”Am crezut întotdeauna că cea mai bună psihoterapie posttraumatică (de fapt, orice psihoterapie) reprezintă un parteneriat autentic, un efort de cooperare între psihoterapeut și client. Cu cât lucrați mai mult împreună, cu atât crește probabilitatea de a obține un rezultat bun. Prin urmare, aș sugera ca această carte să fie una dintre sursele de ajutor pe care să le folosiți împreună cu psihoterapeutul.”

Babette Rotschild a absolvit cursurile de master și asistență socială în 1976, a a practcat mulți ani psihoterapia generală și somatoterapia,  iar în 1989 a început să se specializeze în tratarea pesoanelor traumatizate. în 1992 a început că ofere instruire ș consultanță colegilor ei psihoterapeuți. 

În limba română au apărut două cărți, despre Corpul își amintește, psihofiziologia și terapia traumei, am scris pe blog AICI.

Cartea de față se poate folosi și ca ghid personal, dar și în paralel cu un proces psihoterapeutic: ”În domeniul traumei, totul este teorie și supoziții. La urma urmei, voi sunteți cei mai buni experți în ceea ce vă privește.”

Prima strategie este mindfulness, nu atât ca practică spirituală, cât ca practică de autocunoaștere direcționată care include mai multe aspecte: conștientizarea senzațiilor corporale, a sentimentelor, a imaginilor și gândurilor, toate acestea fiind observate pe măsură ce apar și dispar din câmpul conștiinței. Presupune concentrarea atenției asupra a ceea ce se întâmplă acum în prezent, în interiorul și în exteriorul nostru. Pentru a lua decizii este necesară atât conștientizarea corpului, cât și conștientizarea emoțiilor. 

A doua strategie e să ne concentrăm pe faptul că am reușit să supraviețuim! Hipocampul înregistrează momentul sau intervalul de timp în care s-au întâmplat anumite evenimente importante: începutul, mijlocul și sfârșitul lor și trimite aceste informații către cortex, partea din creier responsabilă cu gândirea conștientă. Dar de multe ori în timpul unei traume nivelul extrem de ridicat al hormonilor de stress împiedică hipocampul să funcționeze. Tipic pentru cazurile de traumă este că hipocampul nu înregistrează faptul că incidentul traumatic a luat sfârșit, cortexul nu conștientizează că persoana a supraviețuit de atunci până acum. Sindromul de stress post-traumatic (SSPT) este adesea rezultatul unui astfel de eșec al funcționării hipocampului. 

A treia strategie este că reamintirea nu este obligatorie. 

A patra strategie e să realizăm ca flashbackurile sunt amintiri ale acelui eveniment și nu o repetare sau o continuare a lui și să ne raportăm la conținutul lor la trecut, nu la prezent. 

Strategia a cincea (care cuprinde două capitole) este despre cum să împăcăm iertarea de sine cu rușinea. 

Strategia a șasea este să facem pași mici.

Strategia a șaptea e să ne punem corpul în mișcare, să facem exerciții fizice (dacă nu suferim de atacuri de panică sau sindrom de stress post-traumatic fiindcă creșterea ritmului cardiac și respirator în timpul sportului ar putea să declanșeze flashbackuri). Această strategie a ajutat-o mult pe autoare să facă față propriilor sale probleme post-traumatice: anxietate, panică și în special agorafobia (frica de a ieși din casă), deși a durat mulți ani să își revină pe deplin. 

A opta strategie se referă la a găsi un sens în experiența traumatică trăită și a face ceva ce ajută pe altcineva, măcar puțin (și implicit duce la diminuarea simptomelor traumei) sau chiar de a găsi un nou scop în viață. 

Toate aceste strategii sunt prezentate detaliat în carte, cu multe studii de caz și cu exerciții la fiecare capitol pe care le puteți face individual.

Așadar e o carte foarte practică pe care ar fi bine să o aveți dacă ați suferit în trecut o traumă care încă vă mai bântuie. 

Cartea o găsiți la Editura Herald, Libris.ro, Emag, Cărturești, Librariaonline, etc. 

O recomand cu drag,
Psihoterapeut Mihaela Zaharia