”Ceea ce provoacă un simptom la noi este întotdeauna o traumă din copilărie pe care n-am știut sau n-am putut s-o depășim sau s-o integrăm.”

Titlul cărții se continuă cu Vindecă-ți angoasa de abandon și încetează să mai fii o victimă. Dar nu e vorba de rana de abandon pe care o cunoaștem din enumerarea celor 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine (abandon, respingere, umilire, trădare și nedreptate), ci este vorba de angoasa de abandon, iar cartea este una de psihanaliză pentru specialiști, structurată în 3 capitole: Angoasa de abandon, Eșecul repetitiv și Spre o gândire ternară și dincolo de ea.

Din primele pagini sunt discutate cele 3 faze ale dezvoltării copilului până la 6 ani: faza descoperirii obiectelor, faza narcisică și faza oedipiană. 

Angoasa este teama că o stare de anxietate din trecut poate reapărea în viitor.
Angoasa de abandon este avatarul nascisismului. 

”Adultul este cel care știe, adultul cunoaște interdicțiile. Dacă interdicțiile nu sunt  suficient numite, explicate și discutate de către părinte, copilul riscă să își creeze un ideal al Eului prohibitiv și să dezvolte o angoasă latentă, care-l va urmări mult timp în viață: o angoasă de abandon. Când adultul stabilește o interdicție, care este amenințarea subiacentă? În cazul în care copilul încalcă interdicția, părintele face ochii mari, ridică vocea sau amenință cu palma. În ochii copilului, acestea sunt semne care indică retragerea iubirii. Să nu ne amăgim, ceea ce terorizează copilul mai mult decât pedeapsa este retragerea iubirii. Și, dacă nu este iubit, copilul ar putea foarte bine să fie abandonat. Cel puțin așa resimte el acest lucru. Astfel are tot interesul să se conformeze idealului Eului prohibitiv. Prin urmare, personalitatea ”abandonică” ține de domeniul narcisismului. 

Există o structură abandonică precoce și o structură abandonică tardivă. 

”Structura abandonică precoce și-a fixat structura în momentul ieșirii din perioada descoperirii obiectelor, la începutul fazei narcisice, cu mult înainte de stadiul complexului oedipian. Structuri abandonice extrem de precoce sunt perverșii narcisici care se apără de mecanismele psihotice plasându-le în relație, într-o tentativă de a elimina angoasele. De exemplu, la angoasa legată de clivajul eului, la angoasa de disociere, la frica de scindare, perversul narcisic răspunde prin clivajul relației: ”Tu ești obiectul rău!” (cu subînțelesul: eu sunt obiectul bun)”, proiectând asupra celuilalt propriile fisuri psihice, printr-un fenomen de identificare proiectivă.

Structura abandonică tardivă are un Eu mai elaborat și a început structurarea unui Supraeu (=instanță psihică ce aparține în mod esențial inconștientului și este purtătoarea interdicțiilor și idealului subiectului). Cel cu teama de abandon trăiește un fel de pseudoculpabilitate legată de sentimentul său de nonvaloare. Deoarece se află în fantasma constantă de a-l face pe celălalt să se simtă împlinit. Pentru el, nonvalorizarea rimează cu nonexistența. Se situează adesea la extreme: fie sunt solitare, fie nu pot să accepte să fie singure. 

Ceea ce diferențiază personalitățile narcisice de cele oedipiene este faptul că narcisicul se trăiește pe sine în exterior (în privirea celuilalt), în timp ce oedipianul a integrat regulile și este capabil de interiorizare.”

În carte sunt descrise mecanismele de apărare tipice sindromului fricii de abandon: negarea parțială, clivajul, proiecția, devalorizarea, autodevalorizarea, dar și de refularea. 

Alte concepte discutate și exemplificate prin studii de caz sunt cele de: obiect tranzițional, doliu, scut împotriva stimulilor, incestualitate, paradox, conceptul de oglindă, sindromul Stockholm, dezidealizarea, angoasa de discociere, angoasa de castrare, repetiția. 

În ultimul capitol aflăm despre gândirea primară, binară și ternară.

Jean-Charles Bouchoux este un psihanalist, psihoterapeut, conferențiar și scriitor francez care trăiește și lucrează în Montpellier. 

Cartea a apărut la editura Philobia și se găsește pe site-ul editurii, dar și la Cărturești, Librăriile Humanitas, Eusunt.ro, 

O recomand oricărui psihoterapeut, psiholog sau medic psihiatru. 

Pentru că  ”evoluția noastră nu se sprijină pe răspunsuri, ci pe întrebări.”

Cu drag,

psihoterapeut Mihaela Zaharia