”Eu cred cu adevărat că numai atunci când Știința și Spiritul se vor reuni, vom putea avea mijloacele pentru a crea o lume mai bună.”

Fiindcă prima carte căreia i-am scris o recenzie a fost ultima carte a lui Bruce Lipton, Efectul lunii de miere, am ținut ca recenzia cu numărul 50 să fie despre prima lui carte, Biologia credinței. Consider că este o carte de căpătâi pentru umanitate și mi-aș dori foarte mult ca ideile prezentate să fie studiate serios în continuare de cât mai mulți profesioniști, astfel încât progresul nostru în direcția pe care eu o consider cea bună, să fie accelerat. Este o carte mult mai uimitoare decât aș putea să redau eu aici în cuvinte. 

Bruce Lipton a fost profesor universitar și cercetător de biologie celulară la Universitatea Wisconsin (unde era recunoscut la nivel internațional pentru cercetările pe celule stem clonate), la Facultatea de medicină a Universității  Stanford și apoi Universitatea din Caraibe. 

Cartea Biologia credinței a apărut în 2003, dar a fost nevoie de 20 de ani să fie scrisă. A revoluționat comunitatea științifică și publicul larg contrazicând ceea ce era ferm acceptat din punct de vedere științific pornind de la viața celulei până la spiritualitate.

Deși inițial un om de știință veritabil, ateu și adept al teoriei darwiniste învățate în școală (care pune accent pe competiție, nu pe cooperare), în urma cercetătorilor de laborator și a propriilor intuiții, dr. Bruce Lipton ajunge la revelații uimitoare prin care știința nu doar că nu se opune spiritualității, ci și o susține cu dovezi incontestabile.

”Credințele controlează sistemele biologice. Credințele acționează ca niște filtre pe obiectivul foto și și modifică modul în care vedeți lumea – iar sistemul vostru biologic se adaptează la aceste credințe.”

Două dintre ideile noi și provocatoare la care Bruce Lipton a ajuns în urma cercetărilor de laborator și a propriilor intuiții sunt:

1.    Viața unei celule nu este controlată de genele celulei respective, ci de către mediul fizic și energetic în care ea trăiește. Pentru că genele nu pot să se pornească sau să se oprească singure, activitatea lor trebuie să fie declanșată de ceva din mediu (prin proteinele ”acoperitoare”)
 

2.    Creierul celulei nu este nucleul! Nucleul este gonada celulei. Funcția de adevărat creier care controlează celula o deține membrana (a cărei existență a fost confirmată de biologi abia în anii 50). Faptul că membrana este un semiconductor de cristale lichide, cu porți și canale, ca un cip, este explicat prin analogia cu pâinea cu unt, măsline umplute cu ardei și măsline simple (cu gaură) care blochează substanțele toxice, dar lasă să intre substanțele nutritive prin canalele măslinelor goale. Cipul este programabil, așa ca celula, iar programatorul lui este extern. În cazul celulei programatorul este mediul. Nucelul care conține genele nu programează celula. Supraviețuirea unei celule depinde de capacitatea de a se ajusta dinamic la un mediu care se schimbă în permanență. 

Bruce Lipton vorbește în carte și despre epigenetică, gândirea pozitivă, folosirea antibioticelor, lipsa de specificitate a medicamentelor, companiile farmaceutice, chiropractică, excepții de la o teorie, subconștient și conștient, sistemul imunitar, efectul placebo și nocebo, etc.

Dar vorbește și despre genomul uman, rolul cortexului pre-frontal, rezonanța armonică a undelor, histamina și reacția de stres, proteine receptoare și efectoare, molecule de aminoacizi, molecule polarizate și nepolarizate, ATP-aza natri-potasică, unele părți ale cărții făcându-te să încetinești ritmul de citire dacă nu ai studii de medicină (chiar dacă ai parte de comparații, metafore și desene) sau dacă le ai, să te scoată din zona de confort universitară fiind prezentate într-o lumină cu totul nouă față de ceea ce știi deja.

După cum vei vedea, e nevoie de toate aceste explicații pentru a ajunge să înțelegi și mai ales să accepți concluziile inedite la care s-a ajuns.
Inclusiv afirmația că ”Fluxul de informație într-un univers cuantic este holistic.”  are parte de o demonstrație ce include desene pentru a fi mai bine înțeleasă. 

Când am ciiti-o prima data mi-a plăcut foarte mult concluzia că la nivel celular, atunci când semnalele locale sunt în contradicție cu semnalele de la centru / creier,  atunci celula reacționează la semnalele de mai sus care le anulează pe cele locale. 

Acum mi-a plăcut cel mai mult capitolul 6, Dezvoltare și protecție:
Mecanismele de supraviețuire pot fi împărțite în două categorii funcționale: dezvoltare și protecție. Aceste două mișcări opuse definesc cele două reacții celulare de bază la stimulii din mediu. Gravitarea către un semnal care sprijină viața – cum ar fi substanțele nutritive – caracterizează o reacție de dezvoltare, creștere. Îndepărtarea de semnalele amenințătoare, cum ar fi toxinele este caracteristică pentru o reacție de protecție. De asemenea, unii stimuli din mediu sunt neutri și nu provoacă nici reacție de protecție, nici de dezvoltare. Mecanismele care sprijină dezvoltarea și cele care sprijină protecția nu pot să funcționeze optim în același timp. Astfel, oamenii își restrictionează în mod inevitabil comportamentele de dezvoltare atunci când trec pe modul de protecție. 

Procesele de creștere necesită un schimb deschis între un organism și mediul său. Protecția necesită închiderea sistemului pentru a apăra organismal de amenințarea percepută. 

Redistribuirea rezervelor de energie pentru a alimenta reacția de protecție duce inevitabil la o inhibare a procesului de dezvoltare. 

Eliminarea factorilor de stress nu face decât să vă aducă într-un punct neutru din interval. Însă pentru a prospera cu adevărat trebuie nu numai să eliminăm factorii de stress, ci și să căutăm în mod activ o viață plină de bucurie, de iubire și de împliniri care stimulează procesele de creștere.

Dar și capitolul 7, Cum să fim părinți conștienți fiindcă m-a făcut să înțeleg utilitatea mecanismelor de interiorizare a mesajelor, credințelor, convingerilor părinților și celor care ne-au crescut în primii ani, care se transformă automat în tipare inconștiente ce ulterior ne influențează toată viața. 

Văd în fiecare zi în cabinet ceea ce Bruce Lipton explică aici:
Mintea subconștientă este pilotul nostru automat, iar mintea conștientă este controlul manual. Comportamentele și credințele învățate sau dobândite de la alți oameni – cum ar fi părinții, prietenii, învățătorii – s-ar putea să nu sprijine obiectivele minții noastre conștiente. Cele mai mari impedimente în a realiza succesele dorite sunt limitările programate în subconștient. Aceste limitări nu numai că influențează comportamentul, dar pot să joace și un rol esențial în a ne determina fiziologia și starea de sănătate. 

Însă niciodată până acum (deși am mai citit cartea asta o dată!) nu am conștientizat că în cazul în care mediul în care apărem pe lume începând de la concepție și după naștere este pozitiv, atunci un astfel de mecanism ne-ar ajuta să fim fericiți fără efort: 

Ce s-ar fi întâmplat dacă am fi avut părinți și învățători conștienți care să ne servească drept modele exemplare în viață și să se angajeze întotdeauna în relații pline de omenie cu toată lumea din comunitate, relații din care toți să aibă doar de câștigat? Dacă mintea noastră subconșientă ar fi programată cu astfel de comportamente sănătoase, am putea avea succes total în viață, fără ca măcar să fim conștienți de asta!

Multe revelați puteți găsi și în ultimul capitol, Epilog. 

Eu am mai primit un bonus: recomandarea de a viziona filmul Shine inspirat din povestea adevărată a pianistului australian David Helfgott.
Până citiți cartea însă voi puteți vizualiza filmul de aici în care prezentarea dr. Bruce Lipton  este însoțită foarte drăguț de desene:

Una din ideile pe care le veți regăsi în filmuleț este aceea că: dacă te chinui să faci ceva înseamnă că ai un program inconștient care nu sprijită acel lucru. Pe care o putem folosi ca punct de pornire în a ne identifica programele inconștiente care ne sabotează. 

Cartea a apărut la editura For You și o găsiți pe site-ul editurii, dar și la Emag, Libris, Diverta, etc.

O recomand oricui este interesat de dezvoltare personală și oricui are de gând să aibă un copil în această lume. 

Cu drag,

psihoterapeut Mihaela Zaharia