”Nu e nevoie de nicio Nirvana ca să fii în Nirvana.”

Cei care mă cunosc pot să intuiască foarte bine de ce am ales această carte: fiindcă are un câine pe copertă! Și tocmai pentru că eram curioasă despre ce poate fi vorba într-o carte cu un câine pe copertă, împreună cu o pisică și un porc de Guineea, am început să o citesc când mă întorceam acasă cu tramvaiul. Nu știu dacă a fost o idee bună, nu, nu să iau tramvaiul, câteodată îl mai iau, ci să mă apuc de citit fiindcă din când în când râdeam singură. Și nu eram eu singura persoană din tramvai. 

În primul rând am avut impresia că autoarea vorbește cu mine. Cuvintele haioase necenzurate literar îi dau un farmec aparte, ca și cum ai auzi o prietenă care ți se confesează. Cartea e scrisă la persoana I singular feminin și începe cu o mărturisire foaaarte ciudată ”Ziua în care am murit n-a fost tocmai distractivă.” Aha, deci autoarea a murit?? Și nu, nu am greșit când am scris ”autoarea” pentru că am fost convinsă că așa e până pe la pagina 50 când am vrut să caut pe net cine a scris o carte așa de comică. Ei, surpriza surprizelor, a scris-o un bărbat din Germania, David Safier care a mai scris și un serial de televiziune, Berlin, Berlin ce a luat Premiul Emmy International pentru cea mai bună comedie în 2004. Ei, hai că pentru așa ceva merită să râd și eu singură în tramvai 😊 

Femeia din carte, Kim Lange este moderatoarea talk-show-ului politic cu cea mai mare audiență din Germania. În ziua în care fiica ei împlinește 5 ani iar ea primește premiul pentru cea mai bună prezentatoare din țară, moare într-un accident stupid. Dar cartea continuă fiindcă ea se reîncarnează în .... mda, dacă vă uitați atent pe copertă în partea din dreapta jos, așa cum nu am făcut eu, veți afla în ce. Eu am aflat din interiorul cărții, nu de deasupra. 

Dar, oricum mi-a plăcut. Cartea e foarte fresh, alertă, sinceră, deschisă, reconfortantă și mai ales, haioasă. Am râs singură și acasă. Cel mai tare la pagina 139. Și la pagina 190. Și la 202. Dar și la 182. 

Dar în același timp, cartea e profundă. Mesajul transmis e frumos, e pe sufletul meu. Unele pasaje sunt duioase și profunde:

”În poză era o femeie grasă căreia i-ar fi prins bine dieta Weight Watchers. Mai apăreau și trei grăsani de copii, buni de folosit în posterele companiei de informare pe tema efectelor dezastruoase ale obezității. Însă, în ciuda problemelor de greutate, părea o familie mai fericită decât a mea. 
Iar șoferul de camion era și el un om mai fericit. Avea o familie grozavă, o slujbă care îi plăcea și, pe deasupra, cântecele country de fredonat tot drumul. Acestui om nu-i trebuia Nirvana. 
Avea o viață.
Nu mi-aș fi închipuit că voi ajunge să invidiez vreodată un șofer de camion.”

Alte pasaje sunt triste și profunde:

”Asta era lecția de care-mi vorbea Buddha. Chiar și cei morți trebuie să învețe să renunțe.”

Lecția de care mi-a vorbit mie cartea e ca și cei care n-au murit pot să fie în Nirvana aici pe Pământ, dacă fac din asta o prioritate. 

Și cum avem nevoie toți de o astfel de lecție, recomand cartea tuturor. Dar mai ales celor care iubesc să trăiască, iubesc animalele, fac bine și nu au nimic împotriva ideii de reîncarnare. 

Cartea o găsiți la editura Philobia și la Libris.ro, Cărturești, Emag, Librăria Delfin, etc. 

Cu drag,
Psihoterapeut Mihaela Zaharia