”Femeile își doresc în general următoarele: siguranță, să fie apreciate, să trăiască în pace, să dispună de resurse proprii, să fie conectate și, mai ales, își doresc dragoste.”

Am ales că cumpăr cartea nu numai pentru că era vorba de femei în titlu, ci fiindcă m-am întâlnit întâmplător cu numele ei două zile la rând. A doua oară a fost primul lucru pe care l-am văzut – o reclamă mare cu coperta cărții pe bd. Magheru, după ce m-am dat jos dintr-un autobuz când am realizat că nu mă duce unde vreau eu, adică la ... librărie. 

Când am început să citesc primul paragraf:
”Nu exagerez spunând că am fost feministă încă de la grădiniță, înainte ca acest concept să ajungă în Chile. M-am născut în 1942, deci vorbim de niște timpuri antice. Cred că revolta mea împotriva autorității masculine își are originea în situația mamei mele, Panchita pe care soțul a părăsit-o în Peru cu doi plozi în scutece și unul nou-născut în brațe. Ceea ce a silit-o să ceară refugiu în casa părinților ei din Chile, unde mi-am petrecut primii ani ai copilăriei.”
mi-am adus aminte de Simone de Beauvoir, dar nu, cartea nu seamănă cu Al doilea sex. 

Ce vrem noi, femeile? e o colecție de gânduri personale ale autoarei chiliene ale cărei cărei cărți (24) au fost traduse în 40 de limbi și vândute în 74 milioane de exemplare. Prima carte, Casa Spiritelor a fost publicată în 1982, iar în 2010 a primit Premiul Național pentru Literatură din Chile. Mărturisesc că eu nu citisem niciuna. Am început Eva Luna, dar m-am oprit la jumate când mi-am dat seama că nu întrunește criteriile pe care mi le-am propus ca să îi fac recenzie pe blog. Evident, încă nu știu cum se termină, poate până la final mi-aș fi schimbat părerea, dar pot să îmi revizuiesc oricând propria părere 😊 Oricum, am auzit că următoarea, Poveștile Evei Luna e mai interesantă. 

Cartea de față se citește repede, dar nu e o carte ușoară. Din fericire, Isabel Allende trece repede pentru exemplele dureros de adevărate despre femei din societatea actuală. E așa cum prefer eu să fie la stomatolog: chiar dacă e dureros, dacă intervențiile nu sunt prea lungi și se face pauză între ele, eu le suport. Dar dacă stai să digeri fiecare informație din diverse colțuri ale lumii și ești femeie, cred că începi să plângi de durere – de data asta, sufletească. 

De asemenea, cred că e o carte potrivită pentru femeile trecute de 40 de ani. Nu doar fiindcă ele cunosc mai bine realitatea din spatele cuvintelor, ci fiindcă mi-ar părea rău ca cele tinere să se intoxice cu atâtea vești proaste care le pot tempera avântul de a merge înainte cu încredere și speranță. Și în plus, printre rânduri, afli de la Isabel și că se poate îmbătrâni frumos în continuare ...

Isabel Allende a fost căsătorită de două ori, a avut doi copii, o fată și un băiat. Băiatul e și el căsătorit și are 3 copii. Fata ei, Paula, a murit la 29 de ani și povestește despre ea în cartea ”Paula” apărută în 2018, tot la editura Humanitas. În memoria ei, în 1996 a înființat Fundația Isabel Allende care are ca misiune protejarea drepturilor femeilor și eliberarea de violență.

Din 2016 (când avea 74 de ani) Isabel e căsătorită a treia oară, cu Roger, un avocat din New York cu care locuiește împreună în casa ei din California. Acolo unde a fost scrisă această carte și nu oricum, ci terminată în martie 2020, deci în timpul carantinei despre care și vorbește în ultimul capitol. 

Ca să vă faceți o idee mai clară asupra cărții, vă ofer câteva mostre:
Cu unele idei sunt de acord 100%:
”Anticoncepționalele ar trebui să fie gratuite și să fie disponibile oricărei fete care începe să aibă menstruație.” 

Altele exprimă ceea ce cred și eu, din păcate: 
”Istoria o scriu bărbații, care exaltă sau omit fapte după bunul lor plac; jumătatea feminină a omenirii e ignorată în istoria oficială.”

Alte fragmente sunt impresionant de copleșitoare, în sens negativ:
”În Statele Unite există treizeci și două de mii de denunțuri pe an pentru cazuri de sarcină în urma violului.”

Altele sunt doar triste, fără să fie o surpriză prea mare:
”Una dintre modalitățile cele mai eficiente de a avea un impact pozitiv în lume este investiția în femei. În zonele cele mai sărace, mamele dau în casă tot ce câștigă – bărbații doar o treime. Cu alte cuvinte, ele de ocupă de hrana, sănătatea și școala copiilor, în vreme ce ei cheltuiesc pentru ei, ca să se distreze sau să cumpere ceva care să le sporească prestigiul: un telefon mobil sau o bicicletă.”

Altele sunt întrebări ... retorice:
”Ați observat că individualismul și egoismul sunt considerate trăsături pozitive la bărbați, dar defecte în cazul femeilor? Noi tindem să ne lăsăm pe planul doi când e vorba de copii, parteneri, părinți și aproape toți ceilalți. Ne supunem și ne sacrificăm din dragoste, iar asta ni se pare culmea nobleței.”

Există și câteva vești bune: fundația Nepal Youth Foundation înființată de americanca de origine română Olga Murray când avea 65 de ani (care a salvat aproximativ 15.000 de fete de sclavia domestică și a reușit să determine guvernul nepalez să declare ilegală practica ”kamlari”/vânzarea fetițelor pentru muncă), mișcarea #MeToo sau faptul că țara ei de origine, Chile a avut o femeie la președinție și nu o dată, ci două mandate (Michelle Bachelet). 
Iar lista s-ar putea îmbogăți și dacă mai multe femei ar citi această carte. 

Eu v-o recomand. O găsiți la editura Humanitas Fiction.

Cu drag,
Psihoterapeut Mihaela Zaharia