59. Despre cartea ”Cum îi ajutăm pe copii să facă față traumelor”, dr. Peter A. Levine și Maggie Kline Share Written By Mihaela Zaharia Tags Cum sa ii ajutam pe copii sa faca fata traumelorPeter Levinepsihoterapeut Mihaela Zahariapsihoterapie 2020-10-15 ”Copiii traumatizați pot avea coșmaruri, pot deveni hiperactivi, temători, dependenți, retrași, pot să ude patul, pot deveni agresivi în mod impulsiv sau chiar agresori violenți în urma unor intervenții medicale gestionate în mod insensibil. Alții se confruntă cu dureri de cap cronice, indigestii sau depresii. Când preocuparea pentru siguranța emoțională a copiilor este minimalizată (sau, mai rău, ignorată cu totul), prețul plătit este uriaș.” Această carte este ”un ghid pentru părinți pentru a le cultiva copiilor încrederea în sine, bucuria și reziliența”. Personal, nu a fost foarte comod să o citesc pentru că mi-a adus aminte de situații din trecut în care mi-ar fi plăcut să știu deja ce scrie în ea, dar nu știam. Și nu au fost chiar puține. Cine mă cunoaște bine știe că m-am plimbat cu fiică-mea de urgență la spital de când a venit pe lume (cu scor Apgar 6) cu 16 ani în urmă, de vreo 7 ori până acum 3 luni când a fost situația cea mai recentă. Eu am fost cu ea de fiecare dată și când s-a întâmplat și la spital (pentru o operație de hernie inghinală, un picior în ghips după o săritură la un loc de joacă, o suspiciune de meningită după ce prietena de ei de 11 ani a murit subit, un accident de schi în Austria, o durere de burtă noaptea) cu o singură excepție, când era cu bona care îi ținea pe amândoi de mână (și pe fratele ei mai mic) când ea a fost lovită pe trecerea de pietoni de un motociclist care nu a oprit la culoarea roșie a semaforului, în timp ce se întorceau de la grădiniță. Până la urmă tot am fost cu ea, dar după jumătate de oră, direct la spital unde fuseseră aduși cu ambulanța. Așadar, deși cartea tratează diverse cauze ale traumelor precum divorț, doliu, abuzuri sexuale, catastrofe naturale, atacuri armate, hărțuieli, etc., eu am rămas sensibilă la cele medicale. Însă, ce e absolut esențial în orice tip de ajutor este starea emoțională de CALM a părintelui. Din fericire, deși eu sunt în stare să leșin și când mi se face o injecție, când a fost vorba de copilul meu nu am avut nicio problemă, nici măcar ultima dată când am văzut cum sângele îi țâșnește în valuri peste mâna asistentei fiindcă nu a reușit să îi pună branula din prima. ”Stăpânirea de sine pe care tu o manifești va reduce mult probabilitatea de sperietură sau confuzie ulterioară pentru copilul tău. Reține: copiii sunt foarte sensibili la stările afective ale adulților, ei citesc semnalele faciale, posturale și vocale ale părinților, deci este foarte important să fii conștient de ceea ce transmiți prin limbajul corporal. Adesea copiii reacționează în modul în care cred că părinții așteaptă de la ei, din dorința de a le face pe plac, de a evita critica sau de a face ceea ce este ”corect”. Ei se pot comporta ca și cum ar fi ”puternici” și ”curajoși”, neluându-și în seamă propriile trăiri și ajungând astfel să aibă simptome de traumă ce puteau fi evitate. ... Când limbajul corporal și cuvintele unui părinte transmit siguranță, este uimitor cât de repede își revin copiii dintr-o stare modificată, de șoc și cum se eliberează de excesul de energie ”de urgență”. Dar .. "dacă nevoile tale critice nu au fost îndeplinite de părinți, din cauza fie a unei lipse de abilități, fie a abuzului manifest, în mod garantat copilul îți va apăsa fiecare buton sensibil al dezvoltării tale.” Ce m-ar fi ajutat însă foarte mult din carte și sunt convinsă că ar ajuta pe orice părinte (și medic!) sunt metodele de prevenire a traumei medicale și Ghidul de prim-ajutor (emoțional) în 8 pași, valabil pentru orice tip de traumă. Pentru că ... nu e adevărat că bebelușii nu simt durerea, așa cum credeau medicii pe vremuri! Și nici că nu și-o amintesc. Din contră, ”bebelușii dobândesc probabil ce este cel mai rău din două lumi: un sistem nervos matur capabil să simtă durerea, alături de o abilitate imatură de a produce substanțe neurochimice care pot să inhibe durerea.” Și adesea copiii internați în spital pentru operații de rutină dezvoltă aceleași simptome de coșmar similare cu ale soldaților șocați de bombe pe front. Dr. Peter Levine povestește chiar despre el însuși și consecințele negative pe care le-a îndurat toată viața până când, matur fiind, a descoperit că proveneau de la operația de extirpare a amigdalelor făcută când avea 4 ani! De asemenea în carte sunt prezentate și alte cazuri similare ale altor copii. Am aflat că există trei proceduri care pot fi extrem de traumatizante pentru un copil: 1. Să fie legat de o masă de spital (în special când este deja înspăimântat) de regulă pentru a fi se aplica o procedură pentru care el nu stătea liniștit pentru că nu a fost pregătit psihologic pentru ea 2. Să fie anesteziat fără a fi pregătit pentru ceea ce urmează. Copilul nu ar trebui niciodată legat de masa de spital sau anesteziat cât timp se află într-o stare spaimă! A fi nevoit să stai nemișcat în timp ce suferi de durere și îți este provocată durere este culmea spaimei rezultate din imobilizare! Este calea sigură spre traumă! În plus, este foarte important să fie administrat un anestezic local pe zona inciziei. 3. Să se trezească în rezerva de terapie intensivă alături de niște străini mascați sau de unul singur. Dimpotrivă, toți copiii vor ca un părinte să stea lângă ei în tot timpul tratamentului. În opoziție cu aceste traume, în carte este descris și spitalul Spitalul Miller din Long Island California unde este dezvoltat programul Viața Copilului în care copilului și părinților li se spune la ce să se aștepte înainte, în timpul și după procedurile medicale. Fiecare copil primește o păpușă pe care să o îmbrace cu pijamale și un kit medical de jucărie. Au cărți de colorat cu titluri precum Excursia lui Tommy (broască țestoasă) la RMN. Își aleg ce culoare de pijamale și papuci vor. Vizionează filme video în care le sunt prezentate intervențiile care urmează pe înțelesul lor și prin intermediul unor animale din desene animate. Spitalul este dotat cu tehnologie de ultimă generație pentru reducerea durerii precum ”analgezice controlate de pacient”. Există un centru de Distracții, programul Bunicul, programul Frații care vin în vizită, video-conferințe cu copii din alte locuri din lume care au afecțiuni medicale similare. Și ... ceea ce pe mine m-a impresionat maxim ... copiii pot primi vizite ale animalelor lor de companie! Un alt capitol dureros este capitolul 6 despre violența sexuală. Aici aflăm că ”aproximativ 10% dintre agresiunile sexuale și se întâmplă copiilor mai mici de 5 ani, copiii cu vârste între 8 și 12 ani raportează molestarea mai mult decât adolescenții, între 30% și 46$ dintre toți copiii suferă o agresiune sexuală de orice fel înainte de a atinge vârsta de 18 ani. Între 85% și 90% dintre agresiunile sexuale sunt din partea unor persoane pe care victimele le cunosc și în care au încredere (inclusiv frați mai mari). De aceea este ceva obișnuit ca agresiunea să se întâmple în timp, cu pași mici.” O altă statistică dureroasă, după faptul că majoritatea copiilor nu spun că au fost agresați sexual, e că cei care i-au spus unui părinte înainte de vârsta de 18 ani s-au confruntat cu următoarele tipuri de reacții parentale negative: - S-au supărat pe ei (pe copii): 42% - I-au învinovățit tot pe ei: 49% - Au ignorat destăinuirea: 50% - Au devenit isterici: 30% Iar aceste procente sunt calculate din rândul celor care au spus unui alt adult, de regulă psiholog, consilier, psihoterapeut, etc.Multe alte cazuri nu sunt aflate niciodată pentru că victimele nu au spus nimic niciodată nimănui. Pe lângă metoda dezvoltată de dr. Peter Levin, Somatic Experience aplicată pe grupurile de copii din Thailanda (cutremurul din 2004), uraganul Katrina și India, alte modalități prezentate în carte prin care trauma poate fi procesată sunt: desen, poezii, jocuri cu marionete, jocuri de rol, jucării în miniatură, plastilină și lut, pictat cu degetele, harta corporală a senzațiilor, desenul trecut/prezent/viitor, povești vindecătoare. Așadar, chiar dacă îți dorești din tot sufletul și te rogi să nu i se întâmple nimic rău copilului tău, ia totuși măsuri de prevenire din timp și învață cum să reacționezi cât mai eficient astfel încât nici un rău oricât de mic să nu lase urme negative asupra iubitului tău copil. Cartea aceasta poate face diferența între o viață traumatizată și o viață trăită cât mai frumos posibil. Viața copilului tău. O găsești la editura For You, unde poți citi 14 pagini, dar și pe Libris.ro, Emag, Carturesti, Eusunt, etc. De același autor, dr. Peter A. Levine, am mai scris recenzia cărțiilor Traumă și memorie si Healing Trauma Cu drag, psihoterapeut Mihaela Zaharia