Recenzie

62. Despre cartea ”Prietenul”, Sigrid Nunez

”NU CĂ N-AȘ ȘTI SĂ SPUN CE SIMT. E FOARTE SIMPLU. Mi-e dor de tine. Mi-e dor de tine în fiecare zi. Mi-e tare dor de tine.”

Credeam că o să citesc o carte despre un câine. Și da, este o carte și despre un câine. Dar nu așa cum mă așteptam. Nici cartea, nici câinele. Cartea seamănă cu un jurnal sau cu o colecție de scrisori scurte pe care autoarea, o scriitoare, le scrie prietenului ei, tot scriitor, care s-a sinucis. Erau prieteni din facultate, adică de mulți ani. Între timp el fusese căsătorit de 3 ori și recent găsise un câine, un dog arlechin de care ei nu i-a spus. Dar a a aflat după înmormântare, când cea de-a treia soție i l-a dat ei, fiindcă așa îi spusese el, să i-l dea pe Apollo ei fiindcă e singură. Chit că în apartamentul minuscul în care stătea cu chirie nu avea voie cu câini. 

Multe pasaje din carte sunt despre el sau despre ei doi:
”Bătrânețea. Știu că trebuie să fi fost cel mai greu lucru pentru tine, chiar mult mai greu decât pentru alții. Un bărbat care odinioară ar fi putut avea orice femeie își dorește. Cu fane care-i sorbeau fiecare cuvințel, convinse că avea să câștige premiul Nobel.”

Sau despre durerea ei:
”Ăsta să fie miezul nebuniei? Cred oare că dacă mă port frumos cu el, dacă mă port altruist și fac sacrificii pentru el, cred oare că dacă îl iubesc pe Apollo – frumosul, bătrânul, melancolicul Apollo – atunci mă voi trezi într-o dimineață că el nu mai e, dar ești tu în locul lui, întors de pe lumea cealaltă?”


Sau despre terapie:
”Prietenul cel mai înțelegător față de situația mea mă sună să mă întrebe ce mai fac. Îi spun că am încercat să tratez depresia lui Apollo cu muzică și masaj, iar el mă întreabă dacă m-am gândit la terapie. Îi răspund că sunt sceptică în privința psihologilor pentru animale, la care el zice: Nu la el m-am referit.”


În același timp este o carte cu multe reflecții despre scris și scriitori:
”Vrei să știi despre ce să scrii. Ți-e teamă că o să scrii numai despre lucruri neimportante sau care au mai fost deja scrise. Dar ține minte că ai în tine cel puțin o carte care nu poate fi scrisă decât de tine, de nimeni altcineva. Sfatul meu e să scormonești adânc și s-o găsești.”


Este a șaptea cartea a autoarei americane Sigrid Nunez. Nu e o carte tipică. Nu e o carte veselă. Dar e o carte care te poate face să prețuiești ce ai, atâta timp cât durează: prezența unui om în viața ta, prezența unui câine în viața ta. E o carte care te poate învăța despre durere, despre tristețe, despre ajutor, despre prietenie, despre speranță, despre despărțiri și sfârșituri, despre șanse, despre alegeri. 

În 2018 a câștigat premiul National Book Award. 

O găsiți la Editura Art, Carturesti, Libris, etc. 

Cu drag,

psihoterapeut Mihaela Zaharia

Find us on Facebook

Articole pentru părinti
 Mihaela Zaharia
 28  122541  26.04.2021
Recenzii de carte
 Mihaela Zaharia
 140  39934  28.07.2024
De zi cu zi
 Mihaela Zaharia
 91  140254  02.03.2024
141. Despre cartea ”Procesul revoluționar de eliberare a traumei, stresului și tensiunii din corp. Exerciții somatice de autoîngrijire prin metoda TRE” , David Berceli
28.07.2024 13:14 | Mihaela Zaharia
140. Despre cartea "Enzima miracol", dr Hiromi Shinya
28.01.2024 13:51 | Mihaela Zaharia
139. Despre cartea ”Bani fericiti”, Ken Honda
01.01.2024 16:26 | Mihaela Zaharia
138. Despre cartea ”Codul greutății corporale”, dr. Jason Fung
17.06.2023 20:53 | Mihaela Zaharia
137. Despre cartea "Hrană pentru creier” - Lisa Mosconi
08.04.2023 18:47 | Mihaela Zaharia
136. Despre cartea ”Vindecarea fără efort”. Dr. Joseph Mercola
02.01.2023 15:07 | Mihaela Zaharia
135. Despre cartea ”Greutatea ideală”, Allen Carr
30.11.2022 22:39 | Mihaela Zaharia
134. Despre cartea “Ochi pentru vindecare”, Francine Shapiro, Margot Silk Forrest
04.11.2022 12:20 | Mihaela Zaharia
133. Despre cartea ”Supermintea”, Dave Asprey
24.10.2022 13:47 | Mihaela Zaharia
132. Despre cartea ”Alimente care ucid creierul” – dr. David Perlmutter
21.10.2022 15:13 | Mihaela Zaharia
131. Despre cartea ”Spațiul variantelor”, Vadim Zeland
09.10.2022 18:28 | Mihaela Zaharia
130. Despre cartea ”Terapia tatălui”, Doreen Virtue, Andrew Karpenko
18.09.2022 18:52 | Mihaela Zaharia
129. "Despre cartea Câștigă acum încredere în tine” – dr. Paul McKenna
25.05.2022 18:32 | Mihaela Zaharia
128. Despre cartea ”Totul despre femei. Ghid pentru bărbați”, dr. John Gottman, dr. Julie Schwartz Gottman
15.05.2022 20:21 | Mihaela Zaharia
127. Despre cartea ”Drumul vieții”, de Valerio Albisetti
10.05.2022 11:52 | Mihaela Zaharia
126. Despre cartea ”Bucuria afacerilor”, Simone Milasas
21.02.2022 11:29 | Mihaela Zaharia
125. Despre cartea ”4 ore Corpul” de Tim  Ferriss
18.02.2022 17:01 | Mihaela Zaharia
124. Despre cartea ”Ghid aplicativ de evaluare clinică a copiilor și adolescenților”, Elena Otilia Vladislav
22.01.2022 18:28 | Mihaela Zaharia
123. Despre cartea ”Cum să vorbim în public”, Dale Carnegie
24.11.2021 19:48 | Mihaela Zaharia
122. Despre cartea ”Povestea ta a început demult. Cum să vindeci traumele familiale moștenite”, Mark Wolynn
30.10.2021 11:45 | Mihaela Zaharia
121. Despre cartea ”Puterea cuvintelor ... care mă eliberează”, Jacques Martel
18.10.2021 14:35 | Mihaela Zaharia
120. Despre cartea “Totul pornește de la mâncare” de Dallas și Melissa Hartwig
17.10.2021 13:18 | Mihaela Zaharia
119. Despre ghidul ”Ieșirea din labirint”, dr. Robert Hemfelt, dr. Frank Minirth, dr. Paul Meier, dr. Deborah & Brian Newman
10.10.2021 16:23 | Mihaela Zaharia
118. Despre cartea ”Labirintul codependenței”, dr. Frank Minirth, dr. Robert Hemfelt, dr. Paul Meier
09.10.2021 14:43 | Mihaela Zaharia
117. Despre cartea ”Pachinko”, Min Jin Lee
03.09.2021 17:51 | Mihaela Zaharia
116. Despre cartea ”Răzbunarea iertării”, Eric-Emanuel Schmitt
05.06.2021 14:42 | Mihaela Zaharia
115. Despre cartea “A Therapist’s Guide to EMDR”, Laurel Parnell
23.05.2021 11:57 | Mihaela Zaharia
114. Despre cartea ”Magia ordinii la locul de muncă”, Marie Kondo și Scott Sonenshein
12.05.2021 15:50 | Mihaela Zaharia
113. Despre cartea ”Soluția zonelor albastre. Cum să mâncăm și să trăim asemeni celor mai sănătoși oameni de pe planetă”, Dan Buettner
09.05.2021 16:31 | Mihaela Zaharia
112. Despre cartea ”Efectul compus”, Darren Hardy
24.04.2021 13:28 | Mihaela Zaharia

Contactează-ne

Şedinţele de psihoterapie, coaching sau consiliere au loc la cabinetul din zona Grozaveşti sau on-line.

Sună acum

TELEFON

0725 999 777

Adresa

Str. Slt. Al. Borneanu nr. 2 et. 4 sector 6 Bucureşti
(langa staţia de metrou Grozăveşti)

Scrie email

EMAIL

parenting@mindmaster.ro

Social Media

Înscriere NEWSLETTER

Dacă vrei să fii la curent cu noutățile completează formularul de mai jos:

Îți exprimi acordul ca Datele personale furnizate în acest formular să poată fi procesate pentru a te contacta în mod regulat cu privire la informări conform celor descrise în Termenii și Condițiile și Politica de confidențialiate ale acestui portal. Renunțarea la notificări se poate face prin click pe linkul de dezabonare de la sfârșitul oricărui email, scriind la info@mindmaster.ro sau prin a ne scrie pe pagina de contact.

Sunt de acord și transmit datele.