”Încerc să le arăt părinților care vin în cabinetul meu că oricare dintre atitudinile, dintre simptomele copiilor lor este o dovadă de iubire. Prin manifestările lui incomprehensibile, copilul ”se ocupă de părinții lui” pentru a încerca să-i vindece de ceea ce le provoacă suferință. Să înțelegem această iubire deghizată sub forma unei boli sau a unor comportamente nepotrivite.” 

După mine, orice copil vrea să își vindece părinții, vrea să aibă părinți sănătoși și fericiți și dacă se și poate, pe amândoi împreună. 

Eu am ajuns la concluzia că toți ne naștem înzestrați cu această nevoie pentru că la nivel primar-biologic, inconștient, orice bebeluș știe că dacă părintele nu e în stare să se descurce (sau nu e disponibil pentru el), bebelușul nu are șanse să supraviețuiască de unul singur în această lume. 

”Copiii știu intuitiv – și fără niciun dubiu – că părintele lor este în suferință, dincolo de aparențe, când nici măcar acesta din urmă nu pare că ar suferi. ”Cum le pot vindeca pe aceste persoane dragi care sunt atât de indispensabile pentru mine?”, ”Ce anomalii de comportament, de atitudine aș putea manifesta pentru a le alina suferința?” Cam așa și-ar reda trăirile, dacă toate acestea nu s-ar petrece în inconștient. ... Inconștientul părintelui este inclus în acela al copilului. ... Simptomele copilului sunt întotdeauna cereri de vindecare care trec de propria persoană.”

Bruno Clavier este psiholog și psihanalist francez. Lucrează în cabinetul său privat din Paris. Se ocupă de psihanaliza transgenerațională și unul dintre conceptele cheie cărora s-a dedicat este acela de ”fantomă familială”, despre care este vorba și în această carte, precum și în interviurile de pe youtube (în limba franceză):

Fantoma familială se referă la faptul că la aceeași vârstă copilul repune în scenă o traumă a părintelui. Și atât timp cât acest gen de mecanism repetitiv nu este descoperit, fantoma își continuă acțiunea pe măsură ce generațiile se succed.

Traumele vizate de o asemenea transmitere sunt cele care nu au putu fi asimilate, depășite și procesate emoțional de către cei de dinaintea noastră; așadar nu este vorba atât de secrete, de nespusuri, cât de latura emoțională. Fantomele familiale care se manifestă în cazul copiilor prin simptomele lor sunt întotdeauna legate de emoții, acelea ale părinților și ale strămoșilor lor care le parazitează psihicul. 

Nimic din ce au trăit strămoșii noștri nu se șterge. Emoțiile lor, aparținând unui popor, unei națuni, pot fi extrem de vii și de prezente la copiii de astăzi. 

Exemplificator este cazul copilului care are coșmaruri în care un asasin îi omoară cu un cuțit câinele, bunicul, tata și mama. Până la urmă se dovedește că el poartă, patru generații mai târziu, fantoma genocidului armean din 1915.  

Cartea este plină de exemplificări ale unor astfel de cazuri. 

În practica clinică se lucrează întotdeauna cu membrii a cât mai multor generații în același timp. Copiii nu sunt implicați în discuții, dar ei ascultă întotdeauna făcându-și de lucru prin cabinet. Dovada în acest sens este că de cele mai multe ori simptomele încetează după ce ei ascultă povestea strămoșilor lor și percep emoția asociată acesteia. 

Unele interpretări ale inconștientului copiilor sunt ciudate, dar cumva logice după ce le aflăm, cum ar fi ”logica” din spatele fricii de ploaie a unei fetițe venită cu familia la terapie: bunicul ei murise de curând și i s-a spus că ”s-a ridicat la cer”, deci pentru fetiță ploaia însemna că bunicul face pipi pe a, ceea ce determina evitarea acesteia cu orice ocazie. 

Alte raționamente ale copiilor care susțin comportamente problematice se datorează doar foneticii foarte asemănătoare a unor cuvinte cu sensuri foarte diferite pentru adulți, cum ar fi cazul băiețelului care nu voia să își facă nevoile la baie pentru că așa i s-ar fi spus ”Felicitări!”, cuvânt pe care el îl evita cu orice preț fiindcă ... aflați la pagina 93. 

M-a impresionat un exemplu dat la capitolul despre amnezia traumatică: cel al directorului de școală care a abuzat sexual 80 de copii cu vârsta de 6 și 7 ani. Acest lucru s-a aflat după 15 ani când au fost descoperite în calculatorul lui filme făcute atunci. A fost închis și s-a sinucis în închisoare. Dar când au fost intervievate victimele din acele filmări, s-a aflat că majoritatea erau amnezice. Își aminteau de profesorul respectiv ”extrem de amabil”, dar nu și de abuzurile suferite. 

Capitolele din carte sunt:
1.    Ce este o fantomă familială?
2.    ”Mămico, tăticule, îmi este frică noaptea!”
3.    Furii personale, furii transgeneraționale
4.    Moartea care bântuie noile generații
5.    ”Iar am făcut pipi în pat”!
6.    Probleme ale bunicilor
7.    Viziunile fantomelor
8.    Transmiterea traumelor sexuale

În capitolul 9, ”Eliberarea copiilor de psihoză”, impresionat este cazul lui Elia, o fetiță de 4 ani cu fobie de câini și claxoane. Când copilul pronunță pentru prima dată în cabinet numele Rosie, mama își amintește că a avut un câine cu acest nume. Ulterior dezvăluie trauma ei secretă: copil fiind la o fermă, a fost obligată să se prostitueze, iar când clienții ajungeau cu mașina ...  ei claxonau și căinele lătra. 

Ultimul capitol, ”Autismul nu este o fatalitate” aduce în discuție cazurile unor copii cu autism sau suspecți de autism. Este un capitol plin de speranță, întrucât autorul crede în vindecarea copiilor autiști atunci când ei au mai puțin de 6 sau 7 ani. 

Așadar, dacă nu găsiți explicații ale comportamentelor sau chiar bolilor copiilor voștri sau a celor care vă vin în cabinet în viața lor actuală, atunci merită să explorați istoria părinților, a bunicilor și a străbunicilor. S-ar putea să aveți surprize care să ducă la vindecare. Iar această carte vă poate fi sursă de informare și inspirație. 

O găsiți la editura Philobia, Libris.ro, Librarie.net, Emag.ro, etc.  

Cu drag,
Psihoterapeut Mihaela Zaharia