”Timpul e un lucru de mirare. Cei mai mulți dintre noi ne gândim doar la ceea ce ne așteaptă peste câteva zile, săptămâni sau ani. Unul dintre cele mai dureroase momente din viața unui om este cel în care își dă seama că are mai mult timp în urmă decât înaintea sa. Iar când nu mai ai prea mult timp, trebuie să găsești lucruri pentru care să merite să trăiești.”

După ce m-am încăpățânat să nu scriu recenzii cărțillor citite în ultima vreme în care unul dintre personajele principale moare, pentru că era deja prea multă moarte în jurul meu, întâmplător sau nu am ajuns să citesc o carte în care personajul vrea să se sinucidă!  Nu a fost chiar o surpriză, pe una dintre coperțile mai vechi vezi un bărbat mai în vârstă pe o stradă cu o frânghie făcută laț într-o mână și cu o pisică lângă picior. Însă cartea avea prea multe recenzii bune ca să nu aflu despre ce e vorba. Da, despre el e vorba, despre un bărbat, Ove, de 59 de ani a cărui soție, Sonja, murise de cancer cu 6 luni în urmă, iar el este scos la pensie anticipat din locul de muncă unde lucrase 43 de ani. Nu are o pisică, nu iubește pisicile, soția lui le iubea, dar se pricopsește cu una. Însă pisica nu are un rol principal, există alte personaje care sunt importante sau devin în viața lui Ove și care, fără să știe, îl împiedică să se sinucidă. În special Parvaneh cu soțul ei cel nătâng și cele două fetițe drăgălașe.

Cartea se citește foarte ușor și un plus pe care nu l-am prea întâlnit, capitolele au o mărime foarte potrivită, nu sunt nici prea scurte, nici prea lungi să începi să te plictisești sau să frunzărești mai departe să vezi câte pagini mai ai până termini unul ca să te poți duce la baie sau să mânânci. 😊 

Cartea are un farmec aparte. Cred ca se detașează de altele prin ... tandrețe. Are părți triste care te fac să plângi, are părți interesante care te pun pe gânduri, are părți comice care te fac să râzi de una singură. Are multe lecții. Înveți despre principii, corectitudine, compasiune, prietenie, ajutor, despre nou și vechi, dar și despre bătrânețe, singurătate, rutină,  ranchiună, orgoliu, bani, boală și moarte și ... mașini. Însă deasupra tuturor, înveți despre iubire:

”A iubi pe cineva e ca și cum te-ai muta într-o casă nouă, obișnuia Sonja să zică. La început ești îndrăgostit de tot ce-i nou, te minunezi în fiecare dimineață că-i casa ta, ca și cum te temi că, în orice clipă poate să năvălească altcineva pe ușă și să spună că totu-i o mare greșeală și că, de fapt, nu ți se cuvine un loc atât de frumos. Apoi anii trec, fațada se scorojește, lemnul crapă pe ici pe colo, și ajungi să iubești casa nu pentru cât de perfectă e, ci pentru imperfecțiunile ei. Îi știi toate unghiurile și ungherele. Știi cum să faci să nu se înțepenească cheia în yală când e ger. Știi care scânduri din podea se miscă atunci când pășești pe ele și cum să deschizi ușile dulapului ca să nu scârțâie. Știi toate micile secrete care o fac căminul tău.”

Și ... timp:

”Uneori e greu de explicat de ce unii oameni fac brusc lucrurile pe care le fac. Uneori e pentru că știu că, mai devreme sau mai târziu, trebuie să le facă și atunci își zic că e mai bine să le facă acum. Alteori, dimpotrivă, le fac pentru că își dau seama că trebuiau să le facă demult. Ove a știut tot timpul ce are de făcut, dar, la rigoare, toți oamenii sunt optimiști în ceea ce privește timpul. Cu toții credem că avem suficient timp să facem anumite lucruri. Că avem timp să spunem tot ce avem de spus. Și-apoi se întâmplă ceva și, dintr-o dată nu ne mai rămân decât cuvinte precum ”dacă”.”

Se pare că personajul cărții este inspirat din viața unui bărbat real, morocănos, de care autorul află de la un coleg și despre care soția sa spune că seamănă cu el. Motiv destul de bun pentru ca suedezul Fredrik Backman sa creeze un personaj de roman de debut. 

Deși cartea are recenzii foarte bune și muultă lume s-a îndrăgostit de ea (sau de Ove), nu cred că va fi pe placul tuturor. Dar mulți spun că nu au putut să uite cartea după ce au citit-o. Îți poți aduce aminte de ea fără să vrei chiar când un vecin nu îți răspunde la salut sau în fața ta la casa de marcat un bărbat face scandal că nu i s-a dat restul corect  sau când altul îți reproșează că ți-ai parcat bicicleta pe un loc nepermis. Dar dacă amintirea ei ne ajută măcar să fim mai toleranți unii cu alții, mai ales cu bărbații singuri și în vărstă, ursuzi și morocănoși, atunci înseamnă că e o lectură binevenită tuturor. Pentru mine, marele avantaj al cărții nu e însă acesta, ci acela ca ne (poate) învăța cum să îmbătrânim frumos. 

În 2016 s-a lansat și filmul suedez făcut după carte: Un bărbat pe nume OVE

Cartea a apărut la editura Art și o găsiți pe site-ul editurii,  Emag, Librarie.net, etc. 

Cu drag,

psihoterapeut Mihaela Zaharia