e diferenţa între intuiţie şi teamă nejustificată? Eu personal identificasem faptul că intuiţia apare de regulă ca un gând spontan, în timp ca teama e construită în timp prin mai multe gânduri legate între ele. În carte mai găsim şi alte clarificări.

Mi-au plăcut mărturisirile din viaţa de mamă ce creşte o adolescentă precum „Recunosc că o parte imatură (şi iraţională) din mine era îngrijorată că nu mă va mai iubi dacă nu sunt de acord cu ea.” Hm, oare câte mame de adolescente n-am făcut cunoştinţă cu această parte „imatură” chiar dacă nu ne-a venit să credem că există?  

Mi-a făcut plăcere să descopăr cuvinte frumoase despre cartea şi filmul „Cortul roşu” de Anita Diamant şi m-a distrat numele cărţii„Cum să ne scăpăm copiii de tulburarea deficitului de natură”. 

Şi, mai presus de toate, am înţeles cât e de important pentru noi dar şi pentru fiicele noastre ca noi „să trăim o viaţă pe care noi s-o iubim.” 
Prima carte se termină cu foarte multe resurse biografice, majoritatea existând însă doar în limba engleză. 

Cartea a doua e scrisă de Eliza doar pentru adolescente. Dar sigur o vor citi şi mamele curioase, aşa ca mine. Eliza se adresează ca şi cum ar vorbi unei surori mai mici. Deşi e scrisă, ai senzaţia că Eliza vorbeşte cu tine. Stilul ei e proaspăt, alert, deschis, surprinzător, cu insight-uri şi informaţii noi. 

Aici firul central e că „nici o relaţie nu funcţionează fără ca ambele persoane să aibă un rol activ în ea”, dar că „majoritatea fiicelor adolescente pe care le cunosc nu sunt implicate activ în relaţia lor mamă – fiică.”

Deşi la această vârstă adolescentele trăiesc cel mai adesea un carusel emoţional, iar cuvântul „paradox” (când două lucruri aparent contradictorii pot exista în acelaşi timp) nu le este deloc străin (ca atunci când părinţii divorţează după ce s-au certat foarte mult timp şi poţi să fii şi tristă şi fericită în acelaşi timp), Eliza le încurajează continuu să înceapă să îşi găsească Sinele autentic. 

Eliza vorbeşte liber despre menarhă şi menstruaţie, despre tipuri diferite de inteligenţă (nu doar cea academică), intimitate, raportarea la propriul corp, grăsime, încrederea în celalalte fete, autenticitate şi măşti, face diferenţa între ursită şi destin, a spune „nu”, te învaţă cum să nu faci risipă de creier şi dă sfaturi binevenite precum „Sexul e ceva de faci pentru tine.” Dar mai ales dă recomandări cum să acţionezi ca să fii o fiică bună. 

De asemenea, vorbeşte despre experienţele prin care a trecut şi lecţiile pe care le-a învăţat, precum:
„Cred că una din cele mai importante lecţii pe care le-am învăţat pe când creşteam a fost faptul că nu toţi oamenii mari sunt maturi şi că o mare parte din problema asta are legătură cu inteligenţa emoţională.”
La fel de adevărată ca şi conştientizarea ei că „majoritatea mamelor se tem.”

Eu, ca adult şi mamă de adolecentă, am rămas în minte cu îndrumarea care s-a tot repetat în cartea Elizei:
Ai încredere în intuiţia ta, ascultă-ţi inima şi rosteşte-ţi adevărul!

Cartea o găsiţi la editura Univers şi la librariile online. 

V-o recomand cu drag, 

psihoterapeut Mihaela Zaharia