47. Despre cartea ”Renunță la codependență”, Melody Beattie

”Atunci când cineva care suferă de o tulburare compulsivă face lucrul care îl obsedează (și care pe tine te deranjează) el nu dorește să îți spună astfel că nu te iubește, ci că nu se iubește pe sine.”

Ce m-a surprins în primul rând la această carte este prima pagină. Nu prima pagină de text, ci cea de dedicații pe care scrie ceva ce nu am mai văzut în altă parte: ”Această carte îmi este dedicată mie” și la mulțumiri pe primul loc este Dumnezeu. Abia după ce am citit-o am înțeles cât e de logic să fie așa. Deși Melody Beattie este un terapeut renumit din SUA care a scris până acum 18 cărți în domeniu, ea nu scrie doar din perspectiva de specialist, ci și de fost-dependent și fost-codependent. A început să bea la 12 ani, la 13 ani era alcoolică, la 18 ani era dependentă de droguri. A fost căsătorită de două ori tot cu bărbați dependenți, a avut doi copii, dar fiul ei a murit la 12 ani într-un accident de ski. Această carte care a ajuns la a 25-a ediție este prima pe care a scris-o: ”Despărțită recent de soțul meu (cu care fusesem căsătorită zece ani), am trăit din ajutorul de șomaj timp de patru luni, susținându-mă astfel nu doar pe mine, ci și pe cei doi copii ai mei, Nichole și Shane. În tot acest timp am scris cartea Renunță la codependență.”

Mai multe despre ea găsiți aici: https://melodybeattie.com/

Ce este o persoană codependentă?
Este un individ care se lasă afectat de comportamentul unei alte persoane și care este obsedat de controlarea comportamentului acesteia din urmă (a dependentului). Adeseori, atunci când un codependent își întrerupe relația cu persoana cu probleme, el caută adeseori o altă persoană cu probleme similare, repetând comportamentul codependent cu aceasta din urmă. Codependența este progresivă. Cu cât cei din jurul nostru devin din ce în ce mai bolnavi, cu atât mai intens începem să reacționăm noi. Ceea ce a început ca o grijă minoră poate conduce treptat la izolare, depresie, boli emoționale sau fizice, ori la fantezii legate de sinucidere. 

În capitolul 4, Caracteristicile codependenței găsești o listă pe 16 pagini de caracteristici ale codependenților, grupate pe categorii: îngrijirea altor persoane, prețuirea de sine redusă, reprimarea, obsesia, încercarea de a-i controla pe ceilalți, negarea, dependența, proasta comunicare, stabilirea unor hotare foarte slabe, lipsa încrederii, mânia, probleme cu sexul, altele, cum evoluează codependența. 

Partea a doua a cărții, Fundamentele îngrijirii de sine cuprinde capitole: 

5. Detașarea
Grijile și obsesiile legate de alții ne mențin atât de captivi în hățișul lor încât ne împiedică să ne rezolvăm propriile noastre probleme. Ori de câte ori ne atașăm în acest fel de ceva sau de cineva, noi ne detașăm în mod automat de noi înșine. Principalul aliment cu care se hrănesc grijile și obsesia este anxietatea. 
Detașarea este bazată pe următoarele premise: orice om este responsabil pentru el însuși; noi nu putem rezolva problemele altora (decât ale noastre); iar grijile nu ne ajută cu nimic, nici pe noi, nici persoana la care ținem. 
Detașarea ne ajută să ne găsim astfel libertatea de a ne trăi viața fără un sentiment excesiv de vinovăție sau de responsabilitate față de altcineva.
 

6. Nu te lăsa spulberat de orice vânticel
Cel mai adesea, codependenții reacționează prin teamă și anxietate. Atunci când reacționăm, noi renunțăm automat la puterea noastră personală, dăruită nouă de către Dumnezeu, de a gândi, de a simți și de a acționa în interesul nostru suprem. 

7. Eliberează-te!
Ori de câte ori încercăm să controlăm alte persoane sau situații (care nu se află cu adevărat sub controlul nostru), noi suntem cei controlați de acestea. 
Orice alcoolic și orice persoană cu tulburări distructive se numără printre cei mai buni controlori din lume. Noi nu îi putem schimba pe alți oameni. Orice încercare de a-i controla reprezintă o iluzie și o autoamăgire. Oamenii vor opune rezistență eforturilor noastre sau își vor dubla eforturile personale pentru a ne demonstra că nu îi putem controla. Ei se pot adapta temporar la cererile noastre, dar în clipa în care ne întoarcem spatele la ei, ei vor reveni la starea lor naturală. Mai mult decât atât, ei ne vor pedepsi pentru că am încercat să îi determinăm să facă (sau să fie) ceea ce nu doreau. Nicio cantitate de control nu poate genera o schimbare permanentă sau dezirabilă într-o altă persoană. Tot ce putem face noi sunt anumite lucruri care ar putea spori probabilitatea ca ei să își dorească singuri să se schimbe, dar nu putem garanta (sau controla) nici măcar acest lucru. 


8. Renunță la statutul de victimă
Noi le acordăm dependenților permisiunea de a face ce fac. Noi îi ”salvăm” pe oameni de responsabilitățile lor, dar dependenții refuză să fie ”reparați”. Ca urmare, codepedenții sunt aproape tot timpul furioși, sunt plini de mânie și resentimente față de dependenți. 

9. Non-dependența
Mulți codependenți se autoconving că nu pot trăi fără o anumită persoană, urmând să se ofilească și să moară dacă aceasta va dispărea din viața lor. 

Dacă te-ai regăsit în cele câteva citate de mai sus, atunci îți va prinde foarte bine să citești cartea în continuare. Toate capitolele au la final o listă cu activități practice și exerciții pe care să le faci pentru o mai bună conștientizare și pentru a inița schimbări în viața ta.
Următoarele capitole sunt: 
10. Trăiește-ți viața așa cum dorești
11. Trăiește o poveste de dragoste cu tine însuți
12. Învață arta acceptării
13. Conștientizează-ți propriile sentimente
14. Mânia
15. Da, tu poți gândi singur
16. Stabilește-ți propriile obiective
17. Comunicarea
18. Începe un program în 12 pași 
În România există grupurile Alcoolicii Anonimi: https://www.alcooliciianonimi.ro/
O căutare pe google o să conducă la mai multe articole despre acest subiect, inclusive mărturii ale celor care au participat la gruprui. 
De asemenea, există si grupurile Al-Anon pentru membrii de familie ai celor dependenți (pentru codependenți): https://alanonromania.wordpress.com/
19. Alte detalii
20. Învață să trăiești și să iubești din nou

Așadar, dacă ești într-o relație de orice fel cu un dependent (de alcool, droguri, țigări, jocuri de noroc, pornografie, mâncare, etc) atunci sper ca această carte să te ajute. 
Cartea a apărut la editura Adevăr Divin din Brașov și o găsești la Cărturești, Librăria online, Librărie.net, Eu sunt, Librar online, etc. 

Și ține minte: 
”Nu e deloc ușor să găsim fericirea în noi înșine, dar este imposibil să o găsim în altă parte.”
Agnes Repplier, Cufărul cu comori

Cu drag, 

psihoterapeut Mihaela Zaharia

Find us on Facebook

Articole pentru părinti
 Mihaela Zaharia
 28  122557  26.04.2021
Recenzii de carte
 Mihaela Zaharia
 140  40374  28.07.2024
De zi cu zi
 Mihaela Zaharia
 91  140373  02.03.2024
141. Despre cartea ”Procesul revoluționar de eliberare a traumei, stresului și tensiunii din corp. Exerciții somatice de autoîngrijire prin metoda TRE” , David Berceli
28.07.2024 13:14 | Mihaela Zaharia
140. Despre cartea "Enzima miracol", dr Hiromi Shinya
28.01.2024 13:51 | Mihaela Zaharia
139. Despre cartea ”Bani fericiti”, Ken Honda
01.01.2024 16:26 | Mihaela Zaharia
138. Despre cartea ”Codul greutății corporale”, dr. Jason Fung
17.06.2023 20:53 | Mihaela Zaharia
137. Despre cartea "Hrană pentru creier” - Lisa Mosconi
08.04.2023 18:47 | Mihaela Zaharia
136. Despre cartea ”Vindecarea fără efort”. Dr. Joseph Mercola
02.01.2023 15:07 | Mihaela Zaharia
135. Despre cartea ”Greutatea ideală”, Allen Carr
30.11.2022 22:39 | Mihaela Zaharia
134. Despre cartea “Ochi pentru vindecare”, Francine Shapiro, Margot Silk Forrest
04.11.2022 12:20 | Mihaela Zaharia
133. Despre cartea ”Supermintea”, Dave Asprey
24.10.2022 13:47 | Mihaela Zaharia
132. Despre cartea ”Alimente care ucid creierul” – dr. David Perlmutter
21.10.2022 15:13 | Mihaela Zaharia
131. Despre cartea ”Spațiul variantelor”, Vadim Zeland
09.10.2022 18:28 | Mihaela Zaharia
130. Despre cartea ”Terapia tatălui”, Doreen Virtue, Andrew Karpenko
18.09.2022 18:52 | Mihaela Zaharia
129. "Despre cartea Câștigă acum încredere în tine” – dr. Paul McKenna
25.05.2022 18:32 | Mihaela Zaharia
128. Despre cartea ”Totul despre femei. Ghid pentru bărbați”, dr. John Gottman, dr. Julie Schwartz Gottman
15.05.2022 20:21 | Mihaela Zaharia
127. Despre cartea ”Drumul vieții”, de Valerio Albisetti
10.05.2022 11:52 | Mihaela Zaharia
126. Despre cartea ”Bucuria afacerilor”, Simone Milasas
21.02.2022 11:29 | Mihaela Zaharia
125. Despre cartea ”4 ore Corpul” de Tim  Ferriss
18.02.2022 17:01 | Mihaela Zaharia
124. Despre cartea ”Ghid aplicativ de evaluare clinică a copiilor și adolescenților”, Elena Otilia Vladislav
22.01.2022 18:28 | Mihaela Zaharia
123. Despre cartea ”Cum să vorbim în public”, Dale Carnegie
24.11.2021 19:48 | Mihaela Zaharia
122. Despre cartea ”Povestea ta a început demult. Cum să vindeci traumele familiale moștenite”, Mark Wolynn
30.10.2021 11:45 | Mihaela Zaharia
121. Despre cartea ”Puterea cuvintelor ... care mă eliberează”, Jacques Martel
18.10.2021 14:35 | Mihaela Zaharia
120. Despre cartea “Totul pornește de la mâncare” de Dallas și Melissa Hartwig
17.10.2021 13:18 | Mihaela Zaharia
119. Despre ghidul ”Ieșirea din labirint”, dr. Robert Hemfelt, dr. Frank Minirth, dr. Paul Meier, dr. Deborah & Brian Newman
10.10.2021 16:23 | Mihaela Zaharia
118. Despre cartea ”Labirintul codependenței”, dr. Frank Minirth, dr. Robert Hemfelt, dr. Paul Meier
09.10.2021 14:43 | Mihaela Zaharia
117. Despre cartea ”Pachinko”, Min Jin Lee
03.09.2021 17:51 | Mihaela Zaharia
116. Despre cartea ”Răzbunarea iertării”, Eric-Emanuel Schmitt
05.06.2021 14:42 | Mihaela Zaharia
115. Despre cartea “A Therapist’s Guide to EMDR”, Laurel Parnell
23.05.2021 11:57 | Mihaela Zaharia
114. Despre cartea ”Magia ordinii la locul de muncă”, Marie Kondo și Scott Sonenshein
12.05.2021 15:50 | Mihaela Zaharia
113. Despre cartea ”Soluția zonelor albastre. Cum să mâncăm și să trăim asemeni celor mai sănătoși oameni de pe planetă”, Dan Buettner
09.05.2021 16:31 | Mihaela Zaharia
112. Despre cartea ”Efectul compus”, Darren Hardy
24.04.2021 13:28 | Mihaela Zaharia

Contactează-ne

Şedinţele de psihoterapie, coaching sau consiliere au loc la cabinetul din zona Grozaveşti sau on-line.

Sună acum

TELEFON

0725 999 777

Adresa

Str. Slt. Al. Borneanu nr. 2 et. 4 sector 6 Bucureşti
(langa staţia de metrou Grozăveşti)

Scrie email

EMAIL

parenting@mindmaster.ro

Social Media

Înscriere NEWSLETTER

Dacă vrei să fii la curent cu noutățile completează formularul de mai jos:

Îți exprimi acordul ca Datele personale furnizate în acest formular să poată fi procesate pentru a te contacta în mod regulat cu privire la informări conform celor descrise în Termenii și Condițiile și Politica de confidențialiate ale acestui portal. Renunțarea la notificări se poate face prin click pe linkul de dezabonare de la sfârșitul oricărui email, scriind la info@mindmaster.ro sau prin a ne scrie pe pagina de contact.

Sunt de acord și transmit datele.