Recenzie

81. Despre cartea ”Cum să treci peste doliu”; Anne Ancelin Schutzenberger, Evelyne Bissone Jeufroy

”Doliul este procesul de adaptare al unui individ la stresul provocat de o pierdere semnificativă. Pierderea celuilalt provoacă, de asemenea, pierderea unei părți din noi înșine. Indiferent de experiența noastră, pierderea reprezintă întotdeauna o traumă.”

Deși se cheamă ”Cum …”, cartea nu prezintă neapărat un proces în etape (așa ca în Despre moarte și a muri/Elisabeth Kubler-Ross, recenzia nr. 80), ci mai degrabă e o colecție de subiecte pe tema doliului. Mi-a adus aminte mai mult de tehnica mind maps / hărți mentale decât de o structură pe pași. 

Pentru mine, cea mai utilă re-amintire a fost aceea că avem nevoie să recunoaștem și să ne dăm voie deliberat și conștient să trăim o perioadă/stare de doliu nu numai în legătură cu persoanele care au murit, ci și în multe alte situații: 

”Toți sau aproape toți avem doliuri neîncheiate care s-au acumulat de-a lungul timpului. Ele pot fi legate de moartea unei ființe dragi, dar și de ruperea legăturilor de dragoste, de despărțirea de un prieten, de părăsirea țării natale, de pierderea casei, a locului de muncă sau a unei afaceri, de ieșirea la pensie sau de spulberarea unui ideal professional sau chiar de pierderea unei părți a corpului în condiții de boală sau în urma unui accident, ori de dispariția animalului nostru de companie.”

Ce instumente utile găsim în carte? Găsim ghidul de autoevaluare a stresului, etapele doliului, triunghiul dramatic al lui Karpman, mantra stării de bine a lui Coue, tabelul cu activitățile de remontare preferate, procesul justiției reparatorii, etc. 

Alte subiecte abordate în carte sunt: refuzul doliului, sinuciderea, SIDA și încarcerarea, conceptul de ”cadou ascuns”, iertarea, rușinea și cum anume putem să ajutăm persoanele îndoliate. 

Mi-au plăcut mult exemplele de cazuri din psihoterapie sau de persoane celebre, precum Zerka Moreno, văduva lui J.L. Moreno, creatorul psihodramei, cu care Anne Ancelin Schutzenberger a studiat psihodrama la New York în anii 50 și cu care a rămas prietenă până la finalul vieții lui, în 1974.  

Mi-a plăcut ideea pe care o susțin și eu, că e nevoie să le spunem copiilor adevărul, conform vârstei lor, firește, dar să fim sinceri și autentici: 

”Un copil supraviețuiește oricărei situații dacă I se spune adevărul. Inconștientul nu poate fi mințit, el cunoaște întotdeauna adevărul. Cea mai sigură cale prin care transmitem secrete nocive unui copil este aceea de a nu-I spune nimic: copilul va căuta, va descoperi sau își va imagina ceva ”mai rău decât realitatea”. Copilul nu-și va putea trăi suferința decât dacă părinții și familia i-o îngăduie și îl încurajează în acest sens. Lor trebuie să li se spună că nu sunt vinovați (și nici responsabili) de moartea altcuiva și că amintirea persoanei dispărute va rămâne veșnic în sufletul nostru.”

”Dacă au fost învățați să-și exprime emoțiile, copiii vor surmonta mai ușor pierderile cu care se vor confrunta mai târziu în viață. De cele mai multe ori însă, părinții procedează invers. Fie neagă suferința copiilor, pentru că nu o pot suporta, fie îl consolează, în loc să recunoască trauma pierderii, să se scuze dacă e cazul și să spună că îi înțeleg durerea.”

Dar noi, psihoterapeuții cu experiență știm că e important ca oamenii să vorbească deschis despre pierderile suferite cu ceilalți membri ai familiei și mai ales cu copiii, nu doar pentru binele lor, ci și pentru binele generațiilor următoare. Pentru că ”uneori trauma poate distruge mai multe vieți, căci descendenții o pot resimți și ei, riscând ca, dintr-o loialitate familială invizibilă, să retrăiască în corpul lor accidentul, boala gravă, survenită la aceeași vârstă, și chiar moartea. Deși mintea poate uita data de aniversare sau vârsta la care a avut loc ”pierderea obiectului dragostei”, corpul și-o va aminti, pentru că evenimentul respectiv a lăsat o amprentă.”

În plus, am regăsit cu uimire tehnici din NLP (programarea neurolingvistică) care, fie vorba între noi, sunt presărate în multe cărți de psihoterapie, destul de des fără să se specifice de unde provin. Oricum, cred că sunt binevenite oricărui psihoterapeut chiar dacă are o altă formare de bază și nu în psihoterapia neurolingvistică, pentru că sunt binevenite fiecărui client. 

Și am mai regăsit cu bucurie ceva ce mi-a adus aminte de ce folosesc eu destul de des în ultimul timp, în special cu femeile încât până la urmă am creat un Chestionar al celor 5 simțuri. Este vorba de acțiuni minore, zilnice, ușor de făcut care ne încarcă cu energie și ne ajută să ne bucurăm de viață prin cele 5 simțuri. În carte există o pagină cu tot felul de sugestii de genul: mergem să vizităm o expoziție de flori, privim răsăritul soarelui, pictăm, mângăiem un câine sau o pisică, etc., toate cu scopul de a ne acorda nouă timp și de a simți plăcerea și pasiunea fiindcă ”este indispensabil să ne oferim minim 4 plăceri pe zi.” Poate cândva voi face public și chestionarul meu fiindcă … are același scop. 

Până atunci, dacă vă confruntați cu pierderi în această perioadă, (ca mulți dintre noi, din păcate), această carte vă poate fi utilă. Iar dacă sunteți psihoterapeuți, această carte e aproape obligatorie pentru că doliul e un subiect frecvent discutat în cabinetul de psihoterapie, unul dintre puținele sau chiar singurul loc în care clienții noștri se simt în siguranță să îl abordeze.

Despre autoare puteți citi mai multe aici: Anne Ancelin Schützenberger - Wikipedia

Cartea a apărut la editura Philobia și se găsește pe site-ul editurii, dar și la Cărturești, Emag, Libris

Cu drag,
Psihoterapeut Mihaela Zaharia

Articole pentru părinti
 Mihaela Zaharia
 28  122562  26.04.2021
Recenzii de carte
 Mihaela Zaharia
 144  40476  29.12.2024
De zi cu zi
 Mihaela Zaharia
 91  140390  02.03.2024
145. Despre cartea ”Când mâncarea ține loc de dragoste” – Geneen Roth
29.12.2024 16:27 | Mihaela Zaharia
144. Despre cartea ”Codul diabetului. Cum prevenim sau vindecăm diabetul de tip 2” – dr. Jason Fung 
26.12.2024 20:33 | Mihaela Zaharia
143. Despre cartea ”Sfârșitul diabetului” - dr. Joel Fuhrman
23.12.2024 14:15 | Mihaela Zaharia
142. Despre cartea ”Mănâncă pentru a trăi” - dr. Joel Fuhrman
22.12.2024 17:09 | Mihaela Zaharia
141. Despre cartea ”Procesul revoluționar de eliberare a traumei, stresului și tensiunii din corp. Exerciții somatice de autoîngrijire prin metoda TRE” , David Berceli
28.07.2024 13:14 | Mihaela Zaharia
140. Despre cartea "Enzima miracol", dr Hiromi Shinya
28.01.2024 13:51 | Mihaela Zaharia
139. Despre cartea ”Bani fericiti”, Ken Honda
01.01.2024 16:26 | Mihaela Zaharia
138. Despre cartea ”Codul greutății corporale”, dr. Jason Fung
17.06.2023 20:53 | Mihaela Zaharia
137. Despre cartea "Hrană pentru creier” - Lisa Mosconi
08.04.2023 18:47 | Mihaela Zaharia
136. Despre cartea ”Vindecarea fără efort”. Dr. Joseph Mercola
02.01.2023 15:07 | Mihaela Zaharia
135. Despre cartea ”Greutatea ideală”, Allen Carr
30.11.2022 22:39 | Mihaela Zaharia
134. Despre cartea “Ochi pentru vindecare”, Francine Shapiro, Margot Silk Forrest
04.11.2022 12:20 | Mihaela Zaharia
133. Despre cartea ”Supermintea”, Dave Asprey
24.10.2022 13:47 | Mihaela Zaharia
132. Despre cartea ”Alimente care ucid creierul” – dr. David Perlmutter
21.10.2022 15:13 | Mihaela Zaharia
131. Despre cartea ”Spațiul variantelor”, Vadim Zeland
09.10.2022 18:28 | Mihaela Zaharia
130. Despre cartea ”Terapia tatălui”, Doreen Virtue, Andrew Karpenko
18.09.2022 18:52 | Mihaela Zaharia
129. "Despre cartea Câștigă acum încredere în tine” – dr. Paul McKenna
25.05.2022 18:32 | Mihaela Zaharia
128. Despre cartea ”Totul despre femei. Ghid pentru bărbați”, dr. John Gottman, dr. Julie Schwartz Gottman
15.05.2022 20:21 | Mihaela Zaharia
127. Despre cartea ”Drumul vieții”, de Valerio Albisetti
10.05.2022 11:52 | Mihaela Zaharia
126. Despre cartea ”Bucuria afacerilor”, Simone Milasas
21.02.2022 11:29 | Mihaela Zaharia
125. Despre cartea ”4 ore Corpul” de Tim  Ferriss
18.02.2022 17:01 | Mihaela Zaharia
124. Despre cartea ”Ghid aplicativ de evaluare clinică a copiilor și adolescenților”, Elena Otilia Vladislav
22.01.2022 18:28 | Mihaela Zaharia
123. Despre cartea ”Cum să vorbim în public”, Dale Carnegie
24.11.2021 19:48 | Mihaela Zaharia
122. Despre cartea ”Povestea ta a început demult. Cum să vindeci traumele familiale moștenite”, Mark Wolynn
30.10.2021 11:45 | Mihaela Zaharia
121. Despre cartea ”Puterea cuvintelor ... care mă eliberează”, Jacques Martel
18.10.2021 14:35 | Mihaela Zaharia
120. Despre cartea “Totul pornește de la mâncare” de Dallas și Melissa Hartwig
17.10.2021 13:18 | Mihaela Zaharia
119. Despre ghidul ”Ieșirea din labirint”, dr. Robert Hemfelt, dr. Frank Minirth, dr. Paul Meier, dr. Deborah & Brian Newman
10.10.2021 16:23 | Mihaela Zaharia
118. Despre cartea ”Labirintul codependenței”, dr. Frank Minirth, dr. Robert Hemfelt, dr. Paul Meier
09.10.2021 14:43 | Mihaela Zaharia
117. Despre cartea ”Pachinko”, Min Jin Lee
03.09.2021 17:51 | Mihaela Zaharia
116. Despre cartea ”Răzbunarea iertării”, Eric-Emanuel Schmitt
05.06.2021 14:42 | Mihaela Zaharia

Contactează-ne

Şedinţele de psihoterapie, coaching sau consiliere au loc la cabinetul din zona Grozaveşti sau on-line.

Sună acum

TELEFON

0725 999 777

Adresa

Str. Slt. Al. Borneanu nr. 2 et. 4 sector 6 Bucureşti
(langa staţia de metrou Grozăveşti)

Scrie email

EMAIL

parenting@mindmaster.ro

Social Media

Înscriere NEWSLETTER

Dacă vrei să fii la curent cu noutățile completează formularul de mai jos:

Îți exprimi acordul ca Datele personale furnizate în acest formular să poată fi procesate pentru a te contacta în mod regulat cu privire la informări conform celor descrise în Termenii și Condițiile și Politica de confidențialiate ale acestui portal. Renunțarea la notificări se poate face prin click pe linkul de dezabonare de la sfârșitul oricărui email, scriind la info@mindmaster.ro sau prin a ne scrie pe pagina de contact.

Sunt de acord și transmit datele.