”Tata spunea că dacă Dumnezeu și-a dat osteneala să ne spună de opt sute de ori (în Biblie) să ne bucurăm și să ne veselim, înseamnă că asta vrea să facem - măcar în parte.”

Când am mers la librărie să cumpăr cartea care mi-a fost recomandată pe atunci de Robert Buliga, am căutat-o și am tot căutat-o, iar într-un final am găsit-o ... la raionul cu cărți pentru copii. 

Într-adevăr, este o carte atât de frumoasă încât se potrivește oricărei vârste ... de la 6 ani la 100 și peste. Și mai mult decât atât, este o carte atât de frumoasă încât e actuală și valoroasă și azi, la 108 ani de când a apărut prima dată!

Autoarea ei, Eleanor H. Porter s-a născut în Statele Unite în 1868 și a murit de tuberculoză în 1920, la doar 51 de ani. Pollyanna și jocul bucuriei a fost scrisă în 1913, înainte de primul război mondial.

Pollyanna Whittier este o fetiță de 11 ani, blondă, cu păr lung și ochi albaștri. Mama ei, Jennie s-a măritat cu tatăl ei când avea 20 de ani deși familia ei s-a împotrivit și ca urmare, au părăsit orașul natal. A născut mai mulți copii, dar toți au murit, Pollyana fiind ultima și singura supraviețuitoare. Dar mama ei a murit câțiva ani mai târziu și acum moare și tatăl ei care era preot, iar ea este trimisă la început de luna iunie la sora mamei sale, domnișoara Polly care trăiește singură într-o casă mare, dezamăgită după o poveste de dragoste din tinerețe. Acum are 40 de ani și avea 15 ani când sora ei a fugit în lume. De casă mai au grijă Nancy, menajera și bătrânul Tom, grădinarul. 

Pollyana este un copil neobișnuit, așa cum ajunge să spună foarte des domnișoara Polly fiindcă joacă mereu un joc neobișnuit cu toți oamenii pe care îi întâlnește – jocul bucuriei, pe care l-a învățat de la tatăl ei: 

-    Păi, oricum, asta-i jocul, știi ...
-    Jocu'?
-    Da, jocul ”de-a bucuria pur și simplu”.
-    Oare despre ce tot vorbești?
-    Păi, e un joc. Tata m-a învățat, și e minunat, reluă Pollyanna. Îl jucam tot timpul, încă de când eram o fetiță foarte, foarte mică. Le-am spus și doamnelor de la Comitet și îl jucau și ele – unele. 
-    Cum e? Măcar că nu-i mare lucru de capul meu la jocuri. 
-    Am început cu niște cârje care au venit într-un pachet misionar. 
-    Cârje!
-    Da. Înțelegi, eu am vrut o păpușă, iar tata le-a scris pentru asta; dar când a venit pachetul, doamna a spus că nu venise nici o păpușă, ci doar niște cârje mici. Așa că le-a trimis, că poate aveau să fie de folos vreunui copil, cândva. Și atunci am început jocul. 
-    Trebuie să spun că nu văd nici un joc în treaba asta, nu, deloc! Declară Nancy, aproape îmbufnată.
-    O ba da; jocul era pur și simplu să găsești în orice ceva de care să te bucuri – nu contează ce, reluă Pollyanna serioasă. Și am început jocul chiar atunci, o dată cu sosirea cârjelor.
-    Ei, vai de mine! Nu văd nimica de bucurie – să primești o pereche de cârje când ai vrut o păpușă! 
Pollyanna bătu din palme. 
-    Este, este, zise ea, cu glas subțirel. Dar nici eu nu m-am dat seama de asta la început, Nancy, adăugă ea repede cu sinceritate. A trebuit să îmi spună tata. 
-    Atunci, ce-ar fi să-mi explici dumneata și mie, zise Nancy, pierzându-și răbdarea.
-    Prostuțo! Păi, pur și simplu, să te bucuri că nu ai nevoie de ele, spune Pollyanna triumfătoare. Vezi ce ușor e, când știi cum? ”

Acesta e pasajul pe care nu l-am uitat niciodată de când am citit cartea prima dată. Acum, ca de fiecare dată când fac o recenzie, am citit-o încă o dată.

În psihoterapia neurolingvistică (NLPt) ”jocul bucuriei” se cheamă oficial ”recadrare” sau ”reframing” și se folosește des cu clienții cărora le prinde bine să găsească și alte interpretări asupra propriilor percepții față de problemele din viața lor. 

Însă de acest joc avem nevoie cu toții, în viața de zi cu zi, în interacțiunile noastre cu cei dragi sau cu cei necunoscuți sau cu noi înșine, în dialogul nostru intern. 

Iar Pollyanna ne poate fi o sursă de inspirație de neuitat. Povestea ei continuă în carte prin apariția altor și altor personaje, prin răsturnări de situații, prin necazuri chiar, dar și pasaje care te fac să izbucnești în râs. Oricum, e o carte simplă, dar provocatoare, ușor de citit dar care te învață lecții de viață esențiale, candidă, dar care tratează subiecte serioase, precum rezolvarea conflictelor, abordarea bolilor sau viața în general. 

 Așadar, eu o recomand din tot sufletul în continuare.

Se găsește la editura Sophia  și la libiris.ro (unde are 17 review-uri, toate de 5 stele!), Emag și sper sa fie actualizat stocul și pe Elefant.ro și Cărturești unde momentan este epuizat. 

Costă doar 15 lei, dar este o carte neprețuită!
De asemenea, e un cadou foarte frumos pentru orice persoană, la orice vârstă. 

Eleanor H. Porter a mai scris Pollyanna dominșoară și David și vioara lui (recenzia nr. 90)
Colecția Pollyanna continu[ însă cu alte cărți scrise de Harriet Lummis Smith (1866 – 1945) la cererea editurii primelor două cărți, după moartea autoarei lor: Pollyanna și florile de portocal (1924), Pollyanna și comorile ei (1925) și Pollyana – datoria de onoare (1929). 

Cu drag,
Psihoterapeut Mihaela Zaharia